Întorsătură de situaţie în cazul tânărului legat cu lanţul de copac, la Vaslui

Întorsătură de situaţie în cazul tânărului legat cu lanţul de copac, la Vaslui





Tânărul a fost găsit legat cu lanţul de un copac, în soare, dezbrăcat, fără apă şi mâncare. El ar fi fost legat chiar de către propria mamă, iar femeia a confirmat acest lucru, însă anchetatorii au descoperit că femeia a minţit.

De fapt, cel care îşi legase de copac fiul vitreg cu lanţul era tatăl vitreg al tânărului şi nu mama acestuia.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul în vârstă de 59 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Dus în această după-amiază în fața instanței, tatăl vitreg al băiatului a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

“În data de 30 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Bălești, comuna Cozmești, într-o gospodărie, un tânăr este imobilizat cu lanțul de un copac. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Bălești, și-a imobilizat fiul vitreg (28 de ani), legându-l cu un lanț metalic de un copac aflat curtea locuinței. În urma probatoriului administrat, la data de 30 iunie, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost prezentat în fața instanței, unde a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, anunţă IPJ Vaslui, citat de vremeanoua.ro.

În articolul :



Citește mai departe

Răsturnare de situație în cazul tânărului legat cu lanțul de copac. Nu mama e vinovată: ”Îmi iubesc copilul”

Răsturnare de situație în cazul tânărului legat cu lanțul de copac. Nu mama e vinovată: ”Îmi iubesc copilul”



Răsturnare de situație în povestea tânărului bolnav legat cu lanțuri, în curtea casei. Nu mama, ci tatăl vitreg ar fi apelat la această metodă. Bărbatul de 59 de ani a fost reținut de poliție pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

 Inițial, femeia luase asupra ei responsabilitatea, iar acum o anchetă va stabili dacă și ea se face vinovată în vreun fel.Teribila descoperire au făcut-o asistenţii sociali de la primăria Cozmeşti, care au mers să verifice familia.Nu mică le-a fost mirarea acestora când l-au găsit pe tânăr captiv în lanţ, legat de un copac, în plin soare. Era complet dezbrăcat şi nu avea apă.
Poliţiştii chemaţi în zonă au tăiat lacătul cu un cleşte şi l-au eliberat, iar medicii de la Ambulanţă l-au transportat la spital, pentru investigaţii.După mai bine de o oră, în zonă a apărut şi mama băiatului.De altfel, curtea familiei pare amenajată ca un ţarc uriaş, poarta şi gardurile fiind înălţate cu sârmă şi plase metalice.”Reporter: Vreți să îl consultați? Asistenta: Da, dar nu mă lasă să mă ating de el. Trebuie să îl ducem la spital. În afară de starea de igienă precară, el este bolnav psihic, a mai fugit de acasă, spun cei de la poliție. Reporter: Cum l-ați găsit? Asistenta: Legat cu lanț cu lacăt de copac”. ”Maria Bîrlescu, mama: De o oră îs plecată. Reporter: Cu băiatul ce ați făcut?Maria Bîrlescu: L-am lăsat singur cu fata. Reporter: L-ați legat cu lanțul de copac? Maria Bîrlescu: Nu de copac, acolo, ca să nu plece. Reporter: Cu ce l-ați legat? Maria Bîrlescu: Cu lanțul, da, dar l-am pierdut de mai multe ori. S-a întâmplat azi, dar nu îl ținem legat.Reporter: Vă iubiți copilul? Maria Bîrlescu: Da, foarte mult”.Hristache Sima, primar Cozmeşti: “Această persoană ne face probleme. Pe strada asta circulă copii la şcoală, el nu are discernământ, se dezbrăcă, face scandal, părinţii intervin dar nu reuşesc, gosopodaria are gard, sârmă înghimpată de 2 m”.Cazul se află de mai mulţi ani în atenţia autorităţilor locale, care au făcut demersurile necesare la Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui pentru că tânărul să fie instituţionalizat, însă la acel moment nu erau locuri în centre.
Ulterior, mama acestuia, o femeie de 53 de ani care îi este şi asistent personal, a refuzat să îşi lase fiul în grija statului. ”Duminica merge liniștit la biserică, se închină”
 Mioara Căldare, asistent social: “Am făcut nenumărate vizite la domiciliu. Li s-a explicat că e mai bine să fie internat în centru, au refuzat. Azi am mers cu colega mea şi am întâlnit acest eveniment neplăcut. Persoana era legată de pom în curte. Nu am putut trece peste aşa ceva. Menţionez că până azi nu l-am mai văzut în aşa o situaţie”.Vecinii spun că băiatul nu este periculos, însă locul lui e în grija statului.Vecin: ”Fuge. Adevărul că nu îl poate tine. Sunt curios, se știe că la biserică duminica merge liniștit în față, se închină frumos și în rest nu pot să îl țină. Nu știu cum, nu e periculos”.Tânărul a fost internat la Psihiatrie. Cel mai probabil, va ajunge într-un centru de protecție al statului. 



