2 iunie: Ziua Națională a Adopției

2 iunie: Ziua Națională a Adopției


În fiecare an, pe 2 iunie, este marcată Ziua Națională a Adopției.Pe 11 februarie 2014, plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție în data de 2 iunie, cu 292 voturi pentru și 5 abțineri. 
Proiectul de lege a fost inițiat în aprilie 2013, de către 12 parlamentari din întreg spectrul politic, având ca scop principal promovarea adopției naționale. La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz, iar inițiativa legislativă propune ca autoritățile și instituțiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanțele diplomatice ale României, precum și alte instituții românești din străinătate să organizeze programe și manifestări de promovare a adopției dedicate acestei zile, activitățile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopții. 
Totodată, se acordă posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.Instituirea unei Zile Naționale pentru Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Conform Oficiului Român pentru Adopții, procesul de adopție durează, în medie, în România, între 1,5 și 2 ani. Chiar și după intrarea în vigoare a Legii 233/2012 referitoare la regimul juridic al adopției, procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie. În toamna anului 2012, numărul de copii adoptabili a rămas foarte redus, conform statisticilor Oficiului Român pentru Adopții: din peste 29 000 copii, doar 941 (3,22% din total) au fost declarați adoptabili. În anii anteriori, numărul copiilor adoptați a fost mai mare, respectiv 1 736 de copii înfiiați în 2011 și 1 921 în 2010. În 10 județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%.

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Ştirile zilei de 2 iunie la Observator Update

Ştirile zilei de 2 iunie la Observator Update




Într-un interviu televiziunea italiană RAI, Alberto Zangrillo, un reputat medic din Peninsulă, spune că, din punct de vedere clinic, virusul nu mai există în Italia. Conform doctorului, unii experți sunt prea alarmiști cu privire la perspectiva unui al doilea val de infecții. Citește mai mult.

3. Ce se întâmplă cu noul program Prima Casă

Românii care vor sa își cumpere o casă cu ajutor de la stat mai au de așteptat, pentru că noul program Prima Casă, redenumit O casă, o familie, întârzie să apară. Află mai mult.

4. Proteste în SUA: zeci de orașe în stare de asediu

Scene șocante se derulează la protestele care s-au extins alarmant în zeci de orașe americane. Forțele de ordine fac cu greu față valului de indignare provocat de moartea unui bărbat de culoare, în momentul arestării. În fața camerelor de filmat, magazinele au fost vandalizate și jefuite, iar civili au fost bătuți. Citește pe larg.

5. În imagini: Dacă e relaxare, să fie în hamac, la mare înălțime

S-a deschis sezonul hamacelor la înălţime. Atelierul din Baia de Fier, unic în lume, îi aşteaptă pe pasionaţii de escaladă să se tolănească în hamacele prinse între stânci. Vezi video.

De pe agenda zilei:

– se reiau astăzi examenele auto

– Ziua Națională a Italiei, marcată cu un show aviatic, dar fără paradă terestră

Prognoza meteo pentru azi

Vremea va fi în general instabilă şi rece. În centrul, sudul şi sud-estul ţării cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales în cursul zilei vor fi perioade în care se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse de grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala local. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp cu o probabilitate mai mare în Muntenia, estul Olteniei şi în Dobrogea. La munte, la altitudini mari vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime între 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 11…12 grade pe litoral.



Citește mai departe

O zi de neuitat pentru cei mici. Cum au sărbătorit 1 iunie, în ciuda restricţiilor

O zi de neuitat pentru cei mici. Cum au sărbătorit 1 iunie, în ciuda restricţiilor



Este o zi a bucuriei pentru toți copiii sau, cel puțin, așa ar trebui să fie, mai ales că acest 1 iunie ar trebui să fie de neuitat pentru cei mici și pentru părinți.

