May 18, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Astăzi începe vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Imunizarea se va face cu Johnson & Johnson, într-o singură doză

3 min read



De Veronica Micu.Publicat: 04.05.2021, 06:44.
Actualizat: 04.05.2021, 07:07

Peste 3.000 de medici de familie încep, astăzi, vaccinarea anti-Covid în cabinetele proprii. Imunizarea persoanelor cu vârsta peste 18 ani se va face cu serul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. 

Astăzi începe vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Imunizarea se va face cu Johnson & Johnson, într-o singură doză Inquam Photos / Alex Nicodim

De astăzi, oamenii vor putea să se vaccineze şi la medicii de familie. Aceştia vor fi aprovizionaţi cu serul de la Johnson & Johnson, singurul vaccin care nu necesită şi o a doua doză. Peste 3.000 de medici de familie din toată țara participă la campania de vaccinare şi vor începe imunizarea în cabinetele proprii, a anunțat secretarul de stat Andrei Baciu.
”Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-covid şi încep imunizarea în propriile cabinete. Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a scris, luni, pe Facebook, vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu.

Lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până acum:
Mun. Bucureşti (225), Alba (46), Arad (96), Argeş (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistriţa (112), Botoşani (41), Braşov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călăraşi (63), Caraş Severin (9), Cluj (64), Constanţa (77), Covasna (46), Dâmboviţa (76), Dolj (119), Galaţi (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomiţa (34), Iaşi (191), Ilfov (53), Maramureş (109), Mehedinţi (55), Mureş (130), Neamţ (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiş (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).
Vicepreşedintele CNCAV a precizat că administrarea vaccinului va fi într-o singură doză, deci nu va fi nevoie de rapel. ”Acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani. Detalii despre acest vaccin găsiţi aici: https://is.gd/sndnW4”, a mai transmis vicepreşedintele CNCAV.

Maraton de vaccinare în centrele Ministerului Apărării
Tot astăzi începe maratonul de vaccinare în mai multe centre ale Ministerului Apărării Naționale, care constă în imunizări care se fac non-stop în perioada 4-11 mai.
Potrivit MApN, campania se desfășoară în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și în unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.
Astfel, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, ora 8.00, populația generală care dorește să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Acestea vor funcționa 24 de ore din 24, în perioada 4-11 mai. Totodată, persoanele vaccinate vor fi înregistrate în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

„În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a MApN vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă”, a mai transmis MApN.
Ministerul precizează că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.

Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.