May 18, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Iarna târzie le dă planurile peste cap cabanierilor. Transalpina rămâne închisă de Paște, din cauza zăpezilor

2 min read



Avertizarea de vreme rea care expiră vineri dimineață a adus zăpadă și viscol în zonele înalte. La Rânca, drumul din stațiune a fost curățat de nămeți, ca în plină iarnă.

Asta, în timp ce la peste 2000 de metri altitudine, la Bălea Lac, stratul de zăpadă a ajuns la trei metri, chiar dacă ne pregătim de Paște. Vremea capricioasă are planurile ei neștiute.Toată noaptea, în staţiunea Rânca, vântul a suflat cu putere şi a viscolit zăpada. Peste zi, temperaturile au rămas negative, numai bine pentru schi. Pârtiile au zăpada ca în plină iarna.Turiştii prinşi în vârf de munte s-au bucurat de zăpadă.Pentru vacanța de Paşte, cabanierii trăgeau speranţa că se va circula pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului, de pe Transalpina. Însă, după ultimele ninsori, deschiderea se amână câteva săptămâni.
Constantin Panescu, cabanier: “Anul ăsta cred că e târziu, mai sunt două săptămâni până la Paşti şi 1 Mai, nu cred că se mai poate face nimic, indiferent ce utilaje vor să bage… Încă avem strat de peste 60 – 80 cm, iar pe Transalpina probabil ajunge şi la 2-3 metri.”La Bâlea Lac, riscul de avalanșă se menţine la gradul 3 din 5, iar vântul suflă în rafale puternice. Ninsoarea din ultimele ore s-a depus în plăci proaspete, instabile, care o pot lua oricând la vale, declanşând avalanşe.De altfel, meteorologii spun că iarna nu dă semne să plece din munţii Făgăraş. Va ninge şi în zilele următoare, mai ales în timpul nopţii, iar temperaturile vor ajunge până la minus 15 grade.Gabriel Muntean, cabanier: “Avem undeva la peste doi metri şi jumătate de zăpadă, iarna având încă putere, aici, la munte. A nins de ieri şi până acum undeva la 14 centimetri şi ne aşteptăm să ningă şi la noapte.”Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turişti să vină bine echipaţi. Toate traseele aflate în zona superioară cabanelor din Făgăraş rămân închise.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.