Deși multe evenimente dedicate lor s-au ținut pe internet, au fost și muzee care și-au deschis porțile cu reguli strice însă, dar s-a desenat cu cretă pe asfalt, iar Opera Comică pentru Copii le-a oferit celor mici un spectacol în aer liber.Revederea cu actorii a adus bucurie în ochii celor care au participat la piesa “Directorul de teatru”, în regia lui Cristian Mihăilescu, jucată în aer liber.Accesul s-a făcut pentru un număr limitat de spectatori, în condiții de siguranță. Toți au purtat măști, iar la intrare le-a fost luată temperatura.Spre bucuria vizitatorilor și  Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa a fost deschis luni. La ora 13.30 au fost foarte multe persoane care au stat la rând să poate intra, fiind marcaje pe jos pentru păstrarea distanței. Totul s-a făcut în condiții de siguranță.
Reporter: „Bucuroși de redeschiderea muzeului?”Copil: „Daaa.”
Reporter: „Ce le dorești copiilor de ziua lor?”
Copil: „Multe mașini mari!!”Reporter: „Cât așteptați?”Femeie: „De o oră.”Reporter: „Ce ați făcut în timpul ăsta?”Femeie: „Ne-am jucat acolo, am alergat.”Extrem de bucuroși, copiii au explorat cu entuziasm fiecare colțișor al muzeului. 
Un eveniment pentru cei mici a avut loc și în parcarea unui supermarket din București. Mașinile nu au mai fost lăsate să intre, dar au fost invitați copiii să deseneze pe asfalt.Mare vânzoleală a fost și la magazinele de jucării.Copil: „Coșulețul ăsta e al meu și am luat și pepene, foarte multe mingiuțe.”Copil: „Mi-am dorit foarte mult să îmi achiziționez mai multe lucruri de pictat, pentru că îmi place să pictez. Foarte multe acuarele.”Mulți dintre părinți au ieșit luni împreună cu copiii lor, pentru ca aceștia să poată să își aleagă singuri cadourile și au cheltuit în medie 300 de lei pentru fiecare copil.Femeie: „S-a păstrat distanța, a fost în regulă. Per total așa, în jur de 400 de RON. Merită, mai ales după perioada asta.”Din păcate, în unele parcuri ori locuri de joacă bucuria i-a făcut pe unii părinții să uite de regulile de distanțare.Femeie: „Sinceră să fiu am trecut deja de etapa asta de weekendul trecut, de când s-au deschis locurile de joacă. Preferăm să îi lăsăm să își reia viața socială, decât să îi ținem la infinit izolați. Ne-am înțeles tacit, nu e o discuție, o teamă.”Reporter: „Sunt părinți reticenți care spun să nu vă apropiați de copiii lor?”Femeie: „N-am întâlnit.” În localitatea Jamu Mare din județul Timiș un ONG a împărțit zâmbete pe străzi.Cei care nu au putut ieși afară, au avut multe de văzut pe internet.Petre-Gabriel Coveșeanu, manager Teatrul Ion Creangă: „Lansăm o serie de jocuri și concursuri intitulate „starea de joacă”, pentru că am tot trecut prin starea de urgență, de alertă și vă invităm acolo. Nu vă faceți griji dacă nu le vedeți azi, pentru că rămân pe pagina de Facebook 24 ore.”Online a transmis luni și teatrul Odeon.Tot în online are loc toată luna și Parada Micilor Bicicliști, care până acum era organizată afară.Iar pentru ca această zi să fie una memorabilă și specială, unii părinți le-au organizat acasă celor mici petreceri.



Citește mai departe

De 1 iunie, s-a dat drumul la cinema, dar numai din mașină. Cum vor avea loc spectacolele

De 1 iunie, s-a dat drumul la cinema, dar numai din mașină. Cum vor avea loc spectacolele



Luni, s-a dat startul și la evenimentele în aer liber cu sute de persoane. Au avut loc deja primele proiecții de filme, care au fost vizionate de oameni din interiorul mașinilor.

În săptămânile următoare, sunt programate și concerte, iar organizatorii de evenimente plănuiesc să dezvolte conceptul și pentru spectacole de stand-up comedy ori chiar festivaluri de street food.Cu mașina la film, pe malul lacului
 
