May 7, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni

4 min read



Poliția Rutieră a Capitalei a transmis, ieri, că face verificări, după ce primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe o rețea de socializare că a fost „luat la mișto” de ofițerul de serviciu și că i s-a „închis telefonul în nas”, atunci când a sunat să reclame că, în centrul Capitalei, are loc o cursă ilegală de mașini. Tânguiala edilului liberal, care a ales să se plângă pe Facebook în loc să spună cum a rezolvat o astfel de problemă, cu care cetățenii se confruntă frecvent atunci când interacționează cu funcționarii statului, a fost taxată și în mediul online. În timp ce unii internauți l-au felicitat pentru activitatea susținută de pe Facebook, alții și-au invitat alesul să se mai uite și în propria ogradă, nu numai „peste gard”.

 

„Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București!”, a scris edilul sectorului 6, duminică seara, pe Facebook, supărat că un polițist l-a luat peste picior când a vrut să dea o mână de ajutor celor de la Rutieră, semnalând o cursă ilegală de mașini, în plină desfășurare, pe bulevardul Aviatorilor. 

„Că de unde știu eu că mergea cu viteză, am radar?”

„În această seară (n.r. – duminică seară) am decis să ies la plimbare în centrul orașului cu familia, apoi am luat-o pe jos, pe lângă Guvern, și am ajuns pe bd. Aviatorilor, unde tocmai se desfășura o cursă de mașini (categoria Lamborghini) în toată regula. Motoare turate la maxim, viteze foarte mari de peste 150 km. Moment în care, na, zic să sun la Brigada Rutieră București să le spun oamenilor să știe, am zis că ajut. Rezultatul a fost că ofițerul de serviciu, pe care l-am deranjat de Paște, a fost să mă ia la mișto. Că de unde știu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…? Și mi-a închis telefonul în nas”, a povestit Ciprian Ciucu, într-o postare, pe pagina sa de Facebook. 

Deși acum este reprezentant al autorității locale, primarul Ciucu spune că i se pare normal să umble „cu papucii de cetățean” și să semnaleze când ceva nu este în regulă „la telefonul de serviciu, nu direct la ministru”. Doar că „papucii de cetățean” i-au adus și un tratament pe măsură din partea „organului”.

„Marți voi face o plângere administrativă”, a mai spus primarul Ciucu, exprimându-și speranța că Poliția o să mai aibă înregistrarea. Totodată, acesta susține că vrea să știe „dacă vreodată întâlniți astfel de atitudini la Poliția Locală a Sectorului 6”. 

Taxat și de locuitorii sectorului 6 

După ce a fost luat la mișto de polițiști, edilul liberal a fost taxat și de alegători, pe rețelele de socializare. 

„Bine ați venit în lumea noastră!”, „Domn’ primar are ocazia să vadă cum se simte cetățeanul când e luat la mișto atunci când apelează la serviciile publice”, „Oricum, sunteți un norocos, alții când raportează diverse evenimente mai primesc și-o amendă, așa, pentru deranj”, i-au transmis edilului trei dintre urmăritorii paginii sale de Facebook și l-au rugat să îi țină la curent cu rezultatele plângerilor. 

Un altul ține să precizeze că nici la domnul primar în sector nu se întâmplă altfel: „De 6 luni reclam un poluator în sector, da’ pentru că e băiat de băiat și la mijloc sunt foștii primari Mutu și Mănescu, rezultatul e ZERO! Poluarea continuă!”.

„Am pățit eu, la Poliția Locală Sector 6 – mi-au spus să mă întorc pe partea cealaltă, dacă nu pot dormi de zgomot și mi-au închis în nas”, scrie un alt cetățean. 

Pe lângă numeroasele critici, edilul a primit și felicitări de la un domn care nu locuiește în sectorul 6, dar îl urmărește pe Facebook și, astfel, a ajuns la concluzia că este „cel mai competent primar pe care orașul acesta l-a avut după ’89 încoace”. De bună credință, omul îi mai transmite primarului că speră să reușească să ducă la capăt „lupta cu indolența autorităților”.

 

Brigada Rutieră anunță că s-a autosesizat

„Având în vedere aspectele sesizate în spațiul public cu privire la modul în care s-a exprimat polițistul care a preluat sesizarea persoanei, la nivelul Brigăzii Rutiere s-au demarat verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”. Totodată, polițiști mai spun că au mers în zona Aviatorilor și au dat și sancțiuni. „Pentru verificarea aspectelor semnalate, a fost direcționat un echipaj de poliție, dotat cu aparatură radar, care a acționat pe artera respectivă. Pe acel sector de drum, au fost constatate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză”, se arată într-un comunicat.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.