May 7, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

IPS TEODOSIE – Purtând Crucea, în duh mărturisitor și cu trup neobosit

12 min read


O vorbă
veche spune să nu-i lauzi pe cei ce sunt încă în viață. Așa că acest
text nu va fi o laudă la adresa Înaltpreasfințitului Teodosie, cum s-ar
grăbi unii să creadă, ci o descriere a felului în care îl văd eu acum,
după trecerea a 20 de ani de arhipăstorire în Arhiepiscopia Tomisului.
Altfel spus, nu fac un bilanț al activității Înaltpreasfiției sale, căci
ne-ar trebui rafturi întregi de bibliotecă, ci doar o succintă
descriere a personalității sale, ca și părinte spiritual, percepută de
către mine, mai ales prin “ascultarea” la care m-a chemat în slujirea
Bisericii: purtător de cuvânt și coordonator Radio Dobrogea.
Și,
dacă ar fi să dau un răspuns cât mai scurt la întrebarea “Cum îl vezi pe
IPS Teodosie?”, aș răspunde exact ca în titlu: Un ierarh care își
poartă Crucea, în duh mărturisitor și cu un trup neobosit. Filantrop,
postitor și, mai ales, popular. Apropiat de oameni. Părinte cu adevărat.
Fiecare latură a acestui răspuns este însă o viață întreagă de slujire a
Bisericii, așa că voi descrie, după puterile mele, ce înseamnă fiecare
dintre formulările de mai sus.
Purtându-și Crucea
Este unul
din lucrurile cele mai grele în viața duhovnicească: purtarea Crucii cu
bucurie creștină, fără cârtire. Să te bucuri în necazuri, în nedreptăți
și în suferințe nu este foarte ușor, mulți dintre noi poticnindu-ne mai
mult sau mai puțin pe drumul purtării Ei. Ei bine, pentru IPS Teodosie,
purtarea crucii pare un lucru ușor și chiar…dorit. Adeseori l-am auzit
cu toții spunând că nu trebuie să ne temem, să ne rușinăm sau să fugim
de Cruce. Dar modul în care își poartă Crucea e pilduitor.
Un singur
exemplu: de câte ori l-ați auzit plângându-se pe IPS Teodosie? Eu unul
mărturisesc că nu l-am auzit niciodată. Și, har Domnului, din 2001 de
când a venit în Dobrogea, l-am văzut aproape zilnic (cu mici pauze
datorate deplasărilor). Om fără necazuri nu există, iar IPS Teodosie are
nu doar necazuri private, personale, ca fiecare dintre noi, ci mai ales
necazuri ajunse în public. Acuzat de 2 ori de DNA, târât într-un proces
penibil (că penal nu poate fi numit) din cauza unor…bălării (la
propriu și la figurat), acuzat propagandistic de colaborarea cu
Securitatea (pentru că dovezile de la CNSAS mărturisesc chiar de două
ori că n-a colaborat, prima dată acuzatorii n-au putut/vrut să creadă,
sperând în deșert că vor reuși să-l păteze a doua oară), și arătat cu
degetul în presă pentru „gogoși” și „praștii”, cum le numește. Iar cel
mai trist este faptul că unii dintre cei care au alimentat acestea au
fost oameni ajutați de el, unii chiar preoți. Dar mușcatul mâinii care
te hrănește nu este ceva nou în peisajul libertății prost înțelese de
unii.
În toate astea Arhiereul meu nu spunea decât după Scriptură:
“dacă pe Hristos, Cel nevinovat, l-au acuzat de atâtea nedreptăți,
cine-s eu să mă plâng? Chiar mă bucur, că așa acuzatorii îmi pun cunună,
dar îmi pare rău că Biserica este atacată, iar ei își agonisesc
nedreptate. Mă voi ruga pentru ei”. Să recunoaștem: câți am fi făcut
față cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în inimă la necazurile acestea,
fie ele numai și publice?
Îmi amintesc ce emoție și freamăt a fost în
2009 la prima acuzare din partea DNA. Eram câțiva adunați în jurul
mesei, căutând să ne lămurim ce se întâmplă. Telefoane, căutări,
întrebări. Toți ne frământam de parcă eram noi acuzați, în schimb, la
locul său, IPS Teodosie stătea calm, cu un chip luminos, spunând: “dacă
așa vrea Dumnezeu, voi purta și asta. Eu unul mă știu nevinovat, nu am
de ce să mă tulbur.” Iar cuvântul acesta l-am auzit și mai des rostit la
a doua confruntare cu DNA, pe tema Nazarcea.
