May 6, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cei care vor să se testeze pe Aeroportul Otopeni trebuie să vină cu 9 ore înainte de zbor

3 min read



Cei care au vrut să plece din țară au stat la coadă la centrul de testare Covid de pe Aeroportul Otopeni, singurul deschis în a doua zi de Paște.

Însă nu toți au putut să urce în avion, pentru că nu s-au prezentat din vreme la testare, iar rezultatul nu a putut veni în timp util.Aglomerație a fost și la centrul de vaccinare din Piața Constituției din București ori la Brașov, unde oamenii s-au imunizat în clădirea unui teatru pe acorduri de muzică clasică.Iar la Cluj cei vaccinați ar putea participa în curând la un concert în aer liber.Peste 50 de persoane așteptau la ora 12.00 la centrul de testare de pe Aeroportul Otopeni. Dublu față de o zi obișnuită.
Un test PCR costă 350 de lei dacă este făcut între ora 8 dimineața și 8 seara și 390 de lei, dacă este făcut noaptea.Un bărbat a avut ghinion. Și-a făcut testul în Otopeni, dar nu a fost lăsat la bord pentru că nu-și programase testul obligatoriu la destinație.Reprezentanții centrului de testare îi roagă pe toți pasageri să se informeze cu atenție ce trebuie să facă înainte de zbor. Obligațiile sunt diferite în funcție de destinație.Corina Unguritu, reprezentant centru de testare nonstop aeroport: “Plata se face în lei, îi sfătuim pe oameni să aibă lei, nu euro. Să fie atenți ce fel de acte au nevoie că riscă să nu fie lăsați la bord”.Daca vă gândiți să faceți testul PCR pe aeroport veniți cu 8-9 ore înainte de zbor. Luați în considerare cele 2-3 ore înainte de check in, dar și 6 ore până când testul PCR va fi gata. Maraton de vaccinare la Brașov, cu recitaluri artistice
 
Au fost cozi și la vaccinare. La centrul drive thru din Piața Constituției se poate vaccina oricine, fără programare, pe baza buletinului.La ora 14:00 erau peste 250 de mașini. Fluxul a sărit de la 50 de persoane vaccinate pe ora câte erau ieri, la 100 pe ora astăzi.Reprezentanții centrului îi sfătuiesc pe oameni să discute cu medicul de familie înainte, ca să nu întârzie triajul.Cei care au avut Covid se pot vaccina doar dacă au trecut 28 zile de când au fost depistați pozitiv.În cele 5 zile de când este deschis centrul din Piața Constituției s-au vaccinat aproape 5.000 de oameni.La Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu a găzduit un maraton de vaccinare. Cei care s-au vaccinat au avut parte de recitaluri susținute de artiști și au putut vizita o galerie de artă.Allen Coliban, primarul Brașovului: “Ne și vaccinăm, dar avem și acces la cultură”.Autoritățile din Cluj iau în calcul să organizeze un concert-test ca în Barcelona. Cu siguranță vor avea acces cei vaccinați. Alte condiții nu se cunosc deocamdată.De marți, și medicii de familie se alătură campaniei de vaccinare. Vor face imunizarea în cabinetele proprii cu vaccinul Johnson & Johnson. 



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.