May 6, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

PS Ignatie: Să nu aveți încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiți animați de intenții bune sau benefice pentru societate. Cei care urlă frenetic și pătimaș, de fapt suferă de micime sufletească și de trufie. Pastorala Episcopului Hușilor

9 min read



„Paștile cele sfințite astăzi nouă S-a arătat. Paștile cele noi și sfinte, Paștile cele de taină, Paștile cele preacinstite, Paștile Hristos-Izbăvitorul”[1]
Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,
Cuvios cin monahal,
Iubiți frați și surori împreună-rugători,
Hristos a înviat!
În
această noapte sfântă și binecuvântată totul este plin de lumină.
Dumnezeu, prin slujitorii Bisericii, ne cheamă să ne împărtășim din
lumina Învierii lui Hristos.
Orice
suflet însetat de bine și frumos dorește să fie învăluit de lumină și să
devină lumină. De fapt, întreaga viață a omului este o neîncetată
alergare după lumină, care înseamnă credință, dragoste și sens.
Noaptea
Învierii lui Hristos ne descoperă un adevăr fundamental: când se arată
lumina, omul nu o poate refuza. Aleargă înspre ea ca să o primească, cu
nădejdea că viața lui poate fi transformată și umplută de lumină. Dar nu
aleargă oricum, ci în tăcere și smerenie, în sfială și în rânduială.
De
această realitate suntem încredințați chiar de ritualul primirii luminii
din noaptea sărbătorii Paștilor. Înainte de invitația slujitorului
Sfântului Altar de a primi lumina, toate luminile din biserică sunt
stinse. Se așterne o liniște și o stare de așezare interioară, care
izvorăște din așteptarea momentului ieșirii preotului sau a episcopului
cu lumânarea în fața iconostasului, pentru a ne aprinde cu toții
lumânarea din lumina purtătoare de taină a luminii Învierii lui Hristos.
Toate aceste clipe sunt trăite în taină, liniște și multă reculegere,
pentru că lumina nu poate fi absorbită spiritual de inima unde se
găsește gălăgie permanentă, tulburare pătimașă și risipire lăuntrică.
Știm
din mărturia celor care au fost învredniciți de Dumnezeu să primească
starea de lumină că ea se trăiește în taină și multă interiorizare. E
nevoie doar de câteva crâmpeie de liniște ale sufletului nostru pentru
ca lumina să-și facă drum înspre adâncurile existenței noastre.  
Oricât
de mult întuneric ar fi în jurul nostru, ivirea firicelului de lumină
coincide cu risipirea a tot ceea ce ne poate arunca în deznădejde și
tristețe.
Odată
pătrunsă lumina în inima noastră, suntem martorii unei prefaceri
lăuntrice, de care ne vom uimi și noi. Această lumină ne va povățui să
înțelegem că doar ceea ce se trăiește ca taină și tăcere, ca discreție
și profunzime, are cu adevărat valoare pentru împlinirea noastră
duhovnicească completă și este de mare preț în fața lui Dumnezeu.
Restul, este vorbă-n vânt și luptă zadarnică de a albi tăciunele vieții
noastre.
Iubiți credincioși, 
Evenimentul
în sine al Învierii a avut loc în taină și în abundență de lumină. În
afară de Hristos, Cel care este Viața ființială, nimeni nu a fost
martorul propriu-zis al momentului exact al sfărâmării boldului morții
și al risipirii întunericului de către lumina incandescentă a Învierii
lui Hristos.
De
aceea, Învierea lui Hristos este definitivă și irevocabilă, pentru că El
este singurul care-și învinge propria moarte, care cuprinde și moartea
noastră, pătrunsă în datul existențial al firii noastre, ca urmare a
păcatului.
Iisus
este unicul din istoria întregii umanități care Se învie pe Sine Însuși
și nu este înviat de către altcineva. Toate celelalte învieri, oricât de
uimitoare au fost, sunt biruințe din exterior, dar nu mai puțin
adevărate, așa cum a fost în cazul fiului văduvei din Nain, în cazul
dreptului Lazăr, prietenul Domnului Hristos sau în cazul fiicei lui
Iair, dovadă că toți s-au reîntors în moartea de care au fost izbăviți
doar pentru un răstimp.
Învierea
lui Hristos este pentru veșnicie, pentru că Cel care a biruit moartea