Și parcă lumina de pe
chipul său a crescut și mai mult în pandemie, când părea că Biserica
însăși este aruncată în închisoare, iar credincioșii izolați de părinții
lor sufletești. Dacă n-ar fi fost IPS Teodosie, deznădejdea ar fi fost
mai mare. Toată activitatea ierarhului de la Tomis, în ciuda tuturor
„trompetelor” negaționiste și diversioniste din presă, a fost sprijin,
nădejde și însuflețire pentru mulți credincioși. De altfel, e suficient
să intri în mediul online, pentru a înțelege că foarte mulți
credincioși s-au simțit ocrotiți, încurajați de îndemnurile și purtați
în rugăciunile IPS Teodosie, mai ales în fața unor decizii vremelnice
abuzive și inexplicabile ale autorităților. Prin tot ce a făcut, IPS
Teodosie a fost un far ortodox pentru multe suflete tulburate pe marea
învolburată a fricilor pandemice.
Uitându-mă la felul în care IPS
Teodosie și-a purtat crucea acuzelor publice nedrepte, am primit o
lumină în suflet. Mai precis, am primit un răspuns delicat la
întrebarea: de ce să ne purtăm Crucea? Felul de a fi al IPS Teodosie m-a
lămurit: pentru a mărturisi.
Purtăm Crucea nu doar pentru că ne
cere Hristos, nu doar pentru că asumarea Crucii e soluția, nu
răzbunarea, ci pentru că, de fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă să
luăm Crucea, atunci e o bună ocazie de a mărturisi.
Asta am învățat eu de la IPS Teodosie și astfel trecem la următoarea (și principala) sa hărăzire:
Mărturisirea credinței.
A
fi un mărturisitor al credinței înseamnă, în esență, a fi un misionar.
Iar misiunea, pentru a fi înălțătoare, are nevoie de două mari aripi:
cunoașterea temeinică a ceea ce propovăduiești și comunicarea cât mai
eficientă a acestor cunoștințe. Este esența activității de propovăduire a
Domnului: teologie și comunicare.
În ambele domenii, IPS Teodosie se
simte la el acasă. Având o minte ageră și deschisă, ajutată de o
memorie impresionantă (știe pe de rost aproape toate slujbele, formează
numere de telefon din memorie și are o foarte bună memorie vizuală a
chipurilor), stăpânește foarte bine nuanțele fine ale învățăturilor
teologice. Dar nu le ține doar pentru dânsul, ci se bucură mereu să le
poată comunica credincioșilor, pe înțelesul fiecăruia.
Prima mea
întâlnire cu mărturisitorul arhiereu am avut-o la venirea sa în
Dobrogea. Fiind preot la Saligny, am fost printre cei care l-au
întâmpinat primii la intrarea în Eparhie ca Arhiepiscop ales. Nu m-a
văzut decât preț de câteva secunde, cât am luat binecuvântarea cuvenită,
dar m-a ținut minte așa de bine, că după câteva luni bune, a știu
exact cine sunt și unde m-a văzut prima dată. Puneți asta în contextul
în care vede zilnic sute de oameni și veți înțelege cu ce memorie l-a
împodobit Dumnezeu.
Apoi ne-am văzut la cursurile preoțești. Am
remarcat imediat la IPS Teodosie faptul că nu era mulțumit de
răspunsurile teologice de tip “șablon” (mereu ne spune să lăsăm
șabloanele), ci căuta cuvântul viu, lămuritor, pe înțelesul fiecăruia.
Adeseori cursurile se transformau într-un dialog viu, direct și deschis,
asupra diverselor probleme de natură teologică. Nu mai era profesorul
și arhiereul nostru, ci un părinte pe care-l simțeai conectat profund la
învățătura evanghelică, care explica rapid și original, încurajându-ne
cu multă însuflețire să evităm șablonizarea discursului teologic,
formulele limbajului de lemn și vorbirea fără a spune nimic.
Destul
de repede m-am lămurit de unde venea această pricepere: iubește foarte
mult activitatea didactică, fiind și profesor de Noul Testament. Mai
târziu aveam să aflu că iubea Scriptura foarte mult, cursurile sale
nefiind doar compilații din diverse alte cursuri, ci presărate cu multe
contribuții personale, de dragul de a transmite comorile biblice cât mai
bine studenților.
