May 17, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

TIFF 2021 dă startul înscrierilor pentru regizorii debutanţi. Când are loc festivalul de la Cluj-Napoca

3 min read



Video

De Alex Prunean.Publicat: 30.04.2021, 17:16.
Actualizat: 30.04.2021, 17:16

Suntem tot mai aproape de ceea ce înseamnă un an normal în ce priveşte evenimentele culturale. Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF- a dat startul înscrierilor în programul Transilvania PITCH STOP, prin care regizorii aflaţi la început de drum vor fi premiaţi.

Vezi și

Cel mai amplu program dedicat industriei de film în cadrul TIFF a început vineri inscrierile, iar termenul limită până la care pot fi încărcate proiectele pe site-ul festivalului este 3 iunie. În această competiţie pot fi înscrise proiecte semnate de regizori aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din mai multe ţări.
Mai exact, se pot inscrie concurenti din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia sau Georgia. În cadrul acestui program, juriul va selecta până la 10 proiecte în dezvoltare ale unor cineaști aflați la debut sau la al doilea lungmetraj.

Programul va include prezentarea proiectelor în fața potențialilor parteneri și finanțatori, între 29 și 31 iulie, iar mai apoi vor avea loc si întâlniri individuale și discuții aplicate pe proiecte. Acestea se pot afla în diferite stadii de dezvoltare, dar un prim draft de scenariu trebuie să fie disponibil în cazul unei selecții. Totodată, cel puțin 20% din bugetul filmului trebuie să fie asigurat deja. De la lansarea programului, în 2014, peste 70 de proiecte au fost selectate în cadrul acestei competitii.

20 de ani de TIFF
TIFF 2021 va avea loc in perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca. Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va marca 20 de ani de existenţă.
Din programul celor zece zile, au transmis organizatorii, vor face parte numeroase premiere, întâlniri cu invitaţi şi evenimente care vor puncta momente din cele două decenii de festival.

În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanţi să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranţă, în 14 spaţii din Cluj-Napoca şi din împrejurimi, în care echipa intenţionează să revină în 2021.
Pentru pregătirea ediţiei aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obişnuită pentru TIFF, datele anunţate iniţial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluţia pandemiei va permite reluarea proiecţiilor în formula de anul trecut. Contextul actual şi informaţiile oferite de autorităţi au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.
„Se lucrează la o ediţie mixtă, cu proiecţii în aer liber, dar şi în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi), cu speranţa că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea ţărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1.000 sau mai mult. Măsurile de siguranţă vor fi, ca şi anul trecut, prioritare”, au transmis organizatorii.
Preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu, a precizat: „În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condiţiilor de atunci, într-o ţară cu o industrie cinematografică în amorţire, în care sălile de cinema se goleau şi se închideau. Nimic nu a fost obişnuit în evoluţia noastră ca festival, deci nici a 20-a aniversare nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulţi cu fani, prieteni şi invitaţi dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem”.

Directorul artistic Mihai Chirilov a completat: „Avem suficiente motive să privim înapoi cu mândrie şi să celebrăm clipe, oameni şi filme esenţiale din istoria festivalului – şi cu siguranţă o vom face. E mai greu să priveşti înainte într-un moment în care experienţa cinematografică aşa cum o ştim e serios afectată – dar la fel stăteau lucrurile şi acum 20 de ani. Şi iată-ne aici, cu aceeaşi determinare de a crea un eveniment relevant, atractiv, educativ şi performant pentru toţi cei care tânjesc după vibraţia unei experienţe colective”.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.