June 13, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Părinţii, bulversaţi de noile reguli pentru copii în vacanţe. Comisia Europeană recomandă renunţarea la restricţii

3 min read



Video

Mulţi părinţi îşi amână concediul de vară pentru că nu ştiu clar care sunt regulile pentru copii. Dacă unele ţări nu impun testarea sau carantina pentru copii, în altele părinţii riscă să fie obligaţi la izolare când se întorc.

Vezi și

În acelaşi timp, Comisia Europeană recomandă excluderea de la carantină a copiilor ai căror părinţi sunt vaccinaţi. Iar Parlamentul European a aprobat certificatul verde de vaccinare care va fi valabil de la 1 iulie.
Roxana are o fetiţă de 2 ani şi ar vrea să plece cu ea în vacanţă. “Trebuie să vedem cum sunt condiţiile de călătorie. Pentru cea mică nu ştiu sigur dacă la întoarcere o va băga pe ea în carantină”.

Cei mai norocoşi sunt cei care au copii cu vârste până la 11 ani. Cele mai bune condiţii de călătorie sunt în Franţa. Pentru copiii cu vârste de până în 11 ani, autorităţile permit accesul, fără test PCR. Vârsta scade la 6 ani în Spania şi Turcia şi la 5 ani în cazul Greciei. Italienii sunt cei mai restrictivi şi cer test PCR pentru copiii mai mari de 2 ani. “Nu aş vrea să fiu în situaţia celor care trebuie să călătorească cu copii în perioada asta”.

Citește și:

Condiţiile pentru ca românii să-şi poată petrece vacanţa de vară în Bulgaria, Turcia sau Grecia
Mai puţine restricţii, mai multă bucurie pentru studenţii din Iaşi. Campusurile universitare, animate de chitări şi voie bună

Pentru o familie cu doi copii, testarea înseamnă o cheltuială de aproape 400 de euro. Tocmai de asta, unele state au eliminat complet testele, atât pentru copii cât şi pentru adulţi.
“Cea mai căutată destinaţie, pentru copiii care nu au nevoie de test, evident că este Bulgaria. Muntenegru nici adultii, nici copiii nu au nevoie de absolut nicio dovadă”, spune Ciprian Enea, specialist în turism.
Renunţarea la restricţii pentru copii

Un sejur de 7 nopţi în Turcia, pentru 4 persoane, poate ajunge la 2.500 de euro iar în Bulgaria 950 de euro de persoană. Cele mai ieftine tarife sunt în Grecia, acolo unde o săptămână de vacanţă costă sub 500 de euro de familie.
“Grecii au încercat să facă oferte şi chiar în anumite locuri să ofere vouchere celor care vin în Grecia şi trebuie să-şi facă testul PCR”, spune Dan Adrian Drăgan – reprezentant Forum Grecia.
În curând s-ar putea să nu mai fie nevoie. Comisia Europeană recomandă renunţarea la restricţiile pentru copii.
“Minorii care călătoresc cu părinţii nu ar trebui să intre în carantină dacă părinţii lor sunt exceptaţi, de exemplu, dacă ei sunt vaccinaţi. De asemenea, propunem ca statele membre să facă excepţie pentru copii sub şase ani de la testarea COVID în scop de călătorie”, spune Didier Reynders, comisar european pentru Justiţie.

Parlamentul European a aprobat certificatul digital covid, astfel că din iulie va putea fi implementat. Va fi valabil timp de un an. Comisia Europeană va mobiliza 100 de milioane de euro pentru statele membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificatele digitale.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.