este Însuși Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Este Însăși Veșnicia.
Prin Înviere, El nu s-a mai întors niciodată la viața de dinainte de
răstignire și de moarte, ci ne-a făcut părtași unei vieți noi, în care
spiritul a covârșit materia, transfigurându-o, în care moartea a fost
anihilată de viață și în care firea umană, fragmentată de păcat, a
primit darul unității indisolubile a firii umane îndumnezeite din
Persoana lui Hristos.
„Moartea Lui – a lui Hristos –  a fost o surprinzătoare sfâșiere, în care au fost cuprinse tot răul din lume și toate morțile noastre, astfel încât toată angoasa, toată ura, toată dezbinarea, moartea întreagă și toate morțile noastre sunt nimicite sau, mai degrabă, preschimbate, cu aceeași forță,
în încredere, în iubire, unitate și viață prin Cel sau, mai degrabă, în
Cel Care a fost ascultător Tatălui până la moarte și Care, fiind
de-o-ființă cu Tatăl și cu Duhul în desăvârșirea treimică, S-a făcut de-o-ființă cu noi, până la iad, pentru ca însuși iadul nostru, însăși moartea
noastră, să se umple de lumină; pentru ca, fie și numai un pic,
libertatea noastră să se lase înduplecată întâlnind iubirea”[2].
Astfel,
Învierea lui Hristos „este izvor de viață dumnezeiască pentru noi în
viața pământească, un izvor de putere și de curăție”[3].
Dragii mei,
Hristos
Cel înviat nu S-a arătat tuturor celor care L-au întâlnit sau L-au
cunoscut în diferite împrejurări, atunci când El propovăduia realitățile
noi și unice ale Împărăției lui Dumnezeu, ci doar anumitor persoane.
S-a
arătat tot în taină celor care Îl iubeau atât de mult. Nu a căutat să
transforme cea mai mare biruință sau bucurie din istoria umanității
într-un spectacol gratuit pentru toți cei care s-au îndoit de
autenticitatea dumnezeirii și învățăturii Lui sau pentru toți cei care
L-au calomniat, prin ingratitudine și minciuni sfruntate. Nu S-a dus în
fața celor care L-au batjocorit pe Cruce, prin ironia mușcătoare că dacă
altora le-a făcut minuni, să facă și acum o minune, pentru a scăpa de
chinurile fizice și tortura disprețului celor de pe dealul Golgota. Nici
nu a mărșăluit pe drumurile Ierusalimului, pentru a face o baie de
mulțime, demonstrând ostentativ că a izbutit să facă ceva ce niciun
pământean nu a mai reușit vreodată. Nici măcar ucenicilor Săi sau
femeilor mironosițe nu li S-a arătat ostentativ, pentru a le demonstra
ceva sau pentru a flutura stindardul unei biruințe nemaiîntâlnite până
la El. Sintetizând, aș spune că nu a căutat să impună spectaculos
celorlalți Învierea Sa.
Nimic
din toate acestea. Pentru că evenimentul Învierii Domnului are drept
conținut dragostea răstignită a lui Hristos pentru întreaga omenire.
Este dragostea care Se jertfește pentru alții. Este dragostea care „a
pironit păcatul lumii, a gustat moartea și a pogorât întru cele mai de
jos ale iadului”[4], ca să ne dea „putința  de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice”[5].
Iar dragostea nu poate fi decât discretă și delicată. Nu se impune, ci
creează spații de libertate. Nu caută să facă paradă, ci rămâne tainică.
De ce
S-a arătat Hristos doar unora, nu tuturor? Și acestora, în taina
personală a fiecăruia, nu în foșnetul unei adulări publice. Hristos nu
S-a arătat înviat și altor oameni, pentru că „arătarea, cunoașterea și
recunoașterea Lui este recunoașterea iubirii. Numai iubirea cunoaște și
recunoaște iubirea. El n-avea de ce să se arate răutății, pentru că
răutatea, chiar când vede, răstălmăcește iubirea. Degeaba L-ar fi văzut
dușmanii înviat; ura lor nu s-ar fi identificat cu iubirea Lui. Numai
iubirea alor Lui, care L-au cunoscut cu adevărat și L-au crezut, putea
să-L recunoască, să-L creadă și să-L înțeleagă deplin”[6].
„Dar
atunci de ce Învierea rămâne tainică? Din respect pentru libertatea
noastră. Cel înviat nu Se impune. El nu Se arată după puterile acestei
lumi, ci se revelează doar celor care Îl primesc în foc și dragoste. Nu
Învierea provoacă credința, ci credința permite Învierii să se
manifeste”[7].
Dreptslăvitori creștini,
Din
nefericire, omul zilelor noastre are tendința de a transforma totul în
spectacol, în circ și gălăgie, încât cel care urlă mai tare are deja
impresia și pretenția că tot ceea ce rostește devine un adevăr de
neocolit pentru absolut toți ceilalți. Astfel, cel care se plasează
vehement întotdeauna în opoziție față de opinia bunului simț crede că
are și dreptate. Paradoxal, cel care se arată mai vulgar, crede că este
și simpatic.
Să nu
aveți încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiți animați de
intenții bune sau benefice pentru societate. Cei care urlă frenetic și
pătimaș, de fapt suferă de micime sufletească și de trufie egocentrică.
Sunt vicleni și vor, cu orice preț, ca toate reflectoarele națiunii să
se abată peste umila și palida lor viață, care, din păcate, nu are nici
măcar pentru ei o umilă semnificație. Vor să smulgă, de multe ori prin
minciună, ipocrizie și manipulare, popularitate ieftină, care cred ei că
le conferă legitimitate.
Feriți-vă
de cei care se hrănesc cu stridențe. De cei care simt nevoia să prefacă
toate compartimentele vieții omului într-un spectacol urât și poluat de
superficialitate. Pentru aceștia, viața devine un imens spectacol, în
care toate rufele se spală în văzul și auzul tuturor. Cu lejeritate
uimitoare sunt deversate în spațiul sau mediul public toate
vulgaritățile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge
cota maximă de rating sau de vizualizări. Pentru aceștia, însăși
credința devine tema unui spectacol de prost gust, în care își asumă
autoritarist rolul de proprietari privilegiați ai adevărului și în care
sărbătorile sunt transformate în ocazii de benchetuială și celebrări
triumfaliste și festiviste, lipsite de smerenia și liniștea dătătoare de
frumusețe și deschidere față de tainele și semnificațiile profunde pe
care le implică orice zi de praznic sfânt.
Învierea
Domnului Hristos ne învață că doar ceea ce este trăit în taină și
rugăciune, în smerenie și delicatețe, în iubire și frumos, poate schimba
fața lumii și inima omului. Că Paștile sunt adevărată sărbătoare doar
pentru cel care are ochi să vadă cele nevăzute, doar pentru cel care are
inimă să simtă pulsul harului dumnezeiesc și doar pentru cel care are
suflet să se hrănească cu lumina lui Hristos.
Rogu-vă,
lăsați-vă purtați de taina praznicului Învierii Domnului, ca la
rându-vă să fiți purtați de lumina, frumusețea și bucuria negrăită a
unei vieți trăite în liniște și în iubirea lui Hristos.
Fie-vă
sărbătorile pline de lumină, de bucuria celor dragi ai dumneavoastră și
pline de dor după Hristos, sensul și adevărata împlinire a fiecărui om.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Al vostru părinte și frate de tot binele voitor și fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Ignatie al Hușilor   
 

[1] Laudele Paștilor (stihira întâia), în Slujba Învierii, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 54.

[2] Olivier Clément, Întrebări asupra omului,
traducere și note de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul
Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și de Preasfințitul
Părinte Siluan, Episcopul Ortodoxe Român al Italiei, Paris-Alba Iulia,
Editura Apostolia, Editura Reîntregirea, 2019, pp. 176-177.

[3] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă (II)4, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, p. 175.

[4] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 1999, p. 172.

[6] George Remete, Iisus Hristos, iubirea trădată. Singurul Dumnezeu (II), București, Editura Paideia, 2020, p. 476.

[7] Olivier Clément, Hristos a înviat. Cuvinte despre sărbătorile creștine, traducere de Nicolae Turcan, Cluj-Napoca, Editura Renașterea, 2017, p. 46.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.