May 5, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Un fost campion MMA și un preot vin să gătească la Chefi la Cuțite

2 min read



Diseară, la ora 20.00, Chefi la Cuțite se întoarce cu o nouă rundă de degustări pe nevăzute și o nouă confruntare pentru mult râvnitele amulete.

Concurenții care vor trece pragul show-ului de cooking de la Antena 1 se vor prezenta cu povești de viață impresionante și farfurii cu totul deosebite. Printre ei se numără și Ghiță Ignat, de 10 ori campionul României la MMA, cunoscut drept „Ursul Carpatin”.

El le va împărtăși chefilor experienţa sa tumultoasă de viaţă şi parcursul de la boxeur la om de afaceri şi totodată va aduce în discuţie soarta celor care părăseasc penitenciarele și eforturile sale curajoase de a ajuta la reabilitatea foștilor pușcăriași prin business-ul său de ambalaje biodegradabile.

Tot diseară, o poveste inedită va veni din partea preotului Florin Danu, un super-erou pentru copiii din comunitatea lui din satul Luba, din Teleorman. Părintele le va găti chefilor un ghiveci călugăresc, rețetă ce vine tocmai din Sfântul Munte Atos și le va povesti cum vocația sa l-a determinat să înființeze un centru de zi, să construiască mai multe case pentru orfani și să finalizeze un azil.

Editia de duminica aceasta va pune în joc o amuletă puternică, iar chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu vor avea de ales doar 3 ingrediente pentru a compune o farfurie spectaculoasă, menită să îl impresioneze pe juratul invitat special, Adrian Mihăilescu. Care dintre chefi va câștiga amuleta, telespectatorii vor afla duminică seara de la 20.00, la Antena 1.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.