October 23, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

”E un atentat la viața pacienților”

4 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro




Decizia autorităților de a suspenda intervențiile chirurgicale și de a suspenda internările pentru 30 de zile nu este văzută cu ochi buni de cei din sistem.România ajunge, astfel, în același scenariu de anul trecut, în care spitalele și-au închis porțile pacienților care nu aveau COVID și care nu erau considerați urgențe de către medici. Consecințele vor fi majore, iar costurile vor fi în primul rând omenești, avertizează experții.”Această decizie ridică încă o dată problema persoanelor care își asumă asemenea măsuri, care nu au un fundament. Dacă secretarul de stat Raed Arafat ar fi spus că vizează transferarea medicilor de terapie intensivă și a personalului medical din terapie intensivă către spitale COVID ar fi fost o jumătate de explicație. Intervențiile chirurgicale nu sunt numai cele care sunt asistate de anesteziști, plus că nu toate intervențiile chirurgicale ajung în secțiile de terapie intensivă”, a explicat pentru Ziare.com Sorin Paveliu, medic primar boli interne și expert în politici de sănătate publică.”În astfel de condiții e lipsit de fundament logic să vii și să spui că la nivelul întregii țări suspenzi toată activitatea acestor secții chirurgicale. În al doilea rând, e greu de explicat cum plătești personalul din secții câtă vreme spitalele sunt plătite pe ceea ce facturează, pe serviciile făcute. Este o chestiune păguboasă”, a completat medicul Sorin Paveliu.Circularele au ajuns azi în spitaleCardul de masa Up Dejun vine cu cost 0 si discount de pana la 50% la principalele categorii de produse si servicii de care afacerea ta are nevoie. Obtine oferta AICI!Specialiștii sunt de părere că măsura de suspendare a activității din spitale trebuia discutată din timp și cu managerii de spitale. Mai mult, ea ar fi trebuit comunicată de către ministrul Sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care ar fi trebuit în același timp să detalieze și pașii următori pentru pacienți.”Este clar că pericolul cel mai mare spre care ne îndreptăm este acela de a ajunge în situația de anul trecut, din perioada stării de urgență, când pacienții nu erau primiți în spital dacă nu aveau un test PCR făcut pe banii lor”, a mai spus Sorin Paveliu.Unele intervenții nu pot fi amânateLa unitățile sanitare au ajuns circulare prin care se solicită aplicarea măsurilor comunicate de autorități pe 4 octombrie. Specialiștii sunt însă de părere că ceea ce se întâmplă în București nu trebuia extrapolat la întreaga țară, dat fiind faptul că nu peste tot incidența COVID este de 10 la mia de locuitori.”Sunt într-adevăr niște intervenții chirurgicale elective care pot fi amânate, cum sunt operațiile de hernie sau de varice, din două motive. Unul la mână, că pacienții vin în spital și s-ar putea să se îmbolnăvească, neavând 100% nevoie de operație. În al doilea rând, ocupă un pat de terapie care în momentul acesta e absolut necesar”, a explicat pentru Ziare.com chirurgul Bogdan Tănase, șeful Institutului Oncologic București (IOB).Potrivit acestuia, alte tipuri de intervenții sunt absolut esențiale, în special la pacienții oncologici.”Aici punem la socoteală și intervențiile pentru bolnavii oncologici care trebuie făcute într-un anumit interval. Dacă fereastra aceasta nu e respectată rezultatul e suboptimal pe termen lung pentru pacienții respectivi. Am primit o circulară la spital prin care ni se comunică decizia autorităților”, a punctat medicul chirurg.Fiecare spital trebuie să vină cu circuit COVIDPresiunea pusă pe spitalele de primă linie în contextul în care numărul pacienților nou confirmați a depășit 15.000 înseamnă că toate unitățile sanitare trebuie să își aducă aportul și contribuția la salvarea pacienților infectați cu această patologie.”Este o presiune extremă și atunci toate spitalele trebuie să contribuie cumva. Nu spune nimeni că spitalele se vor transforma toate în circuit COVID dar fiecare trebuie să vină cu un circuit. Altfel nu ne descurcăm. Pacienții cu coronavirus, cei care sunt cu forme medii, au nevoie de internare imediată și atunci e clar că e nevoie de locuri. Legat de amânări ale operațiilor, vorbim doar de situațiile în care discutând fiecare caz în parte poate fi amânată acea intervenție fără să interfereze în vreun fel cu starea de sănătate”, a declarat pentru Ziare.com medicul Adrian Marinescu, infecționist la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.Pacienții vor plăti chiar cu viațaExcepții de la măsurile luate de autorități sunt urgențele, femeile însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienții cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă.”Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităților să închidem din nou spitalele pentru pacienții cronici. Pandemia nu va pleca așa ușor, iar pacienții cronici vor plăti, unii chiar cu viața. În plus și statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicațiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeași soluție ca la început să închidem spitalele, în condițiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a punctat și Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).COPAC solicită factorilor de decizie să revină asupra deciziei de aseară, să găsească alte soluții pentru bolnavii de COVID și să nu pună în pericol viața pacienților cronici.



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.