După ce a momit presa cu zeci de milioane de euro ca să sprijine campania anti covid-19, Orban acuză „populismul grețos și deșănțat” în cazul dezbaterii pe tema creșterii pensiilor și alocațiilor: „Iresponsabilitatea PSD depășește orice limită”

Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că va ataca la CCR votul pentru dublarea alocațiilor, pe motiv că nu sunt prevăzute sursele de finanțare. Șeful Guvernului spune că ”toată lumea va suferi dacă se insistă în această aberație populistă”, referindu-se la creșterea pensiilor și dublarea alocațiilor pentru copii.
 
Orban a lansat un nou tir de acuzații la adresa PSD după ce plenul Senatului a respins ordonanța pentru majorarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii,  acuzând „acest populism grețos și deșănțat” al social-democraților.

România, susține prim-ministrul, este singura țară care crește alocații și pensii în perioada crizei COVID-19, când celelalte state „europene își drămuiesc cheltuielile publice și alocă bani în investiții, alocă bani în companii, alocă bani pentru a salva locurile de muncă ale oamenilor”.

„Toate agențiile de rating urmăresc evoluția economiei românești și evoluția bugetului. Orice degradare din partea unei agenții de rating crește costul oricărei finanțări externe. Este clar că o perioadă de timp o să trebuiască să finanțăm un deficit bugetar mai mare decât deficitul bugetar de 3%, care este admis la nivel european. Orice creștere a costului finanțării aruncă pe spinarea copiilor, cărora vor ei să le plătim dublu alocațiile, toate datoriile, pe care suntem obligați să le facem pentru a plăti cheltuieli.
Problema este că, la un moment dat, putem ajunge în situația în care nu mai putem finanța deficitul. Oare PSD își dorește să ajungem în situația în care România să nu mai aibă bani să plătească salarii, pensii, investiții, să plătească alocații de copii? Iresponsabilitatea PSD depășește orice limită și suntem categoric împotriva acestui populism grețos”, a declarat prim-minisrul Ludovic Orban.

Șeful Executivului susține că „ordonanța este perfect constituțională și este în legătură directă cu realitatea economică, potrivit B1TV. Am dublat alocațiile de copii, dar am făcut-o rațional, în etape, în funcție de previziunea bugetară, astfel încât să avem capacitatea să putem dubla alocațiile și să avem resurse financiare ca să suportăm aceste cheltuieli”.

Întrebat dacă PNL va merge la CCR în cazul în care PSD sau alte partide vor proceda similar și în cazul majorării pensiilor, premierul a răspuns: „Vom recurge la toate armele constituționale și legale pe care le avem la dispoziție pentru a salva România de dezastrul pe care îl pune la cale PSD. Repet, a genera cheltuieli, așa cum se întâmplă de patru luni de zile în Parlamentul dominat de PSD, noi și noi cheltuieli, fără niciun fel de resurse financiare, nu face altceva decât să facă un imens rău României! Nicio țară din Europa nu a avut capacitatea de a crește pensii, de a crește alocații și de a crește salarii. Suntem singura țară care creștem alocații și pensii, dar nu putem să o facem iresponsabil, astfel încât să ajungem în 2021 sau în 2022 să nu avem de unde să plătim aceste pensii și salarii.

Toată lumea va suferi dacă se insistă în această aberație populistă să se mărească pensii, salarii, ajutoare sociale și toate celelalte categorii de cheltuieli fără existența unor resurse financiare reale. Este o chestiune de bun simț, de responsabilitate. Fac un apel la fiecare român să înțeleagă că este o minciună gogonată povestea în care poți să crești cheltuieli dacă nu există venituri – și așa România a fost afectată, ca toate celelalte țări europene. Celelalte țări europene își drămuiesc cheltuielile publice și alocă bani în investiții, alocă bani în companii, alocă bani pentru a salva locurile de muncă ale oamenilor. Exact ceea ce am făcut și noi! Nu mai avem resurse să suportăm noi și noi creșteri de cheltuieli, care nu au nicio fundamentare economică pentru că riscăm să ajungem în punctul în care toată lumea va avea de suferit din cauza acestui populism deșănțat al PSD”, a mai spus Orban.

