May 8, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Copiii de 6 și 8 ani atacați cu un cuțit de mamă, la Cluj, au încercat să se apere. Scenele de groază i-ar putea marca pe viaţă

3 min read



Video

De Alex Prunean.Publicat: 22.04.2021, 19:46.
Actualizat: 22.04.2021, 19:46

O mamă din judeţul Cluj a pus la cale un plan dement pentru a se răzbune pe socrul ei. Femeia şi-a înjunghiat ambii copii, de 6 şi 8 ani, apoi a sunat la poliţie şi a spus că, de fapt, socrul a vrut să-i omoare pe toţi. Femeia era la cuţite cu socrul ei şi spera că, astfel, bărbatul va ajunge la închisoare. Detaliile acestui caz, vă avertizez, sunt şocante.

Vezi și

Bunicul copiilor: ”Când am venit aici, nu m-a lăsat să mă apropii, stai acolo, scoate-te din jep ! M-am scos din jep, m-au aruncat jos poliţiştii, m-au legat, m-au băgat în maşină”.
Poliţiştii l-au ridicat pe bunicul copiilor din faţa locuinţei. Omul fusese plecat să ducă oile la deal şi, când s-a întors, s-a trezit suspect de tentativă de omor.

Mama a înscenat atacul, bunicul a fost reținut, apoi eliberat

Citește și:

Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Incident tulburător: Un arădean şi-a înjunghiat soţia, apoi s-a aruncat pe fereastră de la etajul patru

Nora de 31 de ani şi cei doi nepoţi, un băiat şi o fetiţă, erau înjunghiaţi în casă. Ancheta urma să ia o turnură neaşteptată. Toate indiciile au arătat că mama i-a atacat cu cuţitul şi i-a pus să dea vina pe bunic.
Alex Prunean, reporter Observator: ”Anchetatorii spun că tăieturile de pe mâinile celor mici le arată că aceştia au încercat să se apere de agresiunea mamei. De altfel, şi atunci când a fost preluată de ambulanţă, a fost încătuşată pentru că devenise violentă”.
Vecină: ”A luat cuţitul şi eu ştiu ce-a făcut, s-a tăiat.”

Vecin: ”Pe socru o a dat vina. Nu se înţelegeau, dar cred că el trăia cu ea. Copiii ăia trebuie ajutaţi şi duşi să îi crească statul”.
Femeia voia să se răzbune pentru că bătrânul i-ar fi povestit fiului său, aflat la închisoare, că se îmbată frecvent.
Bunicul copiilor: ”Eu tot am zis: Bă, te spun, te spun, te spun. Şi eu am spus-o până la urmă”.
Copiii au încercat să se apere de loviturile de cuțit

Cei doi copii şi mama lor au ajuns la spital cu răni în zone vitale.
Dr. Antoanela Nicoară, Spitalul Municipal Dej: ”Copiii prezentau plăgi la nivelul toracelui şi la nivel cervical iar femeia prezenta mai multe plăgi la nivelul abdomenului, în stomac şi la nivelul gâtului”

Alina Chiorean, purtător de cuvânt DGASPC Cluj: ”Dacă se identifică rude care ar putea să îşi asume responsabilitatea creşterii şi îngrijirii copiilor, aceştia vor rămâne în familie”.
Dacă nu, vor ajunge într-un centru. Scenele de groază i-ar putea urmări toată viaţa.
Gabriela Groza, doctor în psihologie judiciară: ”Fie au o suferinţă psihică pe o anumită perioadă de timp, fie vor adopta acelaşi comportament pe viitor”.
Mama copiilor riscă să ajungă, la fel ca soţul ei, la închisoare. Pentru tentativă de omor, ar putea fi condamnată cel puţin 12 ani.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.