September 17, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

#10 Întrebări | Cristina Lupu: Când publicul se așteaptă ca jurnaliștii să fie „ai noștri” și „ai lor”, jurnalismul pierde

12 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro




Cu foști jurnaliști deveniți „strategi”, purtători de cuvânt sau chiar politicieni, încrederea în jurnalism, deja erodată, pare să fi scăzut și mai mult după mai mult de an de pandemie în care numărul celor care nu cred nimic, sau cred doar conspirații este mai mare ca oricând.
Presa a traversat o criză economică majoră și o restructurare a întregii sale paradigme odată cu evoluția tehnologică. În România, banii „de la stat”, partizanismul, atacurile agresive din partea politicienilor și propriile „păcate” (inclusiv titlurile mincinoase sau promovarea non-știrilor cu scopul viralizării) nu au făcut decât să îngreuneze un eventual drum spre recâștigarea încrederii.
Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Cristina Lupu, face o radiografie a stării presei românești în plină criză pandemică, după un an electoral în care presa a primit, din nou, bani de la Guvern.
1. Cum putem cataloga starea presei din România astăzi?

Ne raportăm doar la sursele care ne confirmă ceea ce credem.

Cristina Lupu: „Presa din România este extrem de vulnerabilă în această perioadă. Financiar, cu câteva excepții, presa o duce prost. Lipsa banilor este acută, iar de aici pleacă o mulțime de probleme – control politic, deprofesionalizarea redacțiilor, deoarece salariile sunt mici și mulți jurnaliști pleacă spre alte joburi, goana după trafic și audiență, ceea ce scade și mai mult calitatea. Iar când presa este slabă, noi toți suferim pentru că informațiile importante, relevante pentru viața noastră sau pentru comunitate ajung la noi prea puțini. Vulnerabilitatea aceasta a presei se manifestă și în lipsa de legătură între noi, consumatorii de media, și jurnalism. Nu plătim pentru conținut, băgăm toți jurnaliștii la grămadă și, în general, consumăm informație din ce în ce mai mult în ‘bule’- ne raportăm doar la sursele care ne confirmă ceea ce credem deja și suntem destul de supărați pe jurnaliștii care contrazic asta. Chiar și atunci când faptele sunt de partea lor”.
2. Care sunt metodele prin care politicul încearcă să acapareze presa?

Forma cea mai agresivă de control editorial este cea care include publicitatea din bani publici.

Cristina Lupu: „Metodele sunt aceleași, s-a schimbat acum ușurința prin care politicienii reușesc să facă asta. Cel mai simplu și eficient control este cel economic. Un prim model e cel prin care politicienii își înființează propriile publicații – site-uri, ziare, televiziuni, în care politicul decide ce e știre. Jurnaliștii sunt acolo doar pentru ‘show’, nu au cu adevărat independență și fac ce le cere patronul. Alt model e cel prin care instituțiile media sau direct angajații primesc sume de bani de la oamenii politici pentru a difuza anumite informații. Însă, forma cea mai agresivă de control editorial este cea care include publicitatea din bani publici. Într-o monitorizare pe care am făcut-o la CJI pentru perioada martie – decembrie 2020, am observat că au fost alocate prin intermediul platformei de achiziții publice peste 5.500 contracte, cu o valoare totală de aproximativ 19 milioane lei. La acestea se adaugă și contractele mari, despre care am aflat din presă, cum ar fi cei 300.000 euro pentru promovarea unui clip care prezenta o machetă de spital oferiți de fostul primar al sectorului 1, Dan Tudorache, sau contractele în valoare de peste 49 milioane de lei oferite în cei patru ani de mandat, de către Primăria Generală a Bucureștiului, condusă de Gabriela Firea și de instituțiile subordonate.
Nu spun aici că toate contractele de publicitate din bani publici vin cu aceste constrângeri editoriale. Dar, ce am observat noi prin monitorizarea noastră este că sunt numeroase cazurile în care autoritățile locale cumpără direct acces la conținutul editorial: participare la emisiuni în direct sau înregistrate sau chiar realizarea de întregi emisiuni de promovare, știri, interviuri, precum și distribuirea acestora pe paginile publicațiilor din rețelele sociale sau pe grupurile locale gestionate de aceste publicații. În acest fel, publicul este indus în eroare că primește conținut jurnalistic, în timp ce i se servesc știri comandate și emisiuni radio, tv sau online, cu dedicație.
Am mai observat că există situația în care autoritățile locale oferă contracte de publicitate către toate instituțiile media din oraș, decizia nefiind luată în funcție de criterii obiective, care să garanteze cheltuirea judicioasă a banului public sau impactul maxim, precum audiență sau relevanță la nivel de comunitate. Practica a fost criticată de-a lungul anilor și este considerată o formă prin care autoritatea locală se asigură că are ‘liniște’ din partea tuturor instituțiilor media locale”.
3.Putem vorbi de independență în cazul publicațiilor care au primit bani de la Guvern pentru funcționare? Dar în cazul celor care încheie contracte cu autoritățile locale?

