June 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Mașinile poluante, pe cale de dispariție în UE. Comisia Europeană va prezenta anul viitor o propunere pentru a le elimina

2 min read



Comisia Europeană va prezenta la sfârşitul anului viitor o propunere de retragere de pe piaţă a vehiculelor cele mai poluante, a declarat joi vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu Pactul Verde al UE, Frans Timmermans.

”Dorim să lucrăm la o revizuire a directivei privind durata de viaţă a vehiculelor. Vom face o propunere către finele anului care vine”, a spus Timmermans în timpul unui consiliu al miniştrilor mediului, desfăşurat la Luxemburg, potrivit Agerpres.El a transmis acest mesaj în urma preocupărilor exprimate de mai multe state ale UE asupra exportului de vehicule poluante dinspre unele state membre către alte state de asemenea membre ale UE, dar şi către altele din afara blocului comunitar.”Dacă dorim să ne asigurăm că nu exportăm vehicule poluante în afara UE, trebuie mai întâi să garantăm că ele nu se deplasează în interiorul UE”, a indicat vicepreşedintele Comisiei Europene.Totuşi, el a semnalat că mai întâi, şi în special în cazul camioanelor, vor trebui actualizate normele privind punctele de încărcare pentru vehiculele electrice şi cu hidrogen.
”Este ceea ce ne cere industria auto şi este un lucru corect”, a menţionat Timmermans.Dar el a subliniat că strategia pentru a ajunge la un parc auto care să nu emită CO2 trebuie implementată progresiv.”Fie că sunt autoturisme, furgonete sau camioane, când retragi vehiculele poluante vor sosi pas cu pas vehiculele cu emisii zero. Trebuie să fie o abordare pas cu pas, nu putem avea vehicule cu emisii zero de azi pe mâine. Dar putem avea programe de retragere de pe piaţă a vehiculelor cele mai poluante cât mai rapid posibil”, a explicat responsabilul comunitar.Mai multe state membre ale UE, printre care Franţa şi Spania, s-au angajat să interzică până în anul 2040 comercializarea vehiculelor alimentate cu motorină sau benzină.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.