De dimineață, zona verde de pe malul lacului Snagov s-a umplut de mașini. Cu biletele cumpărate online, oamenii abia așteptau să se uite la filme altundeva decât în sufrageria de acasă.Bărbat: “E o formă de organizare care ne face pe toți fericiți. Pe de-o parte, ești în mașina ta, mașinile sunt distanțate mai mult decât rezonabil. e o formă de a păstra cultura cinematografică pentru noi și copii, chiar și în pandemie.”Femeie: “Am venit ca să vedem ceva mai inedit având în vedere situația în care ne aflăm. Avem toate condițiile să ne simțim în siguranță.”
Unii copii au avut locuri privilegiate. Părinții le-au permis să iasă pe trapa mașinii, în aer liber.Fetiță: “Mi se pare cel mai frumos lucru ever.”Mâncare și sucuri, comandate online
 Ca să te simți ca la cinema, organizatorii au adus popcorn, nachos și suc. Comanda se face doar online. Plătești pe site-ul evenimentului și în câteva minute primești mâncarea la geamul mașinii.Este doar începutul. Organizatorii au programat deja proiecții pentru toată familia, în fiecare seară.Cristian Hossu, manager firmă de evenimente: “Inclusiv în weekend-uri vor avea evenimente live, mini-concert, show-uri de muzică, stand-u comedy, de improvizație și inclusiv o să avem niște evenimente cu interactivitate digitală. Din mașină, veți juca pe ecran cu toți cei din pajiște.”Festival de mâncare gătită, adaptat pandemiei
 
Tot în Snagov, firmele de evenimente se gândesc să organizeze un festival de mâncare gătită în food truck-uri și livrată la geamul mașinii.Și în Capitală sunt locuri unde se fac pregătiri pentru evenimente cu cinci sute de persoane.Pentru spațiul de la Romexpo, planurile sunt mult mai complexe. Organizatorii vor să îmbine conceptul de drive-in cu posibilitatea de a sta la terasă.Așa că mașinile vor staționa în mijloc, iar pe lateral se vor construi gradene astfel încât oamenii să poată sta la mese la înălțimi diferiteÎn acest mod, se păstrează distanta, clienții stau la terasă și pot urmări în siguranță spectacolele. Primul concert cu 11 artiști, printre care Inna și Irina Rimes, va avea loc pe 19 iunie. În loc de aplauze, cântăreții așteaptă sunete de claxoane.



