October 28, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cei mai mari copaci din lume sunt în pericol

4 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro



antena1

Pompierii au înfășurat cu pături rezistente la foc arborii străvechi, în timp ce incendiile afectează Sequoia National Park din California, relatează BBC.

Oficialii se tem că focul ar putea ajunge în câteva ore la Giant Forest, pădurea unde se află unii dintre cei mai mari arbori din lume.

Pădurea găzduiește aproximativ 2.000 de sequoia, inclusiv General Sherman, cel mai mare copac de pe Pământ, cu o vechime de aproximativ 2.500 de ani.

Peste 350 de pompieri, împreună cu elicoptere și avioane care au căzut apă, au fost mobilizați pentru a lupta împotriva flăcărilor.

Ei au înfășurat mai mulți copaci, inclusiv General Sherman, cu folie de aluminiu pentru a-i proteja.

“Este o zonă importantă pentru mulți oameni, așa că se depune mult efort special în protejarea acestei păduri”, a declarat pentru LA Times purtătorul de cuvânt al parcurilor naționale Sequoia și Kings Canyon, Rebecca Paterson.

Din punct de vedere al volumului, General Sherman este cel mai mare copac cu o singură tulpină de pe Pământ, estimându-se că are o vechime de aproximativ 2.300 până la 2.700 de ani. Arborele are un diametru la bază de 11 metri și o înălțime de 83,8 metri, puțin sub înălțimea Statuii Libertății, de 93 de metri.

Experții spun că arborii sequoia sunt foarte rezistenți la foc și au evoluat pentru a supraviețui flăcărilor.

Peste 7.400 de incendii au avut loc în stat anul acesta, afectând peste 2,2 milioane de acri (890.300 de hectare).

Mediafax


Statele Unite vor încuraja mai multe ţări arabe să normalizeze relaţiile diplomatice cu Israelul, a afirmat vineri secretarul de Stat american, Antony Blinken, la un an de la semnarea Acordurilor Abraham,…


Talibanii au înlocuit vineri Ministerul afgan al Condiţiei feminine printr-un minister destinat “promovării virtuţii şi prevenirii viciului”, însărcinat să supravegheze respectarea legii islamice, instituţie…


Florin Cîțu spune că nu va lăsa România fără Guvern: „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă care se gândește doar la propriile interese”.

Premierul a declarat,…


Congresul PNL se va desfășura cu prezență fizică, cu 5.000 de participanți, și va fi folosit certificatul verde, spune Florin Cîțu.

Premierul a declarat, vineri seară, că organizatorii congresului au datori…


Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România pe 27 septembrie, semn că PNRR a fost aprobat, spune Florin Cîțu. Potrivit premierului, până la finalul anului va veni primul avans din…

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro


Un șofer de taxi a murit, vineri seara, și 2 pasageri din mașina acestuia au fost răniţi în urma unui accident rutier în Caransebeș.

Accidentul a avut loc pe centura ocolitoare din Caransebeș.

Primele…


O autoutilitară încărcată cu circa o tonă de mase plastice a ars în proporţie de 95%, vineri după-amiază, în timp ce circula pe drumul european 87, între oraşul Tulcea şi satul Mihail Kogălniceanu, a…


Guvernul a aprobat, vineri, printr-o hotărâre, alocarea a 377.213.000 de lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Executivului pentru unităţi administrativ-teritoriale din 24 de judeţe afectate de…


Certificatul verde este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. Documentul care va deveni vital în zilele viitoare.

Certificatul verde care poate fi descărcat…


Unitatea 1 a CNE Cernavodă va funcționa la putere redusă, începând cu ora 01:00, din dată de 18 septembrie 2021, în vederea efectuării unor lucrări de reparație la un echipament din partea clasică, anunță Nu…


Executivul a adoptat vineri noi măsuri în contextul pandemiei. Dacă incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, nunțile și botezurile pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați,…


Uniunea Europeană a criticat dur, vineri, parteneriatul de securitate al Statelor Unite cu Marea Britanie şi Australia, argumentând că acesta este un motiv suplimentar pentru consolidarea autonomiei strategice…


Peste 13.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 5.361.964 de pe…


Un accident grav în care au fost implicate o dubă și un TIR a avut loc vineri după-amiaza în județul Suceava. În urma impactului, duba a fost ruptă în două, iar un pasager a fost dus la spital.

Potrivit ISU…


Pompierii au înfășurat cu pături rezistente la foc arborii străvechi, în timp ce incendiile afectează Sequoia National Park din California, relatează BBC.

Oficialii se tem că focul ar putea ajunge în…



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.