Citește mai departe

O mamă din Vaslui şi-a legat fiul cu lanţul, de un copac, în curtea casei

O mamă din Vaslui şi-a legat fiul cu lanţul, de un copac, în curtea casei





Mama copilului a fost găsită prin vecini.
Fiul ar putea ajunge într-un centru special.
Tânărul de 28 de ani a fost găsit dezbrăcat şi legat cu lanţul de un copac din curtea casei, sub soare, fără apă şi fără hrană. Imaginile revoltătoare au fost filmate chiar de către asistentul social din localitate, care îl monitoriza pe băiatul cu afecţiuni psihice.

Mioara Căldare, asistent social: Am trecut în ideea de a verifica acest caz. M-am uitat în curte, am rămas perplexă când am văzut persoana legată de copac cu lanţul, efectiv. Primul impuls a fost să-l anunţ pe domnul primar. Apoi dumnealui a sunat la ambulanţă, la poliţie.

Băiatul a fost legat de propria lui mamă. Femeia şi-a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor, cărora le-a spus că voia să iasă din casă.

Mihai Sima, primar: Este un lucru foarte urât din partea părinţilor care ar trebui să aibă grija lui datorită faptului că mama este asistent personal.

Femeia a fost găsită prin vecini, a fost audiată, iar apoi lăsată acasă. Fiul ei a fost internat în spital şi ar putea ajunge într-un centru special.

Mihai Sima, primar: Această persoană ne face foarte multe probleme, ne crează foarte multe probleme şi datorită faptului că pe această stradă principală trec copiii spre şcoală, uneori, cum spuneam, nu are discernământ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate. Deocamdată, nu au considerat că au suficiente probe ca să o reţină pe femeie.

În articolul :



Citește mai departe

Scene inumane în Vaslui: o mamă și-a legat fiul cu lanțul de un copac. VIDEO

Scene inumane în Vaslui: o mamă și-a legat fiul cu lanțul de un copac. VIDEO



Întâmplare șocantă într-un sat din Vaslui, unde o mamă și-a legat fiul cu lanțul de un copac și a plecat apoi de acasă, lăsându-l în arșița amiezii.

 Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări pentru lipsire de libertate în cazul unui tânăr cu dizabilităţi, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Băleşti, comuna Cozmeşti, care a fost legat de un copac din curtea locuinţei.  ”Am fost sesizaţi prin apel la 112 de la primarul comunei că cineva din aparatul primăriei a văzut o persoană legată de un copac, chiar în curtea locuinţei familei sale. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. În cauză sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În cazul în care vor pune în evidenţă şi alte fapte de natură penală, vor fi luate măsurile legale”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Potrivit primelor informaţii ale autorităţilor, mama tânărului, care este şi asistent personal al fiului, ar fi plecat pentru puţin timp de la domiciliu, timp în care l-a legat pe acesta de copac. Mama este depășită de situație
 Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au afirmat că în cazul acestui tânăr primăria din localitate a făcut o solicitare pentru instituţionalizare, deoarece mama era depăşită de situaţie.”În cursul anului trecut a fost făcută o cerere de instituţionalizare din partea primăriei, deoarece mama tânărului, care este şi asistent personal al fiului, era depăşită de situaţie. Nu a fost semnalat vreun abuz. La momentul respectiv nu a fost identificat niciun loc disponibil într-un centru de specialitate. Când a fost găsit un astfel de loc, s-au comunicat primăriei actele necesare pentru întocmirea dosarului, dar dosarul nu a mai fost depus. Situaţia semnalată acum urmează să fie evaluată de specialiştii noştri şi vor fi stabilite măsuri”, a declarant purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.  