Citește mai departe

Horoscop zilnic: 2 iunie 2020

Horoscop zilnic: 2 iunie 2020




GemeniLuna plasata in Balanta, in zona inimii, ceea ce inseamna ca e necesar sa acorzi mai multa atentie relatiilor cu persoanele dragi din viata ta, fie ca este vorba de cele cu persoana iubita, cu copilul sau alta persoana draga. Asadar, dorinta de a elimina sentimentul de singuratate e necesar sa fie dublat de deschiderea inimii in fata oamenilor importanti din viata ta.RacAtmosfera astrala de astazi te invita sa gasesti o cale potrivita de a coopera cu persoanele din familie. Va trebui sa faci eforturi pentru a intelege nevoile celor dragi si a-ti modela ambitiile si asteptarile functie de acestea. A doua parte a zilei se anunta ceva mai constructiva si este posibil sa gasesti si niste solutii de redresare financiara sau de evitare a unor chletuieli.LeuAstazi este foarte important sa fii receptiv si atent la stimulii externi. Oamenii din preajma se pare ca au de transmis informatii pretioase, de care poate sa depinda si o viitoare colaborare profesionala. Asadar, de capacitatea de comunicare, de rapiditatea cu care faci schimbul de informatii si de diplomatie depinde succesul unui proiect si cooperarea eficienta la locul de munca.FecioaraDesi poate fi destul de dificil pentru tine, astazi e nevoie sa fii ceva mai tolerant, sa dai mai mult spatiu celor din jur, sa accepti ca uneori oamenii nu sunt asa cum te astepti. Asta te va ajuta sa-ti atingi niste interese de natura materiala si financiara. Iata, asadar, o zi in care ai de invatat toleranta si acceptarea a tot ce este asa cum este.BalantaPentru ca Luna trece astazi prin semnul tau zodiacal, esti invitat sa socializezi sa raspunzi “prezent” la invitatiile unor prieteni, sa relationezi, chiar si virtual cu cat mai multi oameni. Mai ales in a doua parte a zilei, conversatiile si intalnirile pot fi foarte inspirante. Pe de alta parte, starile emotionale pot fi schimbatoare, lucru care este absolut normal cand Luna se afla in Balanta.ScorpionChiar daca arzi de nerabdare sa faci niste pasi inainte in plan profesional, astazi ar fi bine sa fii discret, chiar sa faci un pas inapoi, pentru a putea vedea imaginea de ansamblu a situatiei si pozitiei profesionale in care te afli. Astfel, poti intelege mai bine gesturile unor persoane si in acest fel vei putea face cele mai bune alegeri. De asemenea, este foarte important ca astazi sa practici compasiunea si generozitatea, chiar si fata de cei care consideri ca au gresit fata de tine.SagetatorPoate ca prima parte a zilei este ceva mai tensionata, iar evenimentele nu se deruleaza conform asteptarilor tale. Cu toate acestea, dupa-amiaza este mult mai vesela si destinsa. Ai parte de prieteni buni, foarte atenti la ce ai de spus si foarte angajati sa te sprijine in demersurile tale. Oricum, este o zi pe care e indicat sa o petreci in mijlocul prietenilor si persoanelor agreabile.CapricornDe modul in care gestionezi unele tensiuni care pot aparea in relatiile cu sefii depinde o reusita profesionala din a doua parte a zilei. Cu alte cuvinte, daca reusesti sa-ti pastrezi detasarea, indiferent de situatiile care apar la locul de munca, vei putea prinde din zbor o oportunitate financiara sau profesionala.VarsatorLuna plasata in zona mentalului superior, in Balanta, vorbeste despre necesitatea de a-ti pastra verticalitatea si integritatea in orice situatie. Atentie asadar la tendinta de a distorsiona adevarul, pentru a nu compromite rezultatele unor negocieri sau discutii la nivel inalt. In prima parte a zile, evita deciziile importante care-ti pot influenta semnificativ viitorul.PestiAstazi ai tendinta sa te bazezi foarte mult pe resursele altora si sa astepti ca prietenii sa te ajute in depasirea unui impas financiar. Totusi, ajutorul vine de unde te astepti mai putin, in a doua parte a zilei. Asadar, nu forta lucrurile si, mai ales, evita sa profiti de bunavointa apropiatilor.BerbecLuna prezenta in Balanta, in zona parteneriatelor si relatiei conjugale recomanda atentie la gesturile si reactiile celor din jur. Cu alte cuvinte, astazi incearca sa fii receptiv si sa tii cont de parerile celorlalti. Daca ai de luat niste decizii in zona profesionala sau ai de facut o schimbare, cere parerea unui specialist sau unei persoane avizate. Dupa-amiaza aduce aplomb, putere de convingere si indrazneala in comunicare.TaurS-ar putea ca astazi sa-ti fie rabdarea pusa la incercare, mai ales la locul de munca, unde poate fi dificil sa te faci inteles, sa cooperezi cu colegii sau sa-i convingi de intentiile tale bune. Asadar, diplomatia este cheia care deschide toate caile de comunicare, iar permisivitatea si tolerenta te ajuta sa eviti erorile si conflictele.Citeste pe Astrocafe.ro: Oracolscop 1-7 iunie 2020Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citește mai departe

Un tată polițist din Hunedoara s-a întors acasă de 1 iunie

Un tată polițist din Hunedoara s-a întors acasă de 1 iunie





Florin Boloșin a stat departe de copii, pentru a nu risca să-i infecteze.
Polițistul a ieșit la pensie, după 20 de ani de activitate.
Iosif Boloșin, fiul comisarului de poliție: Dragă tati, să știi că te iubesc și de aceea ți-am scris câteva rânduri.

E mijloc de aprilie. Iosif e acasă, la bunici, într-un sat din Hunedoara. Nu și-a mai văzut tatăl de o lună.

Tata, comisarul șef de poliție Florin Boloşin, e zilnic în misiuni de patrulare și supraveghere a orașului. Din motive de siguranță, a decis ca toți cei trei copii ai săi să fie cât mai departe de el, o vreme.

Iosif, cel mai mic, a înțeles că cineva trebuie să se lupte și cu virusul ăsta încăpățânat și periculos. Dar ce sa facă, dacă dorul e tot mai mare? Azi ar fi trebuit să fie petrecere mare, e ziua lui tata.

Iosif Boloșin, fiul comisarului de poliție: Dragă tati, ești eroul meu, pentru că am înțeles de ce nu ne-am putut vedea așa de mult timp. Serviciul tău de polițist e mai important în aceste momente și să știi că am avut mari emoții când vedeam la televizor cum oamenii răi atacau polițiștii și abia așteptam să îți aud vocea să știu că ești bine. La mulți ani, tati!

Abia acum a înțeles Iosif că eroii din cărțile de poveste sunt adevărați. Iar el are unul acasă, doar pentru el.