Sunt instituții media care reușesc să își păstreze independența.

Cristina Lupu: „Eu sunt de părere că instituțiile de media pot fi în continuare independente, chiar dacă primesc bani publici. Există o tendință a politicului, mai ales la nivel local, de a condiționa banii de o ‘presă pozitivă’, dar sunt instituții media care reușesc să își păstreze independența. Este însă important pentru ca asta să se întâmple, să existe alte surse de venit – bani din publicitatea comercială sau bani de la cititori pentru ca organizațiile să nu fie complet dependente de banii publici. Cu cât dependența asta e mai mare, cu atât e mai greu să rămâi pe baricade.
Dacă vorbim de banii de la Guvern pentru campania de promovare a măsurilor sanitare, acolo, din discuțiile cu oamenii din presa locală în special, a reieșit că nu a existat nicio condiționare editorială ‘Guvernul e departe’, ne-a spus un manager local cu care am discutat despre asta. Noi am fost unii dintre cei care au criticat foarte tare măsura aceasta, spunând că există risc de autocenzură sau cenzură, dar și că va scădea mult credibilitatea presei. Iar scăderea credibilității chiar s-a întâmplat, pentru că mulți dintre cei care au criticat presa care scria despre pandemia Covid-19 au considerat că jurnaliștii au transmis informațiile doar pentru că i-a plătit Guvernul”.
4. Care este independența presei astăzi în relația cu patronatele?

Interesul pentru profesie e foarte scăzut.

Cristina Lupu: „Relația dintre jurnaliști și patroni a fost mereu una dificilă, cu puțin spațiu de libertate pentru jurnaliști. Mulți dintre ei au fost și sunt încă plătiți pe drepturi de autor, ceea ce îi face să fie foarte vulnerabili deoarece acel contract poate fi întrerupt oricând, fără ca jurnalistul să beneficieze de protecție legală. Iar această vulnerabilitate s-a văzut și în independența pe care și-au luat-o jurnaliștii care au trăit mulți ani cu mesajul ‘faci ca mine, că mai sunt 100 la ușă’. Ei bine, acum nu prea mai sunt, mai ales în local, unde salariile sunt mici, așa că interesul pentru profesie e foarte scăzut. Cu excepția jurnaliștilor din instituțiile publice de media, nu există ideea de sindicate sau o formă de asociere care să protejeze jurnaliștii în relație cu patronii”.
5. Care sunt principalele amenințări la care sunt supuși jurnaliștii din România?
Cristina Lupu: „Cred că în acest moment principalele două probleme pentru jurnaliști (în afară de lipsa banilor) sunt burnout-ul și harțuirea jurnaliștilor în instanțe. Poate să pară ciudat că pun burnout-ul la amenințări, dar mi se pare o problemă reală. Nu e nouă, am remarcat-o începând cu acum câțiva ani, dar a fost adâncită de pandemie, când jurnaliștii au lucrat la foc continuu, mai mult decât de obicei. Cu jurnaliști obosiți, demoralizați e foarte greu să ai instituții media puternice, care să lupte pentru arătarea lucrurilor care nu funcționează.
Harțuirea în instanțe este o problemă din afară, pe care o văd accentuându-se în ultima perioadă. Evident, oricine are dreptul să meargă în instanță când simte că i-au fost încălcate drepturile, dar am remarcat că în ultimii ani, politicienii fac asta mai des, cheamă jurnaliștii mai des în instanță și cer pe lângă despăgubiri ca materialele să fie șterse sau chiar ca jurnaliștii sau instituțiile de media să nu mai scrie niciodată despre ei.
Această târâire a jurnaliștilor în instanțe are efecte pe termen scurt, dar și pe termen lung. Le poate scădea credibilitatea, mai ales în cazul în care acest mers la instanță se transformă într-un circ mediatic, cum a fost momentul în care Cătălin Tolontan a fost chemat la DIICOT. În al doilea rând, jurnaliștii pierd timp și bani. Și in final, toată povestea aceasta poate duce la autocenzură, mai ales dacă jurnalistul este lăsat singur de către redacție, care nu intervine să îl protejeze.
6. Putem vorbi de anumite categorii de jurnaliști mai expuși ca altele? Care sunt acestea?

