October 23, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Sfânta Parascheva va întâmpina pelerinii din toate colțurile țării încă de vineri, 8 octombrie, alături de Sfântul Moș Gheorghe Pelerinul, tămăduitorul desculț aflat cu sfinte moaște la Mânăstirea Văratec. COMUNICAT al Arhiepiscopiei Iașilor

4 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro




ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

În contexul apropierii marii sărbători a Sfintei noastre Parascheva, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintele Constantin Sturzu, ne-a transmis următoarele precizări, pe care le publicăm integral:

SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
(Iași, 14 octombrie 2021)
– comunicat de presă –
 
Anul
acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduința
binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat
de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.
Venind
în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a
participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul
epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță
și anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile
actuale, sănătatea pelerinilor:
1) Pentru a se evita o concentrare a
închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, încă de vineri, 8
octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala
Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul
special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până pe 15
octombrie. Alături de racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei
va fi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul (foto mai jos, de la Văratec – n.n.), cel
a cărui canonizare a fost proclamată în 2018. Fiecare închinător va
primi câte o iconiță purtând chipurile celor doi sfinți și publicația
„Ghidul pelerinului”, realizată în colaborare cu Primăria Municipiului
Iași.
2) Va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe
unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După
ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un
culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona
Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar
cei care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari.
3) De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.
4) Așa cum se întâmplă deja, cei care doresc să se închine în Catedrala
Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire
separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată
respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest
culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în Catedrală.
5) Slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro

6) În curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri
pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.
7) În data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase
Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora
9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în
dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate
culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și
care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate –
astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată
păstra distanța recomandată de autorități. Slujba va putea fi urmărită
și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în
această zonă.
Reprezentanții instituțiilor de presă vor avea acces la
hramul Sfintei Parascheva pe baza legitimațiilor de serviciu, cu
rugămintea de a trimite anterior, pentru a putea comunica mai eficient,
pe adresa presa@mmb.ro, datele de contact: instituția de presă, numele
și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de
mobil. Zonele de acces și alte informații vor fi comunicate de
organizatori la fața locului.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor
Citiți și Mitropolia Moldovei și Bucovinei: La Sfânta
Parascheva nu dorim nici un fel de restricționare a pelerinilor, pe nici
un fel de criterii. Părintele Constantin Sturzu face precizări după
afirmațiile primarului Iașilor privind accesul în funcție de vaccinare
Foto de la unul dintre hramurile Mănăstirii Văratec:



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.