April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare“ debutează miercuri în toată ţara

2 min read




Ministerul Educaţiei va demara începând de miercuri o campanie de informare intitulată “Vaccinare şi testare pentru învăţare”, a anunţat, marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu, scrie Agerpres.Sorin Cîmpeanu”Vreau să vă anunţ în premieră că Ministerul Educaţiei a demarat o campanie care se numeşte ‘Vaccinare şi testare pentru învăţare’, o campanie care are parteneri sindicatele din educaţie, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi, în cadrul căreia cei cinci secretari de stat din Ministerul Educaţiei vor fi prezenţi în fiecare judeţ, un nucleu mic cu prezenţă fizică format din conducerea inspectoratelor, autorităţi locale, inspectoratul urmând a asigura participarea online a tuturor conducerilor şcolilor şi grădiniţelor din acest judeţ”, a declarat Cîmpeanu, la Digi 24.El a precizat că programul se derulează cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.”În acest program vom fi asistaţi de către personal cu competenţe medicale pentru a explica necesitatea şi importanţa testării în şcoli, pentru a explica importanţa şi necesitatea vaccinării şi de asemenea vor fi discutate şi alte probleme specifice, precum modul de organizare a învăţământului remedial, acele ore de recuperare, plus alte probleme specifice fiecărui judeţ în parte. (…) Medicii vor intra online şi vor fi asiguraţi de universităţile de medicină şi farmacie. (…) De asemenea, avem şi concursul Ministerului Sănătăţii, dacă se simte nevoia unor indicaţii suplimentare”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.