Florin Boloșin este polițist în Deva de aproape 20 de ani. Un polițist atipic – foarte credincios și mare iubitor de copii. Doi dintre cei trei copii ai săi sunt înfiați. Și nu a ezitat să înceapă demersurile și pentru al treilea – un bebeluș abandonat de mama sa la un tomberon și salvat de către polițiști.

Iosif Boloșin, fiul comisarului de poliție: Să știi că te iubesc și abia aștept să fim din nou împreună.

Împreună n-au reuşit să fie decât după vreo două luni. Comisarul șef de poliție Florin Boloșin mai avea de făcut o misiune importantă. Ultima. Abia pe urmă s-a întors acasă şi le-a dat copiilor cea mai frumoasă veste, de ziua lor.

Oficial, începând cu 1 iunie a ieşit la pensie. De acum, e doar al lor, tată cu normă întreagă. Vor avea de recuperat multe, şi poveşti nespuse seara, înainte de culcare, şi jocuri de fotbal, şi vacanţe împreună.

Lecţia învăţată în pandemie a fost grea şi pentru părinţi, şi pentru copii. Dar acum, la final de misiune, oamenii mari se bucură că totul s-a terminat cu bine, iar cei mici, că vor avea eroul lor mult mai mult timp acasă.



Citește mai departe

Meteo: Inceput de iunie cu vreme de toamna

Meteo: Inceput de iunie cu vreme de toamna




Vremea continua sa se raceasca in cea mai mare parte a tarii. Marti vor fi averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului, vijelii si grindina.La munte, la altitudini mari vor mai fi precipitatii si sub forma de lapovita sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 12 si 21 de grade.Si in Bucuresti, vremea va fi rece pentru aceasta perioada a anului. Cerul va fi innorat aproape toata ziua si sunt asteptate averse, descarcari electrice si posibil grindina si vijelii. De altfel, meteorologii au emis o atentionare de vreme rea pentru Bucuresti, valabila pana miercuri. Temperatura maxima se va situa in jurul a 16 grade.Iata maximele de marti in alte orase din tara:Brasov: 12 gradeOradea: 18 gradeConstanta: 16 gradeSuceava: 14 gradeBaia Mare: 16 gradeCluj-Napoca: 17 gradePitesti: 15 gradeSibiu: 15 gradeIasi: 16 gradeGalati: 17 gradeArad: 18 gradePloiesti: 14 gradeTimisoara: 19 gradeCraiova: 20 gradeDrobeta-Turnu Severin: 20 gradeGiurgiu: 15 gradeTargu Mures: 16 gradeNici miercuri nu scapam de ploi. Vor fi averse, descarcari electrice, grindina si vant puternic.Vestea buna este ca temperaturile incep sa creasca usor, astfel ca maximele vor atinge 22 de grade in Moldova si Dobrogea, 23 de grade in Muntenia si 24 in Oltenia.In Bucuresti va fi tot vreme rea, cu nori, averse, descarcari electrice. Temperatura maxima va urca insa pana la 22 de grade.Iata maximele de miercuri in alte orase din tara:Brasov: 16 gradeOradea: 19 gradeConstanta: 18 gradeSuceava: 15 gradeBaia Mare: 17 gradeCluj-Napoca: 17 gradePitesti: 19 gradeSibiu: 17 gradeIasi: 18 gradeGalati: 21 gradeArad: 20 gradePloiesti: 20 gradeTimisoara: 20 gradeCraiova: 20 gradeDrobeta-Turnu Severin: 22 gradeGiurgiu: 22 gradeTargu Mures: 17 gradeUrmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citește mai departe