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro

La nivel local toată lumea cam se cunoaște cu toată lumea, așa că e greu uneori să îți faci meseria fără a nu suferi tu sau cineva din familie.

Cristina Lupu: „Cred că există jurnaliști mai expuși. Mă gândesc aici la jurnaliștii de investigație sau, mă rog, jurnaliștii care fac și investigații. Acei jurnaliști care arată lucruri pe care cineva le vrea să rămână ascunse. Ei sunt cel mai adesea dați în judecată sau amenințați. Și cred că expunerea este și mai mare pentru cei de la nivel local, care nu se bucură de aceeași recunoaștere publică sau sprijin ca cei care lucrează în instituțiile media de la București. Mai mult, la nivel local toată lumea cam se cunoaște cu toată lumea, așa că e greu uneori să îți faci meseria fără a nu suferi tu sau cineva din familie”.
7. Există represiune împotriva jurnaliștilor? Cum se manifestă aceasta în România?
Cristina Lupu: „Datul în judecată, atacurile pentru decredibilizare făcute de către alte instituții media controlate într-un fel sau altul, hărțuirea familiilor sau amenințările că cei dragi ar putea să pățească ceva sau să rămână fără locul de muncă și uneori chiar amenințări la adresa siguranței jurnaliștilor”.
8. Accesul la informație este din ce în ce mai dificil din partea mass-mediei, în special din cauza birocrației. Cum afectează asta calitatea informației care ajunge la public?
Cristina Lupu: „Eu nu cred că accesul la informațiile de interes public e mai greu din cauza birocrației, ci cred că e infinit mai greu pentru că, de foarte multe ori, politicienii și oamenii din administrația publică au uitat principiul fundamental, acela care spune că informațiile de interes public nu sunt ale instituțiilor, ci ale cetățenilor, care le pot cere direct sau mediat, prin intermediul jurnaliștilor care pun întrebări în numele publicului.

Când informațiile reale lipsesc, locul lor va fi luat mereu de dezinformare.

Lipsa de transparență duce la neîncredere, duce la o mai grea înțelegere a unor situații, poate influența luarea unor decizii. Cred că pandemia a fost un exemplu bun în acesta direcție. Instituțiile media au controlat comunicarea și au blocat accesul jurnaliștilor la informații relevante, de la numărul de cazuri, până la dotările spitalelor sau numărul de morți. Această blocadă informațională i-a făcut pe oameni să creadă că autoritățile au ceva de ascuns și a dus și la accentuarea dezinformării. Când informațiile reale lipsesc, locul lor va fi luat mereu de dezinformare, informații trunchiate etc.
Transparența mai e importantă pentru că ajută să luam mai bine anumite decizii. Când toată lumea dona pentru ca spitalele să fie mai pregătite să facă față pandemiei, lipseau informații care i-ar fi putut ajuta pe cei care cumpărau acele echipamente – care erau orașele cele mai expuse, ce lipsea din spitale, care erau echipamentele de care aveau nevoie medicii. În lipsa lor, multe dintre donații s-au făcut în orb și în unele cazuri s-au dublat cu ce era acolo.
Dacă nu știm informații despre cheltuirea banilor publici, nu știm dacă ei sunt folosiți cum trebuie sau e loc de abuzuri, cum a fost cazul cu achizițiile făcute de Unifarm, despre care am aflat abia prin investigațiile făcute de Rise Project și Recorder”.
9. Cum afectează social media calitatea informației care ajunge la publicul român?

