August 4, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Cernea, luat de șuvoaie. Cum a reușit să se salveze copilotul Alex Tache

3 min read



Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul pilotului Adrian Cernea, care a murit luat de viitură în zona Slănic Moldova, unde participa la o cursă off-road.

Cernea şi copilotul sau, Alex Tache, au condus maşina printr-o vale prin care au mai trecut și alte echipaje. Din păcate, motorul a cedat, iar sportivii au fost surprinși de apele învolburate. Copilotul a supraviețuit, dar își plânge prietenul și colegul de echipă cu care a împărțit atâtea curse.A fost ultima cursa pe un circuit off-road, cu drumuri denivelate, pline de noroi şi gropi pentru fostul campion naţional Adrian Cernea. Împreună cu prietenul şi copilotul sau, Alexandru Tache, Adi a plecat cu încredere pe traseu, deşi era conştient de vremea rea.Pentru prima dată, Adi a renunţat la camera video, cu care obişnuia să filmeze cursele.În jurul orei 16.00, motorul maşinii lui Adrian, botezată PATROCLE, s-a oprit în mijlocul unui râu. Apa avea un metru, dar nu era ceva neobişnuit pentru un astfel de circuit, spun organizatorii.
Costin Fântână, președintele Comisiei Naționale de Off-road: „În acel moment, apa care era undeva până la jumătatea portierei a format ca un val şi a început să urce, să urce pe geam înăuntru. Când maşina s-a umplut de apă, au ieşit amândoi pe plafonul maşinii, pe urmă viitura a început uşor, uşor să le răsucească maşina, să înceapă să o răstoarne. Ei au fost luaţi de ape de pe plafon, când a venit valul mai mare şi au ajuns în cursul râului”Copilotul s-a prins de un buştean, însă pilotul a fost luat de ape. Prin acelaşi loc, după câteva minute, au mai trecut trei maşini, dar din cauza gălăgiei şi a râului agitat, nimeni nu a auzit strigătele de ajutor. Abia al patrulea echipaj l-a auzit pe Alex Tache şi a sărit să-l salveze.Costin Fântână, președintele Comisiei Naționale de Off-road: „Pe Tache Alex l-a scos râul undeva la 100 de metri, iar pe Adi Cernea, pe pilot, mai jos de el, mi-a povestit că în momentul în care era legat de buştean a stat destul de mult în apă, maşina a fost dusă şi ea de râu, mai jos. (…) Le-a acordat primul ajutor, s-a dus la Tache Alex şi i-a aruncat o şufă să poată să ajungă pe mal, iar mai jos la Adi Cernea care era şi el agăţat de nişte lemne, dar, din păcate , i-au aruncat o şufă şi nu a mai putut să o prindă, nu a mai avut puterea să o prindă şi a fost luat de ape”Imediat au fost anunţaţi pompierii, iar organizatorii au oprit competiţia. Salvatorii au folosit o scară, pe post de punte, pentru a trece pe malul celălalt al râului.Când l-au găsit pe Adrian Cernea, echipajele de urgenţă au început resuscitarea, dar a fost prea târziu.Leonard Bulai, prefect: „Copilotul a fost găsit în afara albiei, iar pilotul, persoana care a fost declarată şi decedata, a fost găsită în apă, într-o zonă dinafară. Zona unde au avut loc aceste evenimente este una greu accesibilă, se află la graniţa dintre judeţul Bacău şi Covasna.”Campionatului Național de Off-Road a avut loc, deşi era cod portocaliu de vijelii şi inundaţii. Toţi participanţii au fost avertizaţi, dar şi-au asumat riscurile pentru că o cursă pe ploaie şi noroi este ideală, spun ei, pentru off-road.
Leonard Bulai, prefect: „În fiecare dimineaţă, înainte de plecare în teren aveau loc şedinţe tehnice, în care se aduceau la cunoştinţa concurenţilor situaţiile din teren şi, de asemenea, aceste avertizări meteo.”Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.