Reamintim că săptămâna trecută președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă organizarea și desfasurarea unor campanii de informare publica in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea COVID-19, potrivit Administratiei Prezidentiale. Actul normativ prevede alocarea unei sume totale de 200 milioane lei, fara TVA, pentru campanii de informare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind difuzarea contra cost de catre Guvern, prin intermediul serviciilor de programe de televiziune si radiodifuziune, al ziarelor tiparite, revistelor, publicatiilor periodice, al furnizorilor de servicii media on-line si furnizorilor de publicitate, campanii de informare publica privind masurile de prevenire si limitare a raspandirii 3 coronavirusului SARS-CoV-2, precum si campanii de informare publica privind modul de reluare a activitatilor economice si sociale.

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews

Citește mai departe

Ordonanța pentru creşterea etapizată a alocațiilor pentru copii, respinsă de senatori

Ordonanța pentru creşterea etapizată a alocațiilor pentru copii, respinsă de senatori

Alocaţiile au fost majorate cu 20% de la data de 1 august.
Dacă ordonanţa va fi respinsă și în Camera Deputaților, for decizional, Guvernul va trebui să dubleze alocaţiile.
În cazul în care ordonanţa va fi respinsă de Parlament, Guvernul va trebui să dubleze alocaţiile pentru copii, potrivit legii adoptate anul trecut.

Pe 29 iulie, alocaţiile au fost majorate cu 20% de la data de 1 august, potrivit unei Ordonanţe adoptate de Guvern.

Conform actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Citește mai departe

Ministrul Finanțelor recunoaște că România se află în criză economică, dar dă vina pe parlamentarii PSD și ALDE, care „votează legi fără surse de finanțare”, după ce Senatul a votat împotriva OUG privind etapizarea majorării alocațiilor

Ministrul Finanțelor spune răspicat că ne aflăm într-o criză economică, însă găsește circumstanțe atenuante. Potrivit lui Florin Cîțu, jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice, iar acest cost are două componente: o creștere a cheltuielilor bugetare neprevăzute, printre care cheltuielile cu sănătatea sau cu asistența socială, și o reducere semnificativă a veniturilor bugetare față de estimarea inițială.
 
Această recunoaștere este însă făcută doar cu jumătate de gură, întrucât ministrul nu dă semne că și-ar asuma politic situația, ci mai degrabă că schimbă țapul ispășitor pe care dă vina: din pandemia de coronavirus, vinovatul de serviciu a devenit criza economică. Și, bineînțeles, eternul PSD evocat și de Klaus Iohannis, adică  „socialiștii din Parlamentul României”, numiți „grupare infracțională” de ministrul liberal, socialiști care „votează pe bandă rulantă legi fără surse de finanțare”, potrivit lui Florin Cîțu. Titularul portofoliului de la Finanțe promite în schimb că el le va administra „cu prudență și responsabilitate”, pentru „a reduce cât mai mult din impactul negativ al crizei economice”.

„În 2020 jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice. Să fie mai clar pentru toată lumea, JU MĂ TA TE.

Iar acest cost are doua componente, o creștere a cheltuielilor bugetare neprevăzute (cheltuieli cu sănătatea, asistență socială, etc) și o reducere SEMNIFICATIVĂ a veniturilor bugetare față de estimarea inițială.

Aceasta este realitatea pe care socialiștii din Parlamentul României, împreună cu lacheii din jurul lor, vor să o ascundă românilor. Și plătesc bani grei pentru asta.

Nu se opresc aici și nici nu se mai ascund. Vor să distrugă Romania și nu-i mai interesează nimic. Votează pe bandă rulantă legi fără surse de finanțare DOAR PENTRU CĂ POT.

Nu o să fiu niciodată de acord să arunc țara în aer pentru că o grupare infracțională vrea să câștige câteva voturi. Niciodată!

Voi administra în continuare cu prudență și responsabilitate finanțele României pentru a reduce cât mai mult din impactul negativ al crizei economice asupra României.

P.S. No Comment „Vreau să vă reamintesc că, în 2004, Guvernul de stânga negocia la sânge cu sindicatele din educație o creștere de o cifră. Acum, solicită 50%, deși știu bine că această solicitare ar aduce criza economică mondială în România. Stânga are un plan foarte clar de câștigare a alegerilor, dar nu are niciun plan de guvernare a României”, Călin Popescu Tăriceanu, toamna 2008”, a scris ministrul Florin Cîțu, marți, pe contul său de Facebook.
 
