June 16, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Iohannis va participa, luni, la Summitul Alianței Nord-Atlantice

5 min read



Președintele Klaus Iohannis va participa luni, 14 iunie, la Summitul Alianței Nord-Atlantice, organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, liderii aliați vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic și militar al Alianței, precum și de actor cu proiecție la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecție strategică NATO 2030, anunță Administrația Prezidențială.

În acest context, pe agenda Summitului se află și decizia de declanșare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianței, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internațional de securitate față de momentul adoptării, în 2010, a Conceptului Strategic actual.

„Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esențiale a relației transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un Summit aliat. În cadrul dezbaterilor, liderii vor mai aborda teme actuale precum provocările de securitate din spațiul euroatlantic, terorismul, amenințările cibernetice și cele generate de tehnologiile disruptive și vor stabili acțiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările și amenințările de acest tip la adresa securității euroatlantice”, anunță sursa citată.

În cadrul Summitului, Klaus Iohannis va susține procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât Alianța să devină mai puternică politic și militar și va reafirma importanța NATO pentru securitatea euroatlantică și ordinea internațională bazată pe norme.

Totodată, președintele va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidențiind rolul activ al țării noastre de pilon de stabilitate și furnizor de securitate. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va susține întărirea pe mai departe a relației transatlantice, precum și decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic.

„Președintele României va reafirma angajamentul țării noastre de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operațional, cât și în plan conceptual și financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru apărare. Totodată, Președintele Klaus Iohannis va evidenția contribuția concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienței, inclusiv prin înființarea recentă, la București, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. De asemenea, președintele României va reafirma susținerea țării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidențiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizații, precum și complementaritatea dintre NATO și Uniunea Europeană. În egală măsură, președintele Klaus Iohannis se va referi la importanța aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică”, conform Administrației Prezidențiale.

(sursa: Mediafax)


O explozie s-a produs vineri într-un apartament din orașul Focșani. O persoană a fost rănită și a ajuns la spital. Mai multe persoane din imobil au fost evacuate.

Potrivit ISU Vrancea, explozia a avut loc într…


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că fiecare școală va avea un grup de acțiune anti-bullying. Este un fenomen îngrijorător, iar numeroase cadre didactice nu sunt pregătite pentru a interveni, a…


 O persoană este grav rănită după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și a căzut într-un canal cu apă. La fața locului au intervenit numeroase echipaje medicale și de la…


2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA 2022, pentru prima oară administrată computerizat.

Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for…


Europarlamentarul Corina Crețu spune, despre criticile aduse de Comisia Europeană PNRR-ului, că sunt binevenite pentru că urmăresc să îndrepte greșelile făcute de Guvernul României, însă „criticile majore…


UPDATE: Bucureștiul s-a aflat, până la ora 19:00, sub avertizarea nowcasting Cod portocaliu de averse 

Potrivit unui comunicat al ISU București, au fost inregistrate 9 cazuri, dupa cum urmeaza:

5…


Președintele Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, Legea 5G. Prin semnarea decretului, compania Huawei ar putea ieși de pe piața românească de telecomunicații.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vi…


Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat pe pagina sa de socializare, că a fost plătit ajutorul pentru nou-născuţi datorat pe mai multe luni, dar că există în continuare restanţe.



„Am plătit…


Liberalul Florin Cîțu îi cere social-democratului Marcel Ciolacu să se implice în campania de vaccinare. Nu i-am văzut pe liderii PSD în centre de vaccinare ca să susțină campania, a spus Cîțu, vineri, în ti…


Poşta Română va avea, de luni, un nou director general. Noul director general va fi Valentin Ştefan.

Înainte de preluarea mandatului de director general, Valentin Ştefan a ocupat poziţia de director general…


Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj dur funcționarilor care lucrează la PNRR. I-a amenințat cu concedierea dacă fac erori și i-a anunțat că nu au voie să intre în concediu până când PNRR nu va fi…


TAROM anunță suplimentarea zborurile pe ruta Viena – București și retur pentru EURO-2020. Zboruri în plus se introduc în zilele de 21 și 22 iunie. Și Metrorex anunță că iubitorii de fotbal circulă gratuit cu…

Galerie Foto În localitatea Horezu au căzut, ieri, mari cantități de grindină, astfel încât localitatea pare că se află în plină iarnă

Judeţul Vâlcea se află sub o atenţionare de Cod Galben de averse tore…


Copiii care s-au înscris pentru prima dată la un club sportiv până la 30 noiembrie 2020 pot primi vouchere pentru “încurajarea şi sprijinirea în practicarea sportului de performanţă”, potrivit legii promulgate…



Gabriela Firea susține că explicațiile premierului Florin Cîțu, care a spus că nu pot crește alocațiile pentru că ar crește deficitul, reprezintă o ”justificare perfidă și profund incorectă”…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.