June 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

cât de des și pe cine legitimează Poliția Română

3 min read



Conform raportului, poliția a oprit cel mai des bărbați, tineri și persoane aparținând unor minorități.
Printre țările analizate se numără cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Marea Britanie și Macedonia de Nord. În ultimii cinci ani, 27% dintre persoanele chestionate de FRA au fost oprite de poliție. Dintre cetățenii români, 7% fuseseră opriți de poliție.
Raportul constată că 15% dintre oamenii care aparțin unei minorități etnice au fost în situații în care au fost opriți de poliție. Dintre oamenii de etnie romă din România, 2% au fost opriți de poliție.
Natura opririlor diferă, de asemenea, pentru persoanele din minorități etnice. Aceste opriri implică mai des percheziționarea vehiculelor în comparație cu populația generală.
În România, oamenii de etnie romă au fost opriți mult mai des în calitate de pietoni în comparație cu restul populației – 47% comparat cu 25%. Raportul mai constată că acestora li s-au cerut mai des documente de identificare cum ar fi permisul sau buletinul.
Conform raportului, majoritatea oamenilor care au participat la unul dintre sondajele organizate de FRA au fost de părere că poliția îi tratase cu respect când au fost opriți. Percepția diferă însă între opririle celor care conduc și opririle pietonilor. 80% dintre cei opriți la volan au considerat că poliția îi tratase respectuos, față de 60% dintre cei opriți ca pietoni.
Doar 46% dintre respondenții aparținând unei minorități etnice au considerat că poliția îi tratase respectuos. Printre țările cu cele mai mari diferențe între populația generală și populația minoritară se numără Suedia, Italia, Olanda și Portugalia.
În Olanda, 3% dintre oamenii de etnie romă au considerat că poliția a fost respectuoasă comparativ cu 76% din populația generală iar în Portugalia doar 10% dintre oamenii de etnie romă au considerat că poliția s-a comportat respectuos, comparat cu 92% din populația generală.
În România, 72% din populația generală a considerat că poliția a fost respectuoasă în timpul opririlor iar 7% au considerat că polițiștii au fost nerespectuoși. Respondenții de etnie romă au avut experiențe diferite. În cazul acestora, doar 46% au considerat că polițiștii au fost respectuoși iar 21% au considerat că polițiștii au fost nerespectuoși în timpul opririlor.
Felul în care polițiștii sunt percepuți de populație este foarte important pentru că această percepție va determina cât de dispuși sunt oamenii să sune la poliție în caz de nevoie, spun specialiștii. 20% dintre români sunt de părere că polițiștii nu îi tratează niciodată (sau foarte rar) pe oameni cu respect.

Răspunsurile la întrebarea „Pe baza a ceea ce ați auzit sau a propriei experiențe, ați spune că poliția din [această țară] tratează în general oamenii cu respect?”

Rezultate similare pot fi observate și în Macedoina de Nord (34%), Slovacia (27%), Bulgaria (21%) și Polonia (18%).
Doar 48% dintre români sunt de părere că polițiștii sunt frecvent respectuoși.
Oamenii în vârstă, oamenii cu venituri mai mari și oamenii care nu aparțin unei minorități sunt predispuși să aibă păreri favorabile despre poliție în timp ce cei care aparțin unei minorități etnice au un risc mai ridicat de a fi opriți și percheziționați.
Raportul se bazează pe rezultatele mai multor sondaje printre care sondajului FRA privind drepturile fundamentale (2020), sondajul UE privind minoritățile și discriminarea (2017) și sondajul privind situația romilor și a călătoriilor (2020).



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.