May 19, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Franța se angajează într-o luptă mai ambițioasă împotriva schimbărilor climatice cu un nou set de legi pentru „înverzirea” economiei

2 min read




Camera inferioară a parlamentului francez a aprobat, marți, un set de legi cu o gamă largă de acțiuni pentru combaterea schimbărilor climatice. Noua legislația va limita viitoarele extinderi de aeroport, va interzice folosirea încălzitoarelor pentru terasele în aer liber și va limita generarea de deșeuri din ambalare, relatează Reuters. Franța intenționează să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, prin comparație cu nivelul din 1990. Activiștii de mediu spun, însă, că ritmul este nesatisfăctor.Adoptarea acestor legi vine în urma unei hotărâri fără precedent a justiției franceze, conform căreia Franța trebuie să acționeze mai ferm pentru combaterea schimbărilor climatice.După peste 200 de ore dezbateri în comisiile parlamentare și în camera inferioasă a legislativului, aleșii francezi au aprobat pachetul legislativ cu 332 de voturi pentru și 77 împotrivă. „În loc de vorbe și de obiective ambițioase dar imposibil de atins și care generează doar rezistență din partea societății, noi am ales să luăm măsuri”, a spus ministra mediului, Barbara Pompili, de la tribuna parlamentului.Greenpeace a criticat, însă, inițiativa legislațivă pentru că „nu este suficientă”:„O astfel de lege ar fi fost potrivită în urmă cu 15 ani, atunci când criza climatică nu ajunsese la acest nivel. În 2021, nu este suficientă pentru a combate eficient încălzirea globală”, a declarat Jean-Francois Julliard, directorul Greenpeace Franța.Ce conține pachetul de legiConform noii legislații, încălzitoarele de terasă de la cafenele și restaurante vor fi interzise începând din aprilie 2022; școlile publice vor avea în meniul săptămânal cel puțin o zi fără carne sau pește: supermarketurile vor reduce cosnumul de plastic prin renunțarea la unele forme de împachetare, iar bunuri precum articolele de îmbrăcăminte vor avea un ecoscor, care le va măsura impactul asupra mediului încojurător.De asemenea, extinderea sau construcția de noi aeroporturi va fi interzisă. Zborurile interne pe rute care pot avea sau au un corespondent în transportul cu trenul, pe durate mai mici de 2 ore și jumătate, vor fi eliminate. Singura excepție vor fi acele zboruri care fac legături cu zboruri internaționale.În același timp, vânzarea de mașini care emit mai mult de 95 de grame de dioxid de carbon per kilometru va fi interzisă începând cu 2030, iar achiziționarea de biciclete electrice va fi subvenționată.Proprietarii de locuințe care vor să le închirieze nu vor mai putea să o facă decât dacă acestea îndeplinesc criteriile de eficiență energetică, care vor deveni din ce în ce mai dure începând cu 2025.Legea urmează să ajungă în Senat, unde va primi votul final. Editor : Adrian Dumitru



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.