Și, pentru că a venit vorba de comunicare,
trebuie spus că, cel puțin pentru mine, IPS Teodosie este o pildă unică
de deschidere către fenomenul de comunicare. A înțeles perfect că
Biserica este vatra comunicării, locul unde Însuși Dumnezeu comunică cu
noi. Căci, când iubești, comunici, dorind comuniunea cu cel iubit.
Motiv
pentru care cred că un rol aparte în activitatea Arhiepiscopului
Tomisului îl reprezintă deschiderea către…presă, ca mijloc de misiune
spre comuniune. Deschidere ce nu întotdeauna a primit răspunsuri
binevoitoare. Dimpotrivă. Unii jurnaliști l-au suit în mod repetat pe
IPS Teodosie pe crucea știrilor false sau tendențioase. Și te gândești
că un alt ierarh tomitan, Gherontie Puiu, spunea prin 1934 la un congres
de presă ținut la Mamaia că “presa este fiica Bisericii, pentru că ea
slujește Adevărului”. Greu le este unor jurnaliști să dea cu piciorul în
țepușă…
Această deschidere către comunicare a fost cea care mi-a
atras atenția în mod deosebit la IPS Teodosie, încă dinainte de a fi
Arhiepiscopul Tomisului. Primele impresii plăcute despre
Înaltpreasfinția Sa le-am avut din timpul interviurilor acordate la
Radio România, unde, în mod frecvent, auzeam cuvântul său, în cadrul
unor emisiuni religioase pe care le ascultam frecvent. Mai târziu, mi-am
dat seama că IPS Teodosie nu era doar un invitat la radio, ci mai mult,
părea că face parte din familia redacției care se ocupa de emisiunile
religioase (chiar eu am fost trimis la ucenicie radiofonică în grupul
redacțional de acolo).
Un moment semnificativ în formarea primelor
impresii despre IPS Teodosie a fost prezența sa la TV, în emisiunea
“Noaptea târziu”, realizată de Mircea Badea și Oreste Teodorescu, imediat
după alegerea sa în Sfântul Sinod ca Arhiepiscop la Tomis. “Pe bune?!”
mi-am zis. “Un ierarh la o televiziune comercială”? Era prima dată când
vedeam un ierarh invitat la o astfel de emisiune. Și, da, era „pe
bune”….și nu era tot.
Deschiderea către comunicarea Evangheliei
prin toate mijloacele posibile a produs, în scurt timp, o adevărată
“revoluție” în lumea presei: prima transmisie a unei slujbe de Înviere,
oficiată pe plaja de la Neptun. Ierarhul nostru își începuse activitatea
sa misionară în forță, apelând din plin la mijloacele de comunicare. O
deschidere maximă către societate din partea Bisericii, printr-un ierarh
energic și inspirat. Fenomen ce a continuat și în anii următori,
explicația sa fiind una covârșitor de logică: dacă Sf. Ap. Andrei a
venit la Tomis, port important și al antichității și al modernității, se
cuvine să punem în valoare misiunea Apostolului chiar și prin
elementele ce dau unicitate ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră:
fluviul și marea.
De remarcat este aici și faptul că este primul
ierarh de care am auzit eu că a organizat conferințe de presă. Dovadă de
mult curaj și stăpânire de sine, în condițiile în care, pe de o parte,
jurnaliștii nu sunt comozi prin întrebări, iar pe de altă parte, unele
din aceste conferințe au fost ținute chiar sub agresivitatea campaniei
media generate de acțiunile DNA. Cu toate acestea, ierarhul a rămas
deschis dialogului, binevoitor, spunând adeseori că adevărul va ieși la
iveală. Și s-a văzut: a fost achitat. Nu doar el, ci toți acuzații din
dosar. Și astfel, ne-am lămurit că am avut de-a face și cu o producție
media numită „Nazarcea” a DNA.
De altfel, ca să dau mărturie până la
capăt, viața mea toată a cunoscut un moment important de cotitură, în
momentul primei întâlniri față în față cu ierarhul meu, doar noi doi.
Deși intenția mea era cu totul alta la începutul discuției, parcă IPS
Teodosie îmi știa toată viața. Din discuție în discuție am ajuns
la…presă, iar de acolo a fost doar un pas până la unul din momentele
decisive din viața mea: înființarea Radio Dobrogea.
