April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

A fost semnat contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii. Podul de la Fetești va fi reparat

4 min read



Au fost semnate contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii şi contractul pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

“S-a semnat contractul pentru proiectarea completă (studiu de fezabilitate + proiect tehnic) a Autostrăzii Unirii, A8 – sectorul principal între Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni. Astăzi, la semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos şi Leţcani. Moldova a aşteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât şi A7 sunt priorităţi şi facem toate eforturile împreună cu echipa din minister şi CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem şi ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanţare din PNRR”, a scris oficialul, pe Facebook.

Valoarea contractului pentru reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al Dunării, se ridică la 67,7 milioane de lei, din fonduri europene. 

“Acest pod nu a mai beneficiat de o reparaţie capitală de patru decenii. Astfel, lucrările sunt complexe şi presupun, printre altele: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi pe trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea protecţiei anticorozive la structura metalică şi consolidări structurale cu grinzi. La fel ca în cazul reabilitării podului de la Cernavodă, pentru care contractul s-a semnat în februarie şi unde se lucrează deja foarte bine, am cerut firmei care a câştigat licitaţia să execute lucrările în aşa fel încât să se evite restricţiile de circulaţie în perioada sezonului estival”, a precizat ministrul.Contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, a fost semnat cu Asocierea Mar-Istar Com SRL – Hydrostoy AD. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.”Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia”,  arată compania.


Au fost semnate contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii şi contractul pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

“S-a semnat contra…


Mugur Isărescu a vorbit pentru prima dată după un an despre începuturile pandemiei, atunci când s-au luat măsuri excepţionale care au ţinut echilibrul economic şi financiar, au evitat deprecierea excesivă a…


Necesarul de finanţare în 2021 este de 131 miliarde lei, dintre care 80 miliarde lei pentru deficitul bugetar şi 51 miliarde lei pentru vechea datorie, potrivit estimărilor Ministerului de…


România a împrumutat 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe în prima ieşire de eurobonduri din acest an, într-o finanţare structurată pe două tranşe, de 12 ani respectiv 20 de ani. Este cel mai mare…


Vor fi efectute lucrări de reparaţii la autostrăzi şi drumuri naţionale principale, cu un volum de trafic ridicat, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2021, anunță Compania Naţională de Administrare a…


Activitatea din zona euro a revenit la creștere luna trecută, susținută de o extindere record în sectorul prelucrător, potrivit unui sondaj de miercuri care a arătat că industria serviciilor face față noilor bl…


Grupul Vivendi Internaţional a vândut City Insurance România, cel mai mare asigurator din piaţa locală, către investitorul olandez I3CP, conform unui anunţ al companiei de asigurări, potrivit Ziarului…


Agenții economici din domeniul HoReCa își asumă costul testării rapide a clienților de la 1 iunie, atunci când locațiile vor fi deschise și în interior, fără ca acest lucru să afecteze clienții prin…


Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătățit estimările privitoare la economia României, preoconizând că aceasta va crește cu 6,4% în 2021. Acest procent va fi depășit doar de Spania, a cărei…


Consiliul Concurenţei întreprinde o investigaţie pe piaţa produselor electronice şi IT&C din România deoarece compania sud-coreeană Samsung este suspectată că a făcut înțelegeri cu mai mulți…


România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE şi în 2020, cu cea mai mare suprafață cultivată, de 1,22 milioane de hectare, și o producție de 2,07 milioane de tone, arată…


Compania aeriană low-cost Blue Air vrea să listeze o emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în luna octombrie 2022, iar în următorii 3 ani, să ajungă pe bursa de la…


Transelectrica are de recuperat creanțe în valoare totală de 47,6 (circa 9,5 milioane de euro) milioane de lei pentru serviciul de transport al electricităţii, arată compania.

Dintre aceștia, 26,4…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.