May 8, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

L-am informat de ieri pe premier despre raportările privind decesele COVID. Ciolacu cere votul USR PLUS

5 min read




Mai mult, spune Barna, premierul Florin Cîțu a avut și o reacție, comunicându-i că va analiza aceste informații.
Cu toate acestea, premierul Florin Cîțu i-a cerut vineri, public, vicepremierului Dan Barna să spună dacă știa despre acuzațiile lansate în aceeași zi de fostul ministru USR PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu, privind raportările subevaluate de decese COVID și să-i prezinte în următoarea ședință de guvern ce măsuri a dispus.
„Am fost informat ieri, 15 aprilie, de echipa de la Ministerul Sănătății că verifică posibile inadvertențe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorități. Am solicitat imediat secretarului de stat să facă o notă de informare premierului Florin Cîțu, cu stadiul situației, pentru a putea decide măsurile pe care le va considera necesare în calitate de ministru interimar al Sănătății. Nota a fost transmisă conform nr. de înregistrare la cabinetul premierului ieri, 15 aprilie, la ora 11:05. Ulterior, în cadrul ședinței de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat că este o situație în analiză la Ministerul Sănătății legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 și că am cerut să-i fie trimisă și că a primit o notă pe acest subiect. Premierul, ca ministru interimar al Sănătății, mi-a comunicat că va analiza aceste informații”, scrie Dan Barna pe pagina sa de Facebook.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a lansat vineri, în prima ieșire publică după ce a fost demis, mai multe acuzații cu privire la probleme din sistemul sanitar din România, dar și împotriva premierului Florin Cîțu.
Cea mai gravă dintre acuzațiile formulate de Vlad Voiculescu se referă la raportarea persoanelor care au decedat de COVID-19.
Fostul ministru spune că a aflat „de 10 zile” că există diferențe între decesele din spitale și cele raportate oficial, motiv pentru care a întocmit un grup de lucru care să investigheze acest lucru.
Voiculescu a declarat că a făcut acel grup de lucru pentru a „înțelege” care sunt deficiențele și i-a transmis premierului Cîțu că ar trebui să continue verificările.
„O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă funcția de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID. Nu aș vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm. Investigația pe care am început-o arată diferențe fundamentale între ceea ce se raportează și datele reale”.
Întrebat cu insistență de jurnaliști despre această acuzație, Voiculescu a arătat că sunt diferențe între datele raportate de spitale în platforma informatică Corona-Forms și situația primită la Ministerul Sănătății.
Concret, ar fi vorba de mai puține decese raportate decât cele reale.
„Există o potențială problemă, ea a fost semnalată, există un mod de abordare a ei – instituțional – și actualul ministru al sănătății (n.r. Florin Cîțu este ministru interimar) trebuie să clarifice lucrurile.”
Premierul Florin Cîțu a răspuns, tot vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că aceste afirmații „sunt foarte importante și trebuie clarificate dacă sunt așa. Îi cer public vicepremierului Dan Barna – care e responsabil de ministerul Sănătății de la început – să ne spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus și îi cer public să le prezinte în ședința de guvern”.
Marcel Ciolacu cere votul USR PLUS pentru comisia de anchetă
Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat la dezvăluirile făcute de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, privind raportările eronate de decese COVID .
Marcel Ciolacu spune că cearta dintre partenerii aflați la guvernare nu a făcut decât să confirme că PSD a avut dreptate atunci când a acuzat falsificarea datelor despre pandemie.
„A fost nevoie ca „partenerii” de guvernare să se certe pentru a se vedea extrem de clar că PSD a avut #dreptate când a spus că PNL a falsificat datele pandemiei! Românii trebuie să afle tot #adevărul, iar USR are obligația să voteze LUNI pentru înființarea comisiei de anchetă solicitată de PSD privind falsificarea datelor pandemiei. Dacă nu vor trece de la vorbe și acuzații la fapte concrete, demonstrează că sunt în continuare complici la cel mai mare jaf din istoria României!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Președintele PSD omite să spună că în ieșirile lor publice, social-democrații nu au făcut niciodată referire la subevaluarea deceselor sau a impactului pandemiei asupra sistemului medical și a populației ci, dimpotrivă, dând astfel imbold conspiraționiștilor care consideră pandemia de COVID-19 o simplă gripă supraevaluată de autorități.
Grindeanu: Guvern PSD sau alegeri anticipate. Vinovat e Iohannis
Și numărul doi în PSD, fostul premier PSD Sorin Grindeanu, s-a poziționat față de criza din coaliția de guvernare, generată de conflictul dintre USR PLUS și premierul Florin Cîțu, care l-a demis miercuri pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.
Grindeanu spune că social-democraţii ar trebuie să preia puterea sau să se organizeze alegeri anticipate.
El spune că principalul vinovat pentru criza sanitară, economică și politică este președintele Klaus Iohannis.
„El a permis şi a girat constituirea acestei coaliţii dezastruoasă, coaliţia pierzătorilor. (…). Vedem acum că preşedintele se ascunde. Probabil îi este teamă să dea ochii cu românii şi să-şi asume greşeala de a fi nominalizat un guvern de o calitatea atât de slabă”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.
Grindeanu exclude o guvernare alături de liberali și crede că anticipatele ar fi mai degrabă soluția.
„Susţinem două lucruri. Guvern PSD cu prim-ministru PSD, pentru că noi am câştigat alegerile, asta este prima noastră opţiune. Dacă acest lucru nu se poate, citând din clasici în viaţă care se află, probabil, la schi acum, trebuie să ne întoarcem la popor. Poporul întotdeauna are dreptate, asta auzeam în urmă cu un an, de la preşedintele Iohannis, care ne spunea că Parlamentul, acum un an, nu mai reflecta voinţa românilor. Îl anunţ că, acum, Parlamentul nu mai reflectă voinţa românilor. A doua opţiune ar fi alegerile anticipate. Sigur că toate procedurile care ar duce la declanşarea acestor alegeri ar însemna două-trei luni până la declanşarea lor. Dacă în luna iunie s-ar hotărî declanşarea alegerilor anticipate nu ne-am mai afla în plină criză sanitară, pandemia ar fi poate de domeniul trecutului, ar putea fi asigurate condiţiile pentru organizarea alegerilor anticipate”, a declarat Sorin Grindeanu.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.