August 3, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Idee de afacere inedită a unui cuplu din Rusia. Au avut deja peste 150 de clienți

2 min read



Un cuplu din Rusia a venit cu o idee de afacere turistică mai aparte – cabane în copaci. Casele au toate facilităţile de care au nevoie turiştii, băi şi bucătării, dar sunt la câţiva metri deasupra solului, suspendate în mesteceni.

Cei doi tineri care au investit în afacerea “de la înălţime” spun că s-au inspirat din modelul unor business-uri similare, care funcţionează foarte bine în Europa şi au vrut să-l testeze şi ei.Stanislav Zykov, antreprenor: “Aveam nevoie de o casă de oaspeți pentru prietenii noștri. Drept urmare, dacă tot avem un teren de un hectar, am decis să construim aici o casă de oaspeți. Când am luat decizia eram la birou şi mă gândeam la diferite stiluri de arhitectură, încercam să găsesc ceva interesant. Și am văzut întâmplător o poză cu o casă în copac și m-am gândit, de ce nu aș putea să construiesc ceva de genul?”Aşa a apărut ideea cabanelor suspendate. Doar că spre deosebire de o căsuţă de joacă pentru copii, cum văzuse tânărul în fotografiile de pe internet, o astfel de construcţie are nevoie de un suport foarte solid.Stanislav Zykov, antreprenor: “Aceasta este o adevărată clădire rezidențială. Ar fi fost o nebunie să o punem pur şi simplu într-un copac. Avem centrale pentru încălzire, conducte, bucătărie. Prin urmare, am avut nevoie să montăm şi câţiva piloni de susţinere.”
Designul interior este unul tradiţional. Iar cei doi antreprenori spun că au încercat pe cât posibil să folosească foarte puţine elemente care să nu fie din lemn pentru a păstra cât mai mult din ideea de cabană forestieră. Chiar dacă totul duce mai degrabă cu gândul la o pensiune de lux – cu terasă, dormitoare şi o sufragerie spaţioasă ce are chiar şi un şemineu. Au construit până acum două astfel de cabane şi au în plan să realizeze o a treia, care ar urma să fie uşor modernizată, dar cu un scop important: accesul trebuie să fie mult mai facil, pentru a putea primi şi persoane cu dizabilități.Viktoriya Zykova, antreprenoare: “În primul rând, aici vin tineri care vor să petreacă seri romantice sau familii cu copii. Iar ei ne spun că cei mici sunt foarte încântaţi să stea în copaci. Avem oaspeți mai ales din Moscova, dar şi din alte orașe.”Cabanele au primit până acum peste 150 de oaspeţi, iar cei doi tineri antreprenori speră ca odată cu relaxarea măsurilor restrictive impuse de pandemie, să câştige tot mulţi fani.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.