Citește mai departe

Un barbat de 28 de ani s-a sinucis sub ochii sotiei. Tanarul si-a legat mainile si s-a aruncat in apa

Un barbat de 28 de ani s-a sinucis sub ochii sotiei. Tanarul si-a legat mainile si s-a aruncat in apa




Incident tulburator la Gura Humorului, judetul Suceava, duminica, 28 iunie. Un barbat in varsta de 28 de ani si-a luat zilele sub ochii sotiei, intr-o maniera realmente socanta, scrie Adevarul.Anchetatorii au stabilit ca, in data de 28 iunie, cei doi soti si-au anuntat rudele ca pleaca la o plimbare prin parcul Arinis din oras, aflat pe malul raului Moldova.Odata ajunsi pe o puntea deasupra raului, barbatul a inghitit mai multe plicuri cu medicamente, si-a scos sireturile de la incaltaminte, si-a legat mainile de picioare si s-a aruncat in apa. Scena teribila s-a petrecut sub ochii sotiei acestuia.In fata anchetatorilor, femeia a declarat ca, initial, a crezut ca sotul ei glumeste, iar in momentul in care si-a dat seama ca barbatul este in pericol, a incercat sa-i salveze viata. In cateva clipe, corpul barbatului a disparut, iar femeia spune ca a crezut ca sotul ei a reusit sa iasa din apa, fara ca ea sa-l observe, astfel ca ea a plecat acasa ca sa-l astepte.Trupul neinsufletit al victimei, in varsta de 28 de ani, a fost gasit in rau de catre angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Suceava, la 100 de metri distanta sa locul pe care l-a indicat femeia.Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citește mai departe

Un tânăr de 28 de ani s-a legat cu un șiret și s-a aruncat în râul Moldova, în fața soției

Un tânăr de 28 de ani s-a legat cu un șiret și s-a aruncat în râul Moldova, în fața soției





Bărbatul și-a legat în fața soției și a intrat în apă, spunându-i că doreşte să se sinucidă.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit abia a doua zi, la mai bine de 100 de metri de locul indicat de femeie.
Totul s-a petrecut duminică seară, în aval de podul suspendat din Parcul Ariniș Gura Humorului, unde tânărul se plimba împreună cu soția lui.

Ambii erau bolnavi psihic și au mai avut tentative de sinucidere, însă de fiecare dată au fost opriți la timp de familie, cu aproximativ o lună în urmă fiind şi internaţi din acest motiv, la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, unde au rămas sub tratament timp de o săptămână, scrie stirisuceava.net.

Femeia le-a povestit anchetatorilor că ajuns pe malul râului Moldova, soțul ei și-a legat cu un şiret de la încălţăminte o mână şi un picior şi a intrat în apă, spunându-i că doreşte să se sinucidă.



Citește mai departe

Sinucidere de coșmar. Și-a legat o mână de picior și s-a aruncat în râu, de față cu soția sa

Sinucidere de coșmar. Și-a legat o mână de picior și s-a aruncat în râu, de față cu soția sa



Un bărbat s-a sinucis de față cu soția sa, după ce și-a legat o mână de picior și s-a aruncat în râul Moldova. Ambii erau bolnavi psihic și au mai avut tentative de sinucidere.

 Un tânăr de 28 de ani din Gura Humorului s-a sinucis duminică seara, după ce și-a legat o mână de picior și s-a aruncat în râul Moldova, de față cu soția sa.Ambii erau bolnavi psihic și au mai avut tentative de sinucidere, scrie Monitorul de Suceava.Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit abia în cursul zilei de luni, după ce a fost căutat de polițiști și pompieri.
Alarma a fost dată în cursul serii de duminică, în jurul orei 20.15, când o femeie din oraș a sunat la poliție și a anunțat că soțul ei s-a legat singur de mâini și picioare și s-a aruncat în râul Moldova, cu intenția de a se sinucide.Verificările polițiștilor au stabilit faptul că cei doi plecaseră după-amiază la o plimbare prin Parcul Ariniș din Gura Humorului, bărbatul cunoscut cu afecțiuni psihice având asupra sa mai multe pliculețe cu medicamente.În timp ce treceau puntea suspendată de peste râul Moldova, bărbatul a înghiţit conținutul pliculeţelor, după care a schimbat brusc direcţia de mers şi a luat-o prin pădure, spre marginea albiei râului. Femeia a încercat să-l scoată din apă, dar nu a reușit
 Ajuns pe malul râului Moldova, el și-a legat cu un şiret de încălţăminte o mână şi un picior şi a intrat în apă, spunându-i soţiei că doreşte să se sinucidă.Aceasta a încercat să-l împiedice, l-a tras afară din râu, dar el şi-a băgat capul în apă, îndreptându-se spre partea de râu adâncă şi învolburată.
Femeia l-a scăpat din priviri și s-a gândit că acesta a ieșit din apă și s-a dus acasă, însă acest lucru nu s-a confirmat la ajungerea ei la domiciliu.În urma sesizării făcute la poliție, echipe mixte au început căutările, însă până la lăsarea întunericului bărbatul nu a fost găsit. Căutările au fost reluate luni dimineață, echipele răscolind ambele maluri ale râului.După ore de căutări, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în albia râului, la mai bine de 100 de metri de locul pe care l-a indicat femeia.Cei doi soți locuiau împreună la domiciliul părinților lui, ambii suferind de afecțiuni psihice, iar în ultimele luni avuseseră câteva tentative de suicid, de fiecare dată intervenția celor din familie salvându-le viața.  