1 Iunie/ Cristian Şofron: Copilăria mea înseamnă Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică

1 Iunie/ Cristian Şofron: Copilăria mea înseamnă Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică



Copilăria lui înseamnă mai mult Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, George Constantin, Emil Hossu şi atâţia alţii.Numele său este Cristian Şofron, pe vremuri “Mihu” din “Toate pânzele sus”, în prezent director al Teatrului Odeon din Capitală.De 1 Iunie, AGERPRES a vorbit cu Cristian Şofron despre copilărie, despre şcoală şi profesori, despre regrete, dar şi despre copiii săi.”Celebritate? Ce e aia? Copilăria… Hmmm… De pe la 7 ani am început să mă apropii de profesia de mai târziu… Da, de pe la 7 ani am activat în cercul de teatru al fostului Palat al Copiilor. Am fost, tot acolo, şi la cor şi la balet şi la foto. O perioadă foarte dragă. Spectacole, deplasări (chiar şi în străinătate!)… Frumos! Copilăria mea s-a petrecut între casă şi Palatul Copiilor, apoi la repetiţii, apoi la filmări… şi tot aşa”, povesteşte Cristian Şofron.Îşi aduce aminte de momentele minunate din anii copilăriei. “Cele mai fericite momente din copilărie? Ha, ha. Cred că jocurile din spatele blocurilor, cu amicii de atunci, cu săbii de lemn, cu lupte inventate, cu cartofii fierţi de mama, mâncaţi sub puţinii pomi din preajmă… Au însemnat mult! Mai târziu, momente minunate am avut pentru că am avut şansa să cunosc nişte oameni excepţionali. Dar, poate, mai vorbim despre asta…”, spune actorul.Pentru el copilăria a însemnat multă muncă.”Probabil nu o să mă credeţi, dar pentru mine copilăria a fost… muncă! Da, ştiu, sună ciudat şi nepotrivit. Copilăria aceea idilică, din cărţi, eu n-am prea avut-o. Făceam două – trei filme pe an când nu intrasem încă la facultate. Copilăria mea înseamnă mai mult Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, George Constantin, Emil Hossu… şi atâţia alţii”, ne dezvăluie Cristian Şofron.Despre perioada în care trebuia să meargă şi la şcoală şi la filmări spune doar: “uşor n-a fost, dar… a trecut”.”A fost greu, foarte greu… Pe atunci filmele, spectacolele se realizau în timpul lor normal de ‘coacere’. Aşadar, au fost perioade când a trebuit să fiu mai mult pe platourile de filmare decât la şcoală. Uşor n-a fost, dar… a trecut…”, recunoaşte el.Şi, pentru că era celebru, asta nu îl prea ajuta la şcoală.”Aveam profesori care mă ‘vânau’! De ce? Dumnealor ştiau! Mai toată copilăria, tinereţea, a trebuit să port părul mai lung decât era ‘regulamentar’. Aveam hârtii, aprobări de peste tot pentru asta, pentru că filmam şi aşa cerea rolul. Degeaba! Întotdeauna se găsea câte cineva care să nu fie de acord, să îmi ceară alt document, altă semnătură şi tot aşa. Acum, ce spun eu poate părea incredibil, dar da, s-a întâmplat. Şi nu o dată. Ce m-a bucurat întotdeauna a fost faptul că m-am înţeles bine cu mai toţi colegii. Sigur, mai erau şi ‘împunsături’, că aveam părul lung, că venea maşina să mă ia la filmări din curtea liceului, dar, în general, poate şi pentru că nu m-am dat niciodată ‘mare’, colegii mi-au fost aproape şi m-au sprijinit. De altfel şi acum, după ‘ceva timp’, se întâmplă un fenomen minunat – în fiecare seară de vineri mă văd cu o parte dintre colegii de la Liceul ‘Şincai’ şi depănăm amintiri. Sigur, acum o facem online, dar o facem, ne vedem, păstrăm permanent contactul. Dacă la o întâlnire nu pot participa, îmi pare tare rău! Asta spune multe, nu?”, povesteşte actorul.Cristian Şofron nu regretă alegerile pe care le-a făcut până acum şi spune că prin tot ce a făcut a încercat să fie un om corect.”Probabil că mai toţi avem regretele noastre, neîmplinirile noastre, situaţii pe care le-am fi vrut rezolvate în alt mod… Da, sunt întâmplări de viaţă, care ar fi putut, probabil, să dea un alt curs vieţii mele… Dar, în general, am încercat să fiu un om corect, să nu fac lumea din jurul meu să sufere… Ştiu, n-am reuşit întotdeauna, dar…”, afirmă el.Uneori şi-ar fi dorit să ia “unele pauze”, dar niciodată nu s-a gândit să renunţe.Despre copiii săi, actorul spune, mândru, că şi ei, amândoi, au înclinaţii artistice.”Dragii de ei! Amândoi au înclinaţii artistice. Sara e deja ‘veterană’ la balet. E la Liceul de coregrafie ‘Capsali’, dar face balet de pe la patru ani. E foarte bună. Luca e super talentat la desen, pictură, e la Liceul ‘Tonitza’. De curând şi-a descoperit o mare pasiune – percuţia. Bate la tobe într-o formaţie care are deja succes şi acum suferă că nu poate repeta cu colegii. În rest, ca mai toţi copiii: nesiguranţa şcolii, nebunia asta cu tabletele şi tot aşa”, mărturiseşte actorul.Ce păstrează din copilărie? Filmele, spectacolele şi amintirile cu oamenii dragi pe care i-a cunoscut.”Jucării, cum am spus, n-am prea avut timp să am. Jucăriile mele au fost/sunt filmele şi spectacolele în care am avut şansa să joc. Şi amintirile cu oamenii dragi pe care i-am cunoscut. Pe unii i-am amintit mai sus cu dragoste, respect şi regret. Pe alţii îi port încă extrem de aproape de sufletul meu. Aştept, aproape în fiecare zi, să mă sune George Alexandru şi să mă ‘cert’ cu el…”, afirmă Cristian Şofron.Dar poartă încă în suflet copilul care a fost, “cu bune şi mai puţin bune”.”Eu chiar cred că port în mine o mare-mare parte din sufletul copilului de atunci. Cu bune şi mai puţin bune. Din naivităţile de atunci… Din acest motiv probabil că şi sufăr atât de mult atunci când sunt dezamăgit de ceva, de cineva. Copil, de! Cred, încă, cu tărie în oameni, în prietenie, în ce e bun şi frumos. Greşesc?”, conchide Cristian Şofron. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)



