April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Agenția Europeană a Medicamentului anunță concluziile cu privire la utilizarea AstraZeneca azi de la ora 17.00

4 min read



Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va anunța concluziile cu privire la utilizarea vaccinului anti-COVID-19, produs de AstraZeneca, astăzi, la ora 17:00.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a negat marți că a stabilit o legătură cauzală între vaccinul Oxford/AstraZeneca și tromboze, după ce un oficial de top, Marco Cavaleri, coordonatorul european al strategiei pentru vaccinuri, a declarat pentru presa italiană că ar exista o legătură între serul de la AstraZeneca şi apariţia cazurilor de tromboză. Într-o declarație dată Agenției France-Presse, EMA a explicat ieri că „nu a ajuns încă la o concluzie și că investigația este în curs de desfășurare”, adăugând că își va anunța concluziile miercuri.
În martie mai multe țări au întrerupt vaccinarea cu AstraZeneca, după mai multe raportări care evidențiau apariția de cheaguri de sânge la cei vaccinați. Organizația