November 28, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Situație dramatică în Capitală. Pentru că morgile sunt pline, Arhiepiscopia Bucureştilor pune la dispoziţie capelele din spitale și parohii

3 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro



Arhiepiscopia Bucureştilor a anunțat, sâmbătă seară, că pune la dispoziţia spitalelor capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale. ”Decizia vine ca urmare a escaladării situației dramatice cu care se confruntă spitalele”, au anunțat reprezentanții BOR.

Situație dramatică în Capitală. Pentru că morgile sunt pline, Arhiepiscopia Bucureştilor pune la dispoziţie capelele din spitale și parohii Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta

”Ca urmare a escaladării situaţiei dramatice cu care se confruntă spitalele în care sunt trataţi bolnavii de Covid-19 din Bucureşti şi morgile acestor spitale unde locurile de păstrare temporară a trupurilor celor decedaţi au devenit insuficiente, Arhiepiscopia Bucureştilor iese în întâmpinarea solicitărilor de ajutor şi pune la dispoziţie capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale din imediata proximitate”, a transmis, sâmbătă seară, Arhiepiscopia Bucureştilor.
Instituţia îşi exprimă ”solidaritatea cu instituţiile şi autorităţile medicale confruntate în această perioadă cu cea mai grea situaţie provocată până acum de pandemie şi apreciază efortul medicilor şi al întregului personal medical care luptă pentru salvarea vieţii pacienţilor grav bolnavi”.

Bilanț decese de Covid – 23 octombrie

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro

Până sâmbătă, 23 octombrie, 44.290 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 446 de decese (221 bărbați și 225 femei), din care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 446 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 7 la categoria de vârstă 30-39 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 119 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani și 114 la categoria de vârstă peste 80 ani. 407 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 26 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Constanța, Dolj, Gorj, Neamț, Prahova și Suceava, 2 în luna septembrie 2021 și 7 în octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 437 de decese.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.