Citește mai departe

1 iunie: Sfântul Agapit, supranumit și doctorul Pecerskăi (VIDEO)

1 iunie: Sfântul Agapit, supranumit și doctorul Pecerskăi (VIDEO)


Pe 1 iunie, Biserica îl cinstește și pe Sfântul Agapit, doctorul fără de arginți. Iată cum îl prezintă avocatul Silviu Andrei Vlădăreanu:Iată că de ceva vreme, omenirea întreagă stă sub frica bolii și a morții. Întocmai cum păcatul nu mai afectează astăzi doar omul la nivel de individ, ci s-a întins peste țări întregi, fiind ocrotit de legi naționale și apoi peste întreaga lume, ascunzându-se printre drepturile omului, la fel și boala s-a făcut întâi epidemie, iar acum epidemia s-a făcut pandemie.
Săptămâna aceasta, mai exact mâine, pe 1 iunie Biserica pomenește un doctor din secolul 11. Pe Sfântul Agapit, numit și doctorul Pecerskăi și asta pentru că a viețuit ca monah în Lavra Pecerska, Lavra Peșterilor de la Kiev. Sfântul tămăduia orice boală prin rugăciune și dând celui bolnav să mănânce niște rădăcini ale unei plante cu care el însuși se hrănea. Așa a vindecat pe absolut toți bolnavii care veneau la el, săraci sau bogați deopotrivă. Iar Sfântul Agapit nu accepta niciodată niciun fel de plată sau daruri. Totuși, prințul Vladimir Monomahul după ce a fost vindecat de Sfântul Agapit l-a forțat să primească aur și daruri de preț, iar Sfântul, pentru a nu-l mâhni, le-a luat, dar apoi le-a aruncat pur și simplu afară din chilie.
În vremea aceea era la Kiev și un medic armean vestit pentru capacitatea sa de a diagnostica orice boală și mai ales de a spune pacienților dacă aveau să supraviețuiască sau nu și cât anume mai aveau de trăit. Iar pe cei care, după estimarea sa, nu aveau șanse nici nu îi mai trata.
În vremurile noastre, când somități medicale „proorocesc” milioane de morți ori de câte ori au ocazia și amestecă laolaltă în statistici pe cei care mor „de” un virus cu cei care mor „cu” un virus, semănând spaima, e mai actuală ca oricând o întâmplare consemnată în viața Sfântului Agapit de la Pecerska.
A îngăduit Dumnezeu ca, la un moment dat, însuși Sfântul Agapit să se îmbolnăvească, iar medicul armean a venit la el și, cercetându-l, i-a spus că nu mai are de trăit decât cel mult 3 zile. Atunci Sfântul Agapit i-a zis cu mânie: „Aceasta este știința ta? Să îmi vestești moartea? Dacă ești cu adevărat iscusit, vindecă-mă!”. Dar medicul a rămas neputincios. Sfântul însă, rugându-se lui Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor, s-a ridicat de pe patul de moarte ca și cum nu ar fi avut nimic.

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews



Citește mai departe