Citește mai departe

Patriarhul României în Duminica a Treia după Rusalii: Dacă omul este exclusiv sau excesiv legat de procurarea bunurilor materiale, această atitudine devine o paralizie pentru suflet

Patriarhul României în Duminica a Treia după Rusalii: Dacă omul este exclusiv sau excesiv legat de procurarea bunurilor materiale, această atitudine devine o paralizie pentru suflet


Patriarhul Daniel al României a explicat, cu ocazia Sfintei Liturghii din Duminica a Treia după Rusalii, că Evanghelia despre grijile vieții este una a libertății spirituale, informează agenția Basilica.

Întâistătătorul Bisericii Române a îndemnat oamenii să realizeze că prima grijă a lor trebuie să fie pentru suflet și că o atenție excesivă pentru cele materiale este dăunătoare.

„Evanghelia de astăzi nu ne îndeamnă la lenevire, ci la mântuire, adică îl îndeamnă pe om să caute mântuirea sufletului prin unirea lui cu Dumnezeu, prin dobândirea Împărăției Cerurilor ca prioritate a vieții”, a precizat Părintele Patriarh.

„Dacă omul este exclusiv sau excesiv legat de procurarea bunurilor materiale, această atitudine devine o paralizie pentru suflet”, a avertizat PF Daniel.

Patriarhul a explicat că poporul român a înțeles profund îndemnul evanghelic de a pune pe Dumnezeu înainte de a începe orice întreprindere.

„Mântuirea este unirea omului limitat și trecător cu Dumnezeu cel nelimitat, netrecător și veșnic viu”, a explicat Patriarhul Daniel. Aceasta „începe prin botez, se cultivă prin rugăciune, prin Sfintele Taine, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului, ca arvună a vieții veșnice și a Învierii, și săvârșind faptele credinței, în care arătăm că iubirea lui Dumnezeu cea smerită și milostivă lucrează în noi și se arată lumii prin faptele bune față de semenii noștri”.

„Poporul nostru, înțelegând Evanghelia aceasta, a rezumat-o într-un mod foarte concentrat, zicând: «Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu». Este o formă populară a îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos care zice: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate celelalte se vor adăuga vouă» (Matei 6, 33)”.

A căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu înseamnă ca, îndată după ce ne trezim din somn și ne spălăm pe față, să ne rugăm în fața Sfintelor Icoane. „Împărăția lui Dumnezeu înseamnă prezența Duhului Sfânt în viața oamenilor”, a spus Patriarhul Daniel. „Cerând ajutorul Său, harul Său, ne umplem de prezența Lui iubitoare, smerită și milostivă și purtăm în noi iubirea lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Un tânăr s-a legat cu lanțul de copac ca să-și testeze limitele, în Hunedoara

Un tânăr s-a legat cu lanțul de copac ca să-și testeze limitele, în Hunedoara





Tânărul a aruncat şi cheia de la lacăt.
A fost dus la spital pentru investigaţii.
Salvamontiştii au fost alertaţi de mai mulţi ciobani din zonă, care le-au spus că aud ţipete de ajutor din pădure.

Când l-au găsit pe tânăr, acesta le-a spus că s-a legat singur de copac, de două zile, pentru a-şi testa limitele şi tehnicile de supravieţuire.

A aruncat însă şi cheia de la lacăt, motiv pentru care, timp de 48 de ore, a stat fără apă şi mâncare.



Citește mai departe

Un tânăr din Dolj s-a legat cu un lanț de copac, dar nu s-a mai putut dezlega. El a fost găsit după 3 zile

Un tânăr din Dolj s-a legat cu un lanț de copac, dar nu s-a mai putut dezlega. El a fost găsit după 3 zile




Un tânăr din Dolj care s-a legat cu lanțul de un copac în pădure, în Parâng, pentru tehnici de supraviețuire și nu a mai putut să se elibereze a fost găsit de salvamontiști și jandarmi montani după trei zile, scrie Gazeta de Sud.



Citește mai departe