April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Ce presupune ”marea relaxare” anunțată de premierul Florin Cîțu, de la 1 iunie. Redeschiderea teatrelor, în planurile guvernanților

4 min read



Video

Restricţiile vor fi ridicate una câte una, în ordinea inversă adoptării, de la 1 iunie. Premierul a anunţat astăzi modul cum se va face marea relaxare. Magazinele ar putea fi din nou deschise până mai târziu, iar la mijlocul verii am putea merge la concerte şi festivaluri. Totul depinde însă de câţi dintre noi se vor vaccina.

Vezi și

La solicitarea reporterului Observator, premierul Florin Cîțu a anunţat care ar putea fi etapele relaxării.
De la 1 iunie avem toate şansele să scăpăm de ultimele restricţii impuse de autorităţi. La solicitarea reporterului Observator, premierul a anunţat care ar putea fi etapele relaxării.

Florin Cîțu, premierul României: ”Toate măsurile pe care le-am luat, le-am luat într-o anumită ordine. Cel mai simplu, de la măsuri imediate, apoi au fost din ce în ce mai dure. Ele vor fi în ordine inversă. De exemplu, cel mai simplu ar fi să relaxam condiţiile pe care le-am luat în ultima perioadă, acum o săptămână şi de care am tot discutat”.

Practic, vom putea circula până la ora 22, magazinele vor funcţiona până la ora 21, iar sălile de sport vor fi redeschise. În plus, restaurantele nu vor mai fi condiţionate de rata de incidenţă din localităţi, însă ar putea fi obligate să-şi vaccineze angajaţii.
Corina Macri, Industria ospitalităţii: “În funcţie de cum vom respecta regulile şi cum vom putea ieşi din această perioadă, vom avea o vara mult mai relaxată”.
În planurile Guvernului intră şi redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi sălilor de spectacole. În prima fază, chiar înainte de 1 iunie, vor fi organizate spectacole-pilot la Teatrul Naţional şi la Opera Română.

Daniel Jinga, director Opera Română: “Vom supune atât publicul, cât şi personalul artistic aceloraşi reguli. Vom şti datele persoanelor care intră aici şi vom comunica cu ele ca să vedem efectul acestui experiment.”
Festivaluri muzicale de la 1 iulie 2021
După 1 iulie, putem spera chiar la organizarea marilor festivaluri muzicale, dar nu cu zeci de mii de participanţi.
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: “Asta presupune ca fiecare organizator să se oblige să organizeze centre de testare rapidă şi cu toţii au fost de acord, organizatorii au spus da, suntem de acord să facem acest lucru. Costul testării va fi suportat de spectator la concert, este un lucru asumat, şi vor fi testaţi rapid doar cei care nu vor prezenta o dovadă a vaccinării, o dovadă a imunizării sau o dovadă că au facut un test care a ieşit negativ in ultimele 48 de ore”.

Guvernul pariază pe vaccinare, în ciuda unor sugestii venite de la Ministerul Sănătăţii
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Două săptămâni de carantină ar face minuni. Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta.”

Florin Cîțu, premierul României: “Am avut o discuţie cu doamna secretar de stat. Am spus că nu va exista în România un lockdown generalizat. Mergem, așa cum vedeți, în direcția relaxării, dar cu această condiție – să ne vaccinăm cu toții”.
Circulația în Noaptea de Înviere ar putea fi extinsă
Concret, numărul celor vaccinaţi trebuie să se dubleze o dată până la 1 iunie şi încă o dată până la 1 august. Când am putea scăpa de majoritatea restricţiilor.
Dragoş Petrescu, reprezentant Horeca: “Eşti vaccinat, ai trecut prin boală sau doreşti să te testezi să poţi să accesezi mai uşor industria ospitalităţii, industriile culturale sau cele sportive.”
Până atunci, am putea avea o surpriză chiar de Paşti. Perioada în care este permisă circulația în Noaptea de Înviere ar putea fi extinsă.
Florin Cîțu, premierul României: “Mâine este Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă. În hotărârea precedentă știți foarte bine că era până la ora 2.00 dimineața. Vom vedea mâine dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment nu am luat o decizie.”
Premierul a anunţat şi primul pas concret spre relaxarea de la 1 iunie: a fost stabilită componenţa comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.