June 17, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Primul vas de croazieră a plecat din Veneția după mai bine de un an. Localnicii au protestat vehement

2 min read



Un ochi râde, altul plânge. După o întrerupere de 17 luni, cauzată de pandemie, în Veneția a apărut prima navă de croazieră, pe care s-au îmbarcat sute de turiști pentru o călătorie de șapte zile în apele Mediteranei și ale Adriaticii.

Dacă cei aflați la bord s-au bucurat nespus, evenimentul în sine a reaprins scandalul între cei care susţin şi cei care se opun prezenţei acestor “monştri ai mărilor” în celebra lagună italiană.Silueta enormă a navei MSC Orchestra, care cântărește peste 92.000 de tone, s-a profilat, joi, la orizontul Veneției, unde urma să îmbarce pasageri pentru un prim voiaj după pandemia care a dat o lovitură năprasnică turismului.Vasul a staționat două zile, timp în care s-au finalizat pregătirile și s-a îmbarcat un prim lot de 650 de turiști. Aceștia abia așteaptă escalele în Bari, Corfu, Mykonos și Dubrovnik. Startul vacanței lor a fost însă prilejul unui dublu protest. Localnici și activiști pentru mediu s-au apropiat de pachebot cu mici ambarcaţiuni afișând mesaje deloc prietenoase.Claudio Lavanga, jurlanist: “Aceste nave sunt atât de mari încât, atunci când se mișcă pe canale, generează valuri imense care amenință ecosistemtul și arhitectura Veneției. Valurile erodează planșeul canalelor și se izbesc de fundația acestui oraș fragil”.
În replică, de pe chei, localnici reuniţi în cadrul mişcării “Veneţia munceşte” au evidenţiat cele 4.000 de locuri de muncă generate de acest gen de turism.Francesco Galietti, șef al filialei italiene a Asociației Comerțului din Industria de Croazieră: “Contribuția noastră la afluxul global de turiști este minimă. Suntem doar o fracțiune a turismului din Veneția”.Recent, guvernul italian a interzis navele uriașe de croazieră în Veneția, cu condiția să fie găsite soluții alternative. Ușor de zis.Jane Da Mosto, director executiv We Are Here Venice: “Nu e nevoie de vase atât de mari, gigantice. Nu e doar o chestiune de estetică, dacă se încadrează ori nu în peisaj. Sunt zile când Veneția e sub nivelul mării. Avem nevoie de nave care folosesc energie regenerabilă, nave care nu revarsă simultan mii de oameni pe străduțele noastre”.Zilele trecute, numeroase personalități, între care Mick Jagger, Wes Anderson, Francis Ford Coppola ori Tilda Swinton, au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Mattareli, premierului Draghi și primarului din Veneţia pentru a cere “oprirea definitivă” a circulaţiei navelor de croazieră în orașul dogilor.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.