De multe ori informațiile virale nu sunt și cele mai relevante pentru noi.

Cristina Lupu: „Spuneam și mai devreme că ne-am obișnuit să consumăm informația care ajunge la noi prin rețelele sociale, iar această informație ajunge filtrată de algoritmi. Facebook, de exemplu, trăiește prin vânzarea informațiilor despre noi către clienți care vor să ne vândă publicitate. Așa că are tot interesul să petrecem cât mai mut timp online, în Facebook. Ca asta să se întâmple, experiența noastră trebuie să fie una agreabilă, de aceea suntem expuși aproape exclusiv la informații care ne confirmă punctul de vedere sau părerea pe care o avem deja despre lume. De aceea, punctele de vedere contrare nu prea apar în feed-ul nostru de Facebook, avem acces doar la informații care sunt virale, iar de multe ori informațiile virale nu sunt și cele mai relevante pentru noi. În momentul în care nu mai căutăm noi surse diverse de informații, ajungem ca orizontul nostru să fie mult mai limitat și definit aproape exclusiv de ‘bula’ din social media în care suntem”.
10. Care sunt principalele obstacole în calea unei corecte informări a publicului? Cum afectează goana după trafic și audiență calitatea informației?

Dacă vrem informații care să ne ajute să ne luăm deciziile cele mai bune pentru noi, e important să ne asumăm că trebuie să contribuim și noi financiar pentru jurnalism.

Cristina Lupu: „În prezent, de cele mai multe ori, e mai important să fii primul decât să dai informația corectă, așa că evident că afectează foarte tare calitatea informației goana după trafic și audiență. Publicul dorește să primească informațiile rapid, iar presa s-a obișnuit să spună că este vina publicului (nu toată presa, fac și eu acum greșeala generalizării, pentru ușurința explicației) că își dorește informațiile rapid. Evident, adevărul este între cele două poziții – traficul vine din știri multe și cum publicitatea pe internet este foarte ieftină, ai nevoie de audiențe foarte mari, pentru a fi rentabil. Așa că ajung și la responsabilitatea noastră de cititori. Dacă ne dorim să avem acces la informații credibile, verificate, puse în context, e necesar să investim și direcția aceasta. Jurnalismul costă, informațiile nu apar acolo pe internet, la radio sau la televizor. Dacă vor fi plătite doar din publicitatea comercială, atunci vor prevala informațiile care au tracțiune la categorii mari de public. Dacă vor fi plătite doar din publicitate venită din zona politică, atunci va trebui să ne asumăm că există riscul ca ele să vină implicit cu agenda respectivilor oameni politici. Dacă vrem informații care să ne ajute să ne luăm deciziile cele mai bune pentru noi, e important să ne asumăm că trebuie să contribuim și noi financiar pentru jurnalism. Și mai e ceva, trebuie să ne reamintim că rolul jurnaliștilor nu e să ne spună ce vrem să auzim. Rolul jurnalismul este să ne arate și lucrurile cu care nu suntem de acord. Să ne pună în față o oglindă în care nu ne face plăcere să ne privim. Jurnaliștii pun întrebări dificile, arată subiecte care deranjează și uneori contravin opiniilor majoritare. Jurnalismul bun nu e confortabil de fiecare dată. Când publicul se așteaptă ca jurnaliștii să fie la fel ca politicienii ‘ai noștri’ și ‘ai lor”’ atunci jurnalismul adevărat pierde. Și, într-un final, pierdem fiecare dintre noi.
Cristina Lupu este, în prezent, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent în România. De mai bine de 15 ani sprijină jurnaliștii în dificultate din întreaga țară în demersul de a publica informații corecte, complete și imparțiale. CJI realizează, periodic, rapoarte despre starea presei din România, dar și programe de mentorat pentru profesorii din România, în vederea învățării copiilor educație media încă din școală.



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.