Relatez pentru
posteritate și drept recunoștință: discutând despre presă, am ajuns să
discutăm și de presa bisericească, de mijloacele moderne de comunicare,
moment în care, aproape din priviri, și IPS Teodosie, și eu, am avut
același gând: dacă am avea și la Constanța un radio pe modelul celui de
la Iași (Trinitas)? Eu eram mai mult întrebător, dar IPS Teodosie a fost
rapid și sigur: ai putea să pornești așa ceva? Eu am spus că da, iar
decizia a venit pe loc: gata, dă-i drumul, spune tot ce e nevoie. Așa
că, în mai puțin de 5 minute după ce începusem o discuție cu totul
diferită, mă găseam chemat de ierarhul meu la misiune prin emisiune:
Radio Dobrogea. Scurt și cuprinzător, încă o dovadă a puterii
extraordinare de sinteză și a spiritului practic al IPS Teodosie.

Nu
este momentul aici să desfășor tot ce înseamnă Radio Dobrogea, dar pot
spune din toată inima, la unison cu toți ascultătorii: Înaltpreasfinția
Voastră, vă mulțumim din toată inima (eu și publicul ascultător) pentru
această cale de dialog și misiune. N-ar fi existat, dacă în inima dvs.
nu exista atâta iubire părintească pentru semeni și pentru cuvântul
Evangheliei.
Căci, până la urmă, aceasta este adevărata misiune: să
arzi de dragostea de a împărtăși semenilor cuvântul Evangheliei
Domnului, pentru a-i chema la mântuire. Iar în IPS Teodosie inima arde
într-un trup ce este plin de energia slujirii neobosite. Căci, așa cum
poate observa oricine urmărește măcar un pic programul Înaltpreasfinției
Sale, Dumnezeu i-a hărăzit și un ajutor potrivit pentru o misiune
deplină:
Un trup neobosit
De unde are IPS Teodosie atâta
energie? Slujbe zilnice, chiar și de două sau trei ori pe zi, ceremonii,
festivități, cursuri, spovedanii, o mobilitate remarcabilă (azi în
Constanța, mâine în Suceava, poimâine în străinătate)…cum e posibilă o
asemenea dinamică? Eu cred că un singur cuvânt ne va lămuri misterul:
dragostea.
Într-una din Evangheliile Învierii, doi ucenici se
întreabă, după ce îl văd pe Domnul Înviat “oare nu ardea în noi inima
noastră?..”. Ca un reactor nevăzut, dragostea a animat generații întregi
de sfinți, misionari, călugări, ostenitori ai Cuvântului. Sunt convins
că acest reactor nevăzut se află și în inima arzând de dragoste a IPS
Teodosie, dându-i o energie neobișnuită pentru noi, cei cărora din
exterior vedem un ierarh extrem de prezent și de activ în viața
Bisericii.
Și, ca unul ce am avut privilegiul de a fi mai aproape de
IPS Teodosie, dată fiind chemarea la slujirea de consilier și purtător
de cuvânt, vă spun că nu avem de-a face cu ceva “minuni” ale medicinei
avansate sau mai știu eu ce alte tehnologii avansate. Ierarhul nostru nu
apelează la tratamente sofisticate sau alimentație extravagantă.
Dimpotrivă. Cine îl cunoaște știe cât (nu) mănâncă, cât (nu) doarme și,
mai ales, cât (nu) de departe stă de oameni.
Cred că această
apropiere de oameni și de Dumnezeu plină de dragoste este singura
explicație plauzibilă pentru energia IPS Teodosie. În fond, să
recunoaștem, când avem în plan ceva măreț, nu ne simțim entuziaști și
plini de energie? Și în care părinte nu arde inima de iubire pentru fii
săi? Și ce poate fi mai măreț decât dorința de a-ți sluji și a-ți ajuta
copiii sufletești la mântuire, de a sluji Bisericii lui Hristos?!
În
concluzie, toată viața IPS Teodosie arată că este un părinte, prin
vocație și înfăptuire. Un om-fenomen, care în 20 de ani de arhipăstorire
la Tomis a schimbat fundamental viața bisericească în Dobrogea și a
reușit să fie repusă în discuție poate cea mai importantă latură a
identității bisericești de la noi: reactivarea Mitropoliei Tomisului.
Și
trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru un asemenea arhiereu,
care este un dar pentru credincioși, pentru Biserică. D-abia acum putem
înțelege pe deplin frumosul cuvânt, aproape profetic, al vrednicului de
pomenire părinte Arsenie Papacioc, adresat Înaltpreasfinției Sale:
„Dobrogea vă așteaptă de două mii de ani!”
Să ne arhipăstoriți întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cuvânt din lucrarea Arhiepiscopul Teodosie, Părintele nostru lansată la aniversarea a 20 de ani de la întronizare, în Duminica Floriilor

VIDEO cu Patriarhul Teoctist, acum 20 de ani:



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.