May 6, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

VINEREA MARE ȘI DESPĂRȚIREA OILOR DE CAPRE

5 min read


Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. 
Pur și simplu, această iubire ne depășește capacitatea de înțelegere. 

Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei?

L-a trădat chiar un ucenic din primul cerc de intimi, ce ar fi trebuit să fie un apostol; l-a preferat pe Baraba, luând asupră-și blestem mare (Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! – Mt. 27;25). L-a scuipat, L-a batjocorit, L-a pălmuit și biciuit, L-a pus pe cruce cu piroane bătute în mâini și picioare, iar unii, chiar și în situația asta, ricanau sadic cerâdu-I să-Și scape pielea dacă tot zicea că e Mesia. 

Ucenicii L-au părăsit, iar Petru s-a dezis de El cu blesteme, de trei ori. 

Cam ăștia suntem. Așa arată omul în cazuri-limită, neputincios. 

Mai nou, își face din vaccin un idol care-i garantează viața, stă cu mască atunci când sărută sfinte moaște sau icoane. Desigur, Dumnezeu e mare, dar… are limite. 

Inclusiv în Sf. Altar, sunt slujitori care dau impresia că Harul e, în timpul Pandemiei, pus între paranteze. 

Suntem martori ai apostaziei, zi de zi, iar între Arafat și Hristos, mulți dintre noi aleg siguranța. 

Chiar și clerici. Cei care dau cu spirt lingurița prin care administrează Trupul și Sângele Mântuitorului, cei care stau îmbotnițați în timp ce invocă Duhul Sfânt, cei cărora le este frică să mai facă Sf. Botez cu întreită afundare, cei care fac observație credincioșilor că nu păstrează „distanța socială” și le cer să-și ridice masca până sub ochi, cei care aleg siguranța în detrimentul comuniunii cu credincioșii și chiar cu Dumnezeu, aceștia îl aleg pe Arafat. 

Câteva licăriri de umanitate în tot  calvarul Domnului: Simon din Cirene care-I dă ajutor la căratul crucii, ce-i drept, de voie de nevoie, dar sigur a fost un om cu suflet, dacă evangheliștii au lăsat numele său peste veacuri. Au fost ucenicele mironosițe, care au curaj să-I stea alături până când moare. Tâlharul de pe cruce, care, fiind milos la rându-i, i se dă revelația și strigă, cu ultima suflare, o frază cât un manual de duhovnicie, după ce-L vede pe mielul nevinovat, pe Împăratul Dreptății, pe Cel Ce a răstignit pământul pe ape, suferind chinuri și batjocură: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca – 23;42), iar Hristos, în marea Sa boierie, care se vădea chiar când I se scurgea viața, îl face primul cetățean al Raiului. 

Deci, pe lângă biata Maică a Domnului și a iubitului ucenic Ioan, stau lângă El, cu sufletul și cu fapta, femeile (unele păcătoase), un necunoscut de pe stradă care venea de la lucru și un recidivist. 

Cam aceștia au fost cei care au scăpat obrazul omenirii la acel moment zero, de metamorfoză a istoriei și de revelație dumnezeiască. 
Suntem asemenea lor? 

Cine stă lângă noi, astăzi, când trăim în pâcla ce sufocă dreptul la o familie, când sunt interzise cuvinte sacre precum MAMĂ și TATĂ, când o pseudo-pandemie ne pune în situația de a accepta niște măsuri tembele, care ne-au închis dreptul, anul trecut, de a intra în Sfintele Lăcașuri, de a ne cinsti Sfinții și pe Mântuitorul, de a-I săruta picioarele de pe lemnul Crucii și de a ne bucura de Înviere, când personaje politice burlești au făcut denunțuri penale împotriva preoților care împărtășeau poporul, când i se pun în gură vorbe unui duhovnic important, care „îndeamnă poporul credincios” în mod abject și manipulator, la „responsabilitatea vaccinării”, chiar într-un oficios patriarhal, când ne sunt luate drepturi elementare înscrise în Constituție? 

Lângă noi stau cei care nu au pus genunchiul jos în fața noului Baal. Cei puternici în credință, cei curajoși, preoți, monahi și ierarhi. Nu sunt foarte mulți, dar mult mai mulți decât credem. Ei sunt cei care Îl mărturisesc pe Domnul Hristos, care vertebrează masa de creștini neputincioși dar cu nădejde în Biserică și în lucrarea Proniei. 

Se revoltă păcătoșii, prostimea! Înțelepții, cărturarii, sunt prudenți, găsesc inclusiv subterfugii teologice la marea lor lașitate. 

Sigur că se vor întoarce și cei care se pocăiesc asemenea Sfântului Apostol Petru, căci în slăbiciune îți poți recupera puterea. Iar Hristos toarnă fluvii de curaj în cei care își recunosc slăbănogelile. 

Astăzi, ne-am închinat și am trecut pe sub Sf. Epitaf – unde stă întipărit trupul fără viață al Domnului -, am intrat în mormânt și am ieșit, ca să preînchipuim Învierea. Îl vom prohodi pe Domnul. 

Așteptăm Pogorârea Luminii Sfinte pe Sf. Mormânt de la Ierusalim, de Sâmbătă. 

Prin îndărătnicia sfântă și îndrăzneala unor preoți și ierarhi „cu crucea-n frunte” alături de o mână de credincioși disprețuiți doct de „elite”, „oastea creștină” de strânsură în aceste vremuri tulburi, anul acesta am fost împreună în biserici și vom sta la Înviere! 

Pentru că mi-am amintit de imn, e important să rememorăm strofa care e scoasă din cântec de către neterminații și liftele globaliste care ne conduc, dar eludată sub lașe pretexte pseudo – duhovnicești inclusiv de creștini, și chiar de către unii clerici și ierarhi, care cer supunere oarbă față de stăpânirea anticreștină, folosindu-se în chip diversionist de conceptul supunerii, al „smereniei”:

„Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
DEVIZA-I LIBERTATE ȘI SCOPUL EI PREASFÂNT.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!” 

Tuturor, zile binecuvântate de har în sărbătorile ce vor urma, pace și bucurie sfântă!



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.