June 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Impozit minim de 15% pentru companii. Ce înseamnă pentru România acordul de la Londra

4 min read



Miniştrii de Finanţe ai ţărilor G7 au ajuns la un acord privind taxarea multinaţionalelor. Aceştia au stabilit un impozit minim la nivel mondial pentru companii de 15%. Analiștii economici explică ce impact va avea decizia în România.

„Asistăm astăzi la un acord istoric G7 privind reforma globală a impozitului pe profit. Acesta este un salt uriaş înainte”, a declarat Charles Michel, preşedintele Comisiei Europene.

Taxarea în România a profiturilor făcute de multinaţionalele cu filiale la noi în ţară este un subiect în jurul căruia se învârt Guvernele de mulţi ani. Decizia luată sâmbătă, la Londra, de miniştrii de Finanţe din G7, ar putea să dea un impuls şi la Bucureşti.

Analistul economic Adrian Codirlaşu nu consideră că decizia G7 va impacta lucrurile în România, cel puţin nu în viitorul apropiat.

„Acum taxa la care s-a agreat este 15% ca şi taxă minimă. În România este deja 16%, deci impactul în cadrul României va fi foarte mic. Practic, pentru România, din perspectiva taxelor, nu se schimbă nimic. Poate primi ceva venituri suplimentare în cazul în care Comisia Europeană vine cu reglementări”, spune el.

Emilian Duca, analist economic, consideră că este greu de estimat orizontul de timp în care se va produce schimbarea pe care G7 doreşte să o aducă la impozitarea companiilor.

„Pentru bugetele statelor în dezvoltare, deci pentru majoritatea statelor, un astfel de impozit va însemna o gură de oxigen, pentru că reprezintă practic o sursă suplimentară la venit”, explică analistul economic.

(sursa: Mediafax)


Miniştrii de Finanţe ai ţărilor G7 au ajuns la un acord privind taxarea multinaţionalelor. Aceştia au stabilit un impozit minim la nivel mondial pentru companii de 15%. Analiștii economici explică ce impact va av…


Cele mai recente date disponibile pe Eurostat arată că în a doua jumătate a anului trecut companiile din România plăteau pe energie, fără taxe, mai mult decât consumatorii industriali din Ungaria, Franţa sau st…


Dacă pentru unele business-uri pandemia a însemnat punerea lacătului pe ușă, pentru altele a reprezentat momentul oportun implementării unor idei extraordinare. Exact așa s-a întâmplat și în cazul platformei…


Circa 47% dintre directorii executivi care activează în sectorul tehnologiei informației sunt de părere că profitabilitatea își va reveni în acest an, arată studiul EY Technology Global Capital…


În urma mai multor controale desfășurate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea City Insurance, în perioada 2019-2021, au fost aplicate amenzi ridicate atât companiei, cât și…


Bugetul alocat etapei a doua a Programului Rabla pentru electrocasnice a fost epuizat în 35 de minute. Suma repartizată s-a ridicat la 30 de milioane de lei, arată Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), pe…


Dacă îți place tehnologia și ești la curent cu tot ceea ce înseamnă aparate electronice și electrocasnice mai ales când vine vorba de bucătărie, atunci cu siguranță te vei bucura de vestea pe care vrem să…

Galerie Foto Raportul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) arată că anul trecut numărul și valoarea licitațiilor publice cu probleme au cunoscut o creștere exponențială. Astfel, valoarea totală…


Volumul investiţiilor imobiliare a fost de 74 milioane de euro în primul trimestru din 2021, în scădere cu 50% față de aceeași perioadă dn anul anterior. Estimările pentru tot anul…


Circa 19% dintre angajaţi  vor ca printre beneficiile salariale să le fie acoperite costurile pentru psihoterapeut dar ș pentru munca de acasă, respectiv plata energiei electrice sau o parte…


Românii cheltuie cu 9,2% mai mult pentru coşul de cumpărături online, respectiv 49,89 euro fără TVA, comparativ cu 2020 şi preferă să comande de pe mobil, arată analiza platformei de…


Ți-ai imaginat încă din fragedă copilărie că vei lucra într-un birou la program de 9-18? Probabil că nu. Niciun copil nu-și dorește asta și în multe cazuri nici măcar adulții nu sunt fanii acestui program,…


76% dintre români au fost afectați financiar de pandemia de coronavirus, mult peste mediia UE de 57%, arată datele Eurobarometru. Circa 80% dintre aceștia știu despre acțiunile luate la nivelul UE…


Ai auzit vreodată de instrumente financiare derivate?

 

Știi ce sunt și ce tipuri există? Știi cum să investești la bursă prin intermediul acestor instrumente? Dacă nu știi răspunsul la aceste…

Galerie Foto Sindicatele din CFR spun că problemele căilor ferate, ale trenurilor și locomotivelor din România au apărut după anul 1998, având legătură cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, cel care la vremea…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.