November 27, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

CPN al PSD va decide cine va fi vicepremier în guvernul condus de Nicolae Ciucă

3 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro



Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, de la ora 16,30, pentru a stabili cine va ocupa funcţia de vicepremier din partea social-democraţilor în guvernul condus de Nicolae Ciucă.PSD a avut, marţi dimineaţă, o altă şedinţă a acestui organism intern, dar nu a reuşit să decidă cine va fi vicepremier în guvernul ce s-a conturat în urma negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor.Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara luni că vicepremier va fi unul dintre candidaţii la posturile de ministru propuşi de social-democraţi.Cele mai multe şanse pentru a ocupa această funcţie le au Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea.Potrivit unor surse din PSD, va fi schimbat şi candidatul pentru funcţia de ministru al Economiei.


Curtea Constituțională a admis sesizarea guvernatorului BNR privind neconstituționalitatatea Legii 161/2019 în baza cărora CNSAS a stabilit că Mugur Isărescu a fost colaborator al fostei…


46.800 doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech au ajuns marți în România, anunță reprezentanții Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2…


Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, de la ora 16,30, pentru a stabili cine va ocupa funcţia de vicepremier din partea social-democraţilor în guvernul condus de Nicolae Ciucă.

PSD a avut,…


Conectarea prin infrastructură a regiunilor istorice, dezvoltarea echilibrată a României, implicarea în guvernare a societății civile, modernizarea sistemului de învățământ și reducerea polarizării sociale…


O explozie s-a produs marți într-o secție a societății Aerostar Bacău. Trei persoane au fost transportate la spital, anunță surse din rândul echipelor de intervenție.

Incidentul s-a produs marți, la…


Ultmele eforturi ale Austriei de a reduce pandemia de coronavirus ar putea costa până la 1,2 miliarde de euro (1,35 miliarde de dolari) pe săptămână şi pot obliga circa 400.000 de angajaţi să intre în şomaj ş…

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro


Noul președinte al Senatului este Florin Cîțu, actual premier interimar. Acesta a fost ales cu 82 de voturi pentru. 

Parlamentarii PSD, PNL și UDMR au votat anterior pentru revocarea din funcția de…


Liderul PNL, Florin Cîțu, este noul președinte al Senatului. El a primit 82 de voturi „pentru”. Parlamentarii PSD, PNL și UDMR au votat anterior pentru revocarea din funcția de președinte al Senatului a Ancăi…




Avocatul Robert Rusu a fost achitat, astăzi, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). El fusese condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, de completul  alcătuit din…


Două cadavre sunt exhumate marți în orașul Galați la solicitarea procurorilor. Este vorba despre trupurile unor pacienți care au murit în condiții suspecte la Spitalul Județean din Galați.

Cele două…


Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că începând din luna ianuarie România ar putea renunța la…


UPDATE Robert Cazanciuc și-a anunțat demisia din funcția de secretar al Senatului, Radu Oprea din funcția de chestor, Gabriela Firea din funcția de vicepreședinte, Vasile Dîncu din funcția de…


Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Camerei Deputaților, după demisia fostului liberal Ludovic Orban și ca urmare a noii coaliții guvernamentale PNL-PSD-UDMR. 

Acesta a primit 217 voturi…


Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Sănătății, a anunțat că pregătirile pentru valul 5 al pandemiei și creșterea numărului de teste COVID reprezintă prioritățile mandatului…


Rata de incidență a cazurilor de coronavirus din București este, luni, 3,04 la mia de locuitori. Incidență sub cea raportată luni nu a mai fost în București din 21 septembrie, când a fost o rată de infectare de…



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.