Acesta a revenit și cu o a doua postare, în care spune lucrurilor pe nume: potrivit speranțelor sale electorale, „mai este puțin” până la „România fără PSD”. 

„În perioada 2017-2019 PSD a DUBLAT deficitul bugetar. Un gest criminal pentru că atunci eram în perioada de creștere economică peste potențial. 

Romania era SINGURA țară din UE unde creștea deficitul de la un an la altul avea cel mai mare deficit bugetar și cea mai mare inflație. Așa au distrus socialiștii, alături de lacheii lor din Parlament, Romania. 

În tot acest timp aproape jumătate din țările membre UE aveau SURPLUS bugetar și TOATE reduceau deficitul de la un an la altul. 

In acelasi timp socilistii au lasat un munte de facturi neplatite: la start-up nation, decontarea concediilor medicale, rambursarea TVA, PNDL, aparare etc. Zeci de miliarde de facuturi NEPLATITE.

Iresponsabilitatea găștii lui Dragnea susținută de Calin Popescu Tariceanu și alții era evidenta și am semnalat-o din primul moment. În FIECARE an, fară excepție, au TĂIAT banii de la investiții pentru a creste cheltuielile neproductive și a umple buzunarele baronilor locali. 

Guvernarea Dragnea-Tariceanu a votat legi fară sursa de finanțare care au dus cheltuielile cu salarii și ajutoare sociale la peste 80% din venituri fiscale + contribuții!!! Asta a fost guvernarea socialistă. 

Tot grupul infracțional condus de cei doi a votat TVA defalcat care a bulversat tot sistemul economic, OUG 114 care SUPRATAXA TOATĂ economia, suprataxarea contractelor part time (adică te impozitau chiar daca nu lucrai) , supraacciza la combustibil care a dus la EXPLOZIA prețului la combustibil și implicit a inflației în economie. 

Aceștia sunt cei care acum țipă și sunt disperați. Au distrus economia și stiu că vine nota de plata la alegerile locale și parlamentare. 

O mare parte din măgăriile pe care le-au adoptat le-am corectat deja de la începutul anului. Le vom corecta și pe restul în perioada care urmează. 

Dar cel mai important lucru este să scăpam Romania de PSD și lacheii lor din Parlament”, a completat Florin Cîțu.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a scris marți pe Facebook că suspectează Ministerul Finanțelor de deturnare a fondurilor obținute din împrumuturi și nefolosite în totalitate pentru pandemie sau redresare economică.

„Dacă statul a cheltuit doar 5 miliarde de lei cu pandemia, unde s-au dus restul până la cele peste 100 de miliarde de lei împrumutate de dl Cîțu? Înțeleg că aproape 60 de miliarde de lei i-ați folosit pentru a acoperi deficitul bugetar. Dar mai rămân aproape 40 de miliarde de lei de care nu știe nimeni în ce buzunare au ajuns! Pensiile nu le măriți, în economie nu i-ați băgat. Atunci ce ați făcut cu ei? I-ați pus deoparte pentru campania electorală?”, s-a întrebat retoric Călin Popescu Tăriceanu, citând o știre a agenției Agerpres, care arată că, potrivit Curții de Conturi, statul român a cheltuit pentru combaterea pandemiei doar 5 miliarde de lei, până la 30 iunie. 

Ulterior, Tăriceanu a revenit cu o nouă postare în care spunea că a votat în Senat împotriva OUG prin care liberalii încercau etapizarea majorării alocațiilor pentru copii.

„Azi am votat în Senat împotriva ordonanței de urgență a Guvernului Orban prin care încercau să etapizeze majorarea alocațiilor. Copiii au dreptul să beneficieze de dublarea alocațiilor așa cum prevede legea adoptată de Parlament și promulgată de Iohannis! Următorul pas trebuie făcut la Camera Deputaților, care, la rândul său, trebuie să respingă această ordonanță a Guvernului.

Un Guvern care nu e în stare să respecte și să aplice legile votate de Parlament și promulgate de președinte trebuie să plece!”, a concluzionat Călin Popescu Tăriceanu, marți, pe Facebook. 

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews

Citește mai departe

PSD forțează dublarea alocațiilor. OUG privind majorarea etapizată, respinsă în Senat

PSD forțează dublarea alocațiilor. OUG privind majorarea etapizată, respinsă în Senat

Senatul a respins prin vot ordonanța de urgență a Guvernului privind creșterea etapizată a alocațiilor pentru copii, cu o creștere inițială de 20% urmată de alte patru. OUG a fost adoptată de Guvern în 29 iulie când executivul a arătat că nu sunt fonduri pentru dublarea alocațiile precum se stipulează într-o lege inițiată și votată de PSD.
Decizia fost adoptată cu 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri.
„Demonstrați că vă pasă și faceți un pas necesar pentru copiii țării. Alocați fondurile necesare. Dacă nu, plecați cu toți incompetenții de la Guvern. Nu mai mințiți, nu mai furați și veți avea bani pentru alocații și pentru pensii. PSD va vota pentru raportul de respingere a ordonanței de urgență”, a spus în timpul dezbaterilor senatorul PSD Ion Rotaru, citat de Mediafax.
USR s-a abținut de la vot, lansând doar atacuri împotriva PSD și PNL pe care le acuză de populism și ipocrizie.
„Am asistat în ultimii doi ani la o confruntare politică între cele două partide, plină de populism și ipocrizie. Alocațiile copiilor au devenit un subiect preferat de politicienii vechilor partide, PNL și PSD, pentru a câștiga capital politic. (…) USR e de acord cu aceste creșteri, atât timp cât sunt sustenabile. USR va vota abținere”, a spus senatoarea Florina Presadă, citată de sursa menționată
UDMR a subliniat că s-a poziționat mereu pentru majorarea alocațiilor copiilor.
„Am făcut acest lucru indiferent din ce parte a eșicherului politic a venit propunerea. Fiind consecvenți, am votat și pentru dublare de această dată. Nu cred că trebuie să facem economie pe generația care reprezintă viitorul țării. Nu suntem de acord cu majorarea în tranșe. Legea votată de Parlament trebuie respectată. Drepturile copiilor nu se negociază”, a afirmat și senatorul UDMR Derzsi Ákos.
Decizia finală va fi luată în plenul Camerei Deputaților.
În urma ședinței de guvern din 29 iulie, ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat un proiect de OUG pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, prima majorare, de 20% urmând să fie făcută în septembrie, pentru luna august.
Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
„În ședința de guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie.
În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.
La rândul său, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii drept „o altă ipocrizie marca PNL”. Chestionat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, o lege inițiată și adoptată de PSD ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare fiind modificat de Guvern prin OUG pentru 1 august.
La începutul lunii iunie, Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abțineri.
Curtea Constituțională a respins sesizarea înaintată de Guvern privind legea care obligă executivul să pună în aplicare dublarea alocațiilor. Executivul a atacat la Curtea Constituțională legea pe motiv că nu sunt precizate sursele de finanțare.

Citește mai departe

Senat – plen: OUG privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă

Senat – plen: OUG privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă

Senatul a respins marţi, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Senatorii au acordat 87 voturi favorabile, 29 împotrivă şi 12 abţineri pentru raportul de admitere a proiectului de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Citește mai departe

Comisia pentru muncă respinge OUG pentru creșterea etapizată a alocațiilor

Comisia pentru muncă respinge OUG pentru creșterea etapizată a alocațiilor

Ordonanța de urgență a Guvernului privind creșterea etapizată a alocațiilor pentru copii, cu o creștere inițială de 20%, va intra marți la votul din plenul Senatului. Ea va fi discutată cu un raport de respingere întocmit de Comisia pentru Muncă.
În urma discuțiilor din comisie, au fost înregistrate cinci voturi „pentru” raportul de respingere, două abţineri şi două voturi „împotrivă”, ambele de la PNL.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Senatul este prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.
În urma ședinței de guvern din 29 iulie, ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat un proiect de OUG pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, prima majorare, de 20% urmând să fie făcută în septembrie, pentru luna august.
Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
„În ședința de guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie.
În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.
La rândul său, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii drept „o altă ipocrizie marca PNL”. Chestionat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, o lege inițiată și adoptată de PSD ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare fiind modificat de Guvern prin OUG pentru 1 august.
La începutul lunii iunie, Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abțineri.
Curtea Constituțională a respins sesizarea înaintată de Guvern privind legea care obligă executivul să pună în aplicare dublarea alocațiilor. Executivul a atacat la Curtea Constituțională legea pe motiv că nu sunt precizate sursele de finanțare.

Citește mai departe

Comisia pentru muncă: Raport de respingere pe OUG privind creşterea etapizată a alocaţiilor

Comisia pentru muncă: Raport de respingere pe OUG privind creşterea etapizată a alocaţiilor

Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat marţi raport de respingere pe proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Propunerea legislativă figurează pe ordinea de zi a plenului de marţi al Senatului.Au fost cinci voturi „pentru” raportul de respingere, două abţineri şi două voturi „împotrivă”, ambele de la PNL.Pe 30 iulie, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a afirmat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii este „o altă ipocrizie marca PNL”. Chestionat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii, potrivit News.ro.Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Senatul este prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Citește mai departe

Creșterea alocațiilor cu 20%, respinsă de Comisia de muncă din Senat. PSD nu e de acord cu ordonanța Guvernului și vrea dublarea lor

Creșterea alocațiilor cu 20%, respinsă de Comisia de muncă din Senat. PSD nu e de acord cu ordonanța Guvernului și vrea dublarea lor

Comisia pentru muncă din Senat a respins, marţi, Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Ordonanţa va intra pe ordinea de zi a plenului Senatului de marţi, în calitate de primă Cameră sesizată. Dacă ordonanța va fi respinsă de Parlament se revine la forma inițială a legii, respectiv la dublarea alocațiilor.

Citește mai departe

Comisia de Muncă a Senatului a respins majorarea cu 20% a alocaţiilor. Dacă ordonanţa va fi respinsă definitiv, Guvernul e obligat să dubleze alocaţiile

Comisia de Muncă a Senatului a respins majorarea cu 20% a alocaţiilor. Dacă ordonanţa va fi respinsă definitiv, Guvernul e obligat să dubleze alocaţiile

Respingerea OUG-ului privind majorarea alocaţiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.

Ordonanţa de urgenţă a fost respinsă în Comisia de Muncă cu voturile PSD, cei de la USR şi UDMR abţinându-se, iar PNL votând împotriva respingerii.

Actul normativ urmează să intre în dezbaterea plenului, şedinţa fiind programată pentru azi la ora 14:00.

„Ordonanţa privind alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat luni preşedintele Senatului, Robert Cazanciuc.

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu afirma săptămâna trecută că Guvernul PNL trebuie să înţeleagă că dublarea alocaţiilor pentru copii nu este „un moft”, ci o necesitate. El precizează că PSD nu se va opri să pună presiune pe Executiv „eşuat” pentru a respecta legile votate în Parlament şi promulgate de şeful statului.

„PNL şi Guvernul lor de cinici trebuie să înţeleagă că dublarea alocaţiilor nu e un moft, ci o necesitate. Că nu poţi să dublezi cu 20%. Românii trebuie să ştie că bani sunt, dar doar pentru furturile acestui Guvern de hoţi şi incompetenţi!”, a declarat Ciolacu.

Pe 31 iulie Guvernul aprobat un OUG care viza majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocaţiei de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie şi iulie. Ministerul Muncii a anunţat că începând cu luna august 2020, alocaţia de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani va creşte de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum şi pentru cei cu handicap, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei.

Creşterea cu 20% a venit la două săptămâni după ce Curtea Constituţională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocaţiilor copiilor, lege adoptată la iniţiativa PSD la finalul anului trecut. Legea trebuia să intre în vigoare din luna ianuarie a acestui an, însă a fost amânată prin OUG de Guvernul Orban, care a afirmat că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de şase miliarde de lei, atât cât ar însemna creşterea alocaţiilor de la 150 de lei la 300.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citește mai departe

ANPIS: Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în iunie a fost de peste 612 milioane de lei

ANPIS: Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în iunie a fost de peste 612 milioane de lei

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2020 au totalizat 612,123 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 173,2 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).În iunie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 3.534.144 de copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 336.983 şi în judeţele Iaşi – 182.197, Suceava – 131.313 şi Bacău – 126.639.La finele lunii iunie, erau suspendaţi de la plată 165.466 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti – 13.116, Iaşi – 9.302, Suceava – 8.055 şi Timiş – 7.830.Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.Începând cu 1 august valoarea alocaţiilor pentru copii se majorează cu 20%. Anul viitor acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Citește mai departe