June 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Echipele medicale merg din poartă în poartă

4 min read



Lucian Alecu

Echipe medicale de vaccinare din orașe vor merge din poartă în poartă și vor vaccina persoanele care își doresc acest lucru la sate, a declarat, marți, coordontorul CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță. Conceptul se va numi „orașul vaccinează satul”.

Valeriu Gheorghiță a spus, în conferință de presă, marți, că în momentul de față este extrem de important să fie dus vaccinul cât mai aproape de beneficiari. Acest lucru va însemna operaționalizarea unui număr cât mai mare de echipe mobile la nivelul fiecărui județ, astfel încât să existe o acoperire geografică crescută, în mod deosebit pe zona rurală.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că există persoane care doresc să se vaccineze la sat, dat sunt foarte mulți alți factori care intervin în acest lanț decizional și oamenii nu ajung efectiv să se vaccineze.

„Tocmai de aceea cred că pentru vaccinarea în mod deosebit pentru mediul rural am identificat câteva soluții punctuale și anume, unul dintre conceptele pe care le propunem și pe care ne dorim să îl punem în practică în perioada următoare este cel care se referă la „orașul vaccinează satul”. Ce înseamnă pragmatic acest concept? Echipe vaccinatoare medicale din centre de vaccinare din mediul urban se vor deplasa în localități arondate fiecărui oraș și vor efectua cel puțin o dată – de două ori pe săptămână pe anumite intervale orare activități de vaccinare, fie la gospodăria fiecărei persoane, fie din poartă în poartă, fie în gospodăria unei persoane vor fi organizate puncte de vaccinare în care vecinii vor veni și vor fi vaccinați sau se vor face o serie de activități mini-maraton de vaccinare în spații puse la dispoziție de autoritățile locale”, a spus col. dr. Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că pentru reușita acestui demers este foarte important coordonarea foarte bună interinstituțională, atât între reprezentanții autorităților de la nivel de comună / sat și reprezentanții autorităților județene și la nivel central.


Avocatul Poporului, Reante Weber, a vorbit, marți seara, la emisiunea „Marius Tucă Show”, de la Aleph News, despre ceea ce s-a întâmplat în Comisiile reunite din Parlament la citirea raportului de activitate…


 77.701 de persoane au fost încadrate în muncă în primele patru luni ale anului în urma programelor derulate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi de cea a Municipiului Bucureşti,…


Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, marți seara, la emisiunea „Marius Tucă Show”, de la Aleph News, că ea nu va putea primi niciodată pensie specială, răspunzând, astfel, celor care au acuzat-o de ac…


Tentativele oficialilor din cadrul Uniunii Europene de politizare a relaţiilor comerciale bilaterale sunt “inacceptabile”, afirmă ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în contextul în care Parlamentul European a…


Agenţia Europeană a Medicamentul recomandă folosirea unui nou anticorp monoclonal, Sotrovimab, în tratamentul bolnavilor de COVID-19. Acesta a avut o eficacitate de 85% în prevenirea deceselor, la…


O analiză de sânge poate depista Alzheimerul cu până la 4 ani înainte de apariţia simptomelor. Cercetătorii de la Universitatea Lund, din Suedia, au dezvoltat un algoritm care combină datele dintr-un simplu test…


A fost petrecere, marți, în Salonul Spaniol, din Parlament, de ziua președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, iar mai mulți participanți au fost surprinși fără mască, deși este obligatorie în spații…


Uniunea Europeană este deschisă cooperării cu Marea Britanie în domenii de interes reciproc, dar evidenţiază necesitatea menţinerii integrităţii pieţei comunitare şi a uniunii vamale, conform concluziilor…


Ministerul Afacerilor Intere își deschide centrele de vaccinare anti-COVID pentru populația generală. Începând de miercuri, persoanele care au peste 18 ani pot merge să se imunizeze, fără programare, la oricare…


Viceprimarul Horia Tomescu a anunțat marţi, pe Facebook că au fost deblocate fondurile necesare pentru toaletarea spaţiilor verzi şi întreţinerea curăţeniei, iar de săptămâna viitoare ar urma să…


Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 68.820 de doze de vaccin, dintre care 48.111 Pfizer, 6.224 …


Moderna devine al doilea producător de vaccin anti-COVID-19 care anunţă rezultate reuşite ale testelor în cazul populaţiei tinere, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

Vaccinarea în masă a copiilor…


15 persoane au fost reținute, marți, în urma unor percheziții făcute în Capitală, acestea fiind bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției în mai multe locații din Bucureșit și din…


Un incendiu a izbucnit marți la cabana Dochia de pe masivul Ceahlău. La fața locului se deplasează pompieri, salvamontiști, polițiști și jandarmi.

ISU Neamț anunță că prin apel la 112, pompierii au fost…


Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Europene pentru patrimoniu – Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanțat prin programul Europa…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.