VIDEO Junii Sibiului şi coregraful Silvia Macrea, decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler

VIDEO Junii Sibiului şi coregraful Silvia Macrea, decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler



Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului” şi managerul şi coregraful acestuia, Silvia Macrea, au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, distincţiile fiindu-le înmânate, vineri seara, pe scena Festivalului Internaţional de Folclor care se desfăşoară în aceste zile în Piaţa Mare din centrul Sibiului.Decoraţiile au fost înmânate de vicepremierul Raluca Turcan, în prezenţa Danielei Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.


Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Consiliul Judeţean Sibiu, instituţie în subordinea căreia funcţionează Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului”, Daniela Cîmpean i-a felicitat pe Juni pentru spectacolul “La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare”, susţinut vineri seara de către aceştia, în cadrul festivalului.

 

“Am stat în culise şi am văzut bucuria Junilor, când Silvia Macrea a intrat pe scenă, am trecut pe lângă dumneavoastră, spectatorii, şi am văzut bucuria din ochii dumneavoastră, şi mi-am dat seama cât de mult ne-au lipsit Junii Sibiului, nouă, iubitorilor de folclor. Şi vreau să vă mai spun ceva din culise: cât de mult le-a lipsit Junilor publicul pe care dumneavoastră îl reprezentaţi! Sunt aici pentru a-i mulţumi Silviei Macrea, care, cu încăpăţânare şi perseverenţă, a făcut ca imposibilul să devină posibil: acesta este cel mai mare eveniment cultural care se desfăşoară în această perioadă în Piaţa Mare. Când Silvia Macrea mi-a spus ‘o să vedeţi că o să luăm toate măsurile necesare în organizarea festivalului, dar noi trebuie să ajungem la publicul nostru’, nu eram sigură că este posibil. Felicitări, Silvia Macrea: indiferent de vremuri, de condiţii, găseşti soluţia să fii alături de publicul care vă iubeşte atât de mult! Junii Sibiului au fost, sunt şi vor fi mereu alături de public!”, a afirmat preşedintele CJ Sibiu.Silvia Macrea, fiica regretatului coregraf Ioan Macrea, cel care a înfiinţat ansamblul sibian în 1946, a afirmat că aceste decoraţii reprezintă o surpriză pentru artişti. “Am văzut artişti care plângeau când ne-aţi oferit această distincţie, ce încununează munca de peste 76 de ani a generaţii şi generaţii de artişti care au format Junii şi cărora, noi, generaţia de azi, le mulţumim din suflet şi le dedicăm această înaltă distincţie”, a afirmat Silvia Macrea.Ediţia cu numărul 45 a Festivalul Internaţional de Folclor ‘Cântecele Munţilor’ de la Sibiu a început pe 29 iulie şi va continua cu spectacole şi în serile de sâmbătă şi duminică, pe scena amenajată în Piaţa Mare din centrul oraşului.Festivalul “Cântecele Munţilor” este organizat cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu. Acţiunea este cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu. AGERPRES/(AS – autor: Marius Frăţilă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)



Citește mai departe

Sibiu: Muzeul Astra, decorat cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Sibiu: Muzeul Astra, decorat cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler



Muzeul Astra din Sibiu a fost decorat, sâmbătă, cu ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria E- Patrimoniul Cultural Naţional, distincţia fiind acordată de preşedintele Klaus Iohannis şi înmânată de vicepremierul Raluca Turcan.Managerul muzeului, Ciprian Ştefan, este cel căruia i-a fost înmânată distincţia pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton şi internaţional, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cu ocazia Zilei Iei.Raluca Turcan a spus că Muzeul Astra este unul emblematic pentru România, este un brand naţional, dar şi un ghid de bune practici.”Simţim cu toţii bucuria şi semnificaţia acordării acestei distincţii din partea preşedintelui României pentru Muzeul Astra. Muzeul Astra este emblematic pentru Sibiu, este emblematic pentru România, este emblematic pentru sufletul oricărui om care poartă cu sine mândria de a fi român, mândria de a expune tradiţia şi de a o aduce mai aproape de Europa şi de cei cu care interacţionăm ca ţară, pentru că, aşa cum am spus, Muzeul Astra este deja un brand naţional. De asemenea, el este un ghid de bune practici, este un exemplu despre cum ar trebui să militeze orice instituţie de cultură sau orice om care are o idee de a pune în valoare ceea ce este frumos. Dacă stau să mă gândesc la istoria acestui muzeu, vom vedea că prima idee a apărut în urmă cu un secol aproape. De asemenea, a început să se materializeze la mai bine de 50 de ani şi iată că astăzi suntem români, că suntem europeni, vorbim cu mândrie despre un simbol de tradiţie românească oriunde ne-am afla”, a declarat Raluca Turcan.Vicepremierul a precizat că această distincţie este un semn de preţuire a întregii echipe de la muzeu.”Aşadar, astăzi această distincţie merge către echipa Muzeului Astra condusă de domnul director Ciprian Ştefan, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean condus de doamna Daniela Cîmpean, şi reprezintă o preţuire transmisă pentru o întreagă echipă de istorici, etnografi, muzeografi, oameni care au clădit fiecare centimetru şi fiecare simbol din această instituţie atât de frumoasă. Aici avem şi cultură, avem şi relaxare, avem şi voie bună, avem întotdeauna oameni frumoşi”, a mai spus Raluca Turcan.Directorul instituţiei muzeale a arătat că acest premiu este atât al celor care trudesc zilnic în muzeu, cât şi al autorităţilor locale.”E o zi emoţionantă din nou pentru muzeul Astra. Dacă anul trecut Europa recunoştea meritele prin importantul premiu ‘European Museum Academy’, era cumva de aşteptat ca meritele să fie recunoscute la nivel naţional (…). Sibiul a obişnuit a fi oraşul, judeţul exemplelor de bună practică. Invit pe toţi cei România în momentul de faţă ca acest exemplu să-l importe la ei în zonă pentru că doar astfel ţara se poate dezvolta organic, sustenabil şi poate ajunge mult mai repede acolo unde este locul, în locurile de frunte în minunata comunitatea europeană “, a spus Ciprian Ştefan. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.oradesibiu.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe