April 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Biserica Ortodoxă cere schimbarea regulilor la înmormântările pacienților decedați de COVID

2 min read



Update

Modificarea regulilor înmormântărilor COVID-19 este imperios necesară, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu a transmis că “umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt”.

Vezi și

Regulile privind înmormântarea pacienților decedați de COVID sunt extrem de stricte
“Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii și a necunoscutului care o însoțea, o lege care prin urmările ei directe afectează și azi, la peste un an de zile de la promulgarea ei, familiile îndurerate ale celor decedați de COVID, care nu-i pot înmormânta pe aceștia demn și conform tradiției religioase în care s-au născut, a devenit imperios necesară”, susține Vasile Bănescu.

Conform acestuia, cultele religioase din România au solicitat modificarea acestei legi excesive și au purtat recent un dialog fertil cu autoritățile competente în acest sens.
“Practic, (aproape) toată lumea pare să fi înțeles necesitatea modificării. Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă. Umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt”, se arată în mesajul Patriarhiei.

Raed Arafat ia în calcul schimbarea regulilor la înmormântare
Raed Arafat afirmă că regulile pentru înmormântare s-ar putea schimba pentru a deveni mai permisive. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că există un ordin al Ministerului Sănătății care trebuie ajustat. Totodată, au fost discuții, inclusiv INSP, și că au fost înțelegeri ca acest ritual să fie mai relaxat, dar cu condiția respectării unor reguli sanitare.
“Finalul discuției a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli. Acest lucru a plecat de la discuția respectivă că urmează să se modifice ordinul. Acolo a ajuns în comisii și nu știu amănunte”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.