June 14, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu București, despre poluarea din Sectorul 1: Nu sunt indicii că sunt depăşite valorile limită

2 min read



Comisarul-şef la Garda de Mediu Bucureşti Viorel Tufeanu a afirmat că, probele prelevate în Sectorul 1 nu indică faptul că sunt depăşite valorile limită de poluare. El a adăugat că vor fi finalizate controalele în cursul zilei de joi cu privire la situaţia din sector şi ulterior vor fi aplicate toate prevederile legale.

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu București, despre poluarea din Sectorul 1: Nu sunt indicii că sunt depăşite valorile limită

Întrebat despre soluţia pentru a rezolva chestiunea gunoaielor în Sectorul 1 despre care vorbea prefectul Capitalei Alin Stoica, Tufeanu a precizat că nu poate emite opinii în acest sens, însă în calitate de cetăţean îşi doreşte o rezolvare a problemei.
„Au fost prelevate probe. Nu sunt indicii că sunt depăşite valorile limită. Cu siguranţă instituţiile cu atribuţii în domeniu vor emite acte din care să rezulte răspunsuri la întrebările dumneavoastră şi ale cetăţenilor”, a afirmat Viorel Tufeanu, joi la sediul Prefecturii Capitalei.

Întrebat ce a fost stabilit în discuţiile de joi de la Instituţia Prefectului Bucureşti şi ce soluţie, măcar pe termen scurt, ar putea fi luată pentru rezolvarea situaţiei în Sectorul 1, Viorel Tufeanu a răspuns: „În calitate de cetăţean îmi doresc să existe o soluţie pentru deblocarea acestei situaţii. În calitate de reprezentant al statului vă spun cu toată răspunderea că vom aplica în totalitate prevederile legale. Nu pot să emit opinii în acest sens (referitor la soluţia pe care o va prezenta prefectul Capitalei – n.r.)”.

Citește și:

Prefectul Capitalei a respins cererea lui Clotilde Armand de a institui stare de alertă în Sectorul 1, pe problema gunoaielor

Chestionat când vor fi aplicate prevederile legale, Tufeanu a replicat: „Astăzi vom finaliza toate controalele la speţa în cauză”.
Prefectul Capitalei Alin Stoica a firmat că nu îşi poate da acordul cu privire la declararea stării de alertă în Sectorul 1, în contextul problemelor privind ridicarea gunoiului de către Romprest. El a adăugat că din notele de constatare ale Gărzii de Mediu rezultă că nu se justifică declararea stării de alertă, măsură cerută de primarul Clotilde Armand.
Stoica a mai spus că va prezenta în cursul zilei de joi o soluţie concretă care să rezolve problema în Sectorul 1.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.