June 16, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

De ce nu renunță SUA la vizele pentru români. Aurescu: Rata de refuz e de 9-10%, limita fiind 3%

3 min read



Ministrul de Externe Bogdan Aurescu afirmă că situaţia României privind obligativitatea obţinerii vizelor de scurtă şedere pe teritoriul SUA este generată de legislaţia americană, care prevede o rată de refuz pentru vize de cel mult trei procente.

Aurescu a explicat că de trei ori mai mulţi români care aplică pentru viză în SUA nu îndeplinesc condiţiile pentru a o obţine, astfel că rata de refuz este de 9-10%. Ministrul subliniază că, în aceste condiţii, autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Washington vizează demararea unei campanii de informare, în aşa fel încât românii care nu îndeplinesc condiţiile de a intra pe teritoriul SUA să nu aplice, scăzând, astfel, rata de refuz.„Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care prevede o serie de condiţii. Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană – adică transpus în procente numărul de vize care nu sunt acordate atunci când se fac aplicaţii pentru aceste vize de scurtă şedere în Statele Unite – plafonul acesta este de trei la sută din numărul total de solicitări. În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. În momentul de faţă suntem în jur de 9-10 la sută, or, această situaţie nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane, ci se referă exact la situaţia neîndeplinirii condiţiilor de către cetăţenii români, fiecare în parte, care aplică pentru a obţine viză”, a afirmat Bogdan Aurescu duminică, la PrimaTV, potrivit News.ro.Ministrul de Externe a adăugat că a discutat subiectul vizelor cu oficiali americani, iar în perioada „imediat următoare” vor lucra „pentru a decela exact care sunt aceste motive pentru care sunt refuzate în jur de 9-10% dintre vizele cerute de cetăţeni români”, iar în funcţie de acestea va avea loc o campanie de informare comună, astfel încât românii să ştie care sunt condiţiile de intrare în SUA şi să nu aplice dacă nu au şanse de a obţine viza.
„Atunci, dacă fiecare cetăţean român ştie exact dacă se încadrează sau nu în aceşti parametri, ştie să nu facă o astfel de cerere dacă ea nu are şanse să fie acceptată şi în felul acesta procentul de refuz va scădea”, a explicat ministrul. Aurescu a menţionat că, de-a lungul discuţiilor cu oficiali americani, au fost luate în discuţie posibilitatea de exceptare de la rata de 3% sau varianta în care să se poată admite intrarea cetăţenilor unui stat puternic aliat, partener strategic important al SUA, însă aceste iniţiative „nu au avut foarte mult succes în Congres”, iar după schimbarea legislativului american, nu au fost păstrate ca iniţiative pe agenda Congresului.  



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.