June 17, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei. PNRR nu a fost respins, consultările sunt fireşti

4 min read



Lucian Alecu Dan Barna

Co-preşedinte USR PLUS, Dan Barna a declarat vineri, la Sibiu, că atacul PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este unul “iresponsabil”, explicând că aceste consultări care au loc în aceste zile cu Comisia Europeană sunt “fireşti”, PNRR urmând să fie aprobat şi să fie un “succes”.”Văd un atac pe care îl numesc de-a dreptul iresponsabil al PSD şi al preşedintelui său la ceea ce înseamnă Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este un atac care arată cât de puţin înţelege PSD despre ceea ce înseamnă un astfel de program şi un astfel de plan de ţară pentru România. O procedură absolut firească, o procedură care va dura timp de două luni, în care Comisia Europeană trimite tuturor ţărilor care au trimis aceste programe (…) întrebări şi clarificări fireşti şi normale când vorbim de documente de mii sau zeci de mii de pagini, este transformată de PSD într-un atac, practic, la perspectiva şi credibilitatea României şi ca partener european şi ca ţară capabilă să dezvolte un astfel de program. Asta se întâmplă, evident, pentru că PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei, un partid care crede că o Românie subdezvoltată poate să îi asigure acea clientelă politică cu care ne-a obişnuit şi cu care a ţinut România sub dezvoltare timp de 30 de ani”, a spus Dan Barna, într-o declaraţie de presă.Vicepremierul a punctat că programul va fi aprobat şi va fi un succes, România urmând să implementeze proiecte majore până în 2026.



Gabriela Firea susține că explicațiile premierului Florin Cîțu, care a spus că nu pot crește alocațiile pentru că ar crește deficitul, reprezintă o ”justificare perfidă și profund incorectă”…


Co-preşedinte USR PLUS, Dan Barna a declarat vineri, la Sibiu, că atacul PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este unul “iresponsabil”, explicând că aceste consultări care au loc…

Galerie Foto Capitala şi toate judeţele rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu SARS-CoV-2, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Prahova – 0,26 şi în Alba – 0,24,…


De astăzi, 40 de garnituri vor circula zilnic din toate colțurile țării către stațiunile de pe malul mării.

Astfel, pentru o călătorie Satu Mare – Mangalia, 1 bilet în compartiment single costă 324 lei,…


90% dintre elevele din Marea Britanie se confruntă cu o formă de hărțuire sexuală, de la insulte sexiste, la imagini cu conținut sexual explicit, arată un raport al Inspectoratul pentru Educaţie…


Alexandru Rafila spune că în toamna viitoare tulpina indiană va deveni dominantă în România iar țara noastră va înregistra un număr semnificativ de cazuri și, din nefericire, și de…


În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 103 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și 20 de decese. GCS anunță alte 130 decese înregistrate din lunile anterioare.

Până astăzi, 11 iunie, pe…


Facebook le oferă angajaților săi cu normă întreagă posibilitatea să lucreze de la distanță, inclusiiv din străinătate, dacă munca lor nu necesită prezenţa la birou, scrie dpa.

Mark Zuckerberg…


Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Bruxelles, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul căruia va susţine procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât organizaţ…


Un bărbat dat în urmărire internațională după ce a furat un seif plin cu bani din Primăria Țibana, județul Iași, a fost prins de polițiști și dus în arestul Poliției Iași.

Poliţiştii Biroului…


Președintele Klaus Iohannis va participa luni, 14 iunie, la Summitul Alianței Nord-Atlantice, organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, liderii aliați vor decide as…


„Ghinea n-a convins pe nimeni cu inteligența sa, dar i-a zăpăcit pe toți cu tâmpeniile sale”, este replica lui Marcea Ciolacu la provocarea lansată de Ghinea.

„Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat?


Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, între orele 12:00-22:00, transmite ANM.

Pe parcursul zilei de astăzi în Oltenia,…


Cristian Ghinea îi propune lui Marcel Ciolacu să-și dea demisia dacă PNRR va fi aprobat de Comisia Europeană, iar dacă nu va fi își dă el demisia: „Ciolacu, hai să discutăm cu demisia pe masă!”. Ghinea av…


 Un singur caz de COVID-19 a fost confirmat după patru spectacole desfășurate în București și Cluj-Napoca, anunță, vineri, Ministerul Culturii. La cele patru evenimente pilot au participat peste 1.300 de…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.