May 9, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

O CLĂDIRE din PIAȚA OVIDIU se TRANSFORMĂ în SPAȚII COMERCIALE

2 min read




Se pare că pandemia i-a afectat pe mai toți operatorii economici constănțeni, iar aceștia încearcă din răsputeri să-și salveze munca de o viață. Este și cazul firmei Marincom SRL care a solicitat Primăriei Municipiului Constanța să schimbe destinația imobilului pe care îl deține în Peninsulă, din birouri în spații pentru alimentație publică și spații comerciale la etaj.O clădire situată în apropierea Muzeului de Artă Populară, pe bulevardul Tomis, numărul 30, a primit undă verde pentru a se transforma din birouri în spații comerciale. Mai exact, se va schimba destinația imobilului existent cu regim de înălțime de S+P+2E+M, din birouri în spații cu funcțiunea de alimentație publică, respectiv restaurant, iar etajele unu, doi și mansardă vor deveni spații comerciale. De precizat este faptul că, în prezent, la parterul imobilului funcționează restaurantul Dabo Doner. Firma care deține imobilul și care a făcut aceste demersuri la Primăria Constanța este Marincom SRL, reprezentată de Maria Popa. Modificările vor fi efectuate însă, municipalitatea a impus condiția de menținere a fațadelor deja existente, ce conferă clădirii aerul istoric specific zonei peninsulare.Date despre societatea Marincom SRLSocietatea Marincom SRL a fost înființată în anul 2004 și are sediul social pe bulevardul Tomis, numărul 66E. Reprezentanta firmei este Maria Popa. În anul fiscal 2019, societatea a declarat o cifră de afaceri de 1.775.469 lei, un profit net de -230.466 lei, datorii de 2.149.672 lei și un număr mediu de angajați de 24 de persoane.Diana BERECHET



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.