May 6, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Prognoza METEO după Paște. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

2 min read



Temperaturile vor avea valori apropiate de normalul perioadei în luna care urmează. Va ploua puțin, cu excepția săptămânii 24 – 31 mai, reiese din prognoza pe patru săptămâni publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 3 – 10 mai

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.

Săptămâna 10 – 17 mai

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi în general deicitare în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 17 – 24 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în sud-vest și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

Săptămâna 24 – 31 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile nord-vestice, dar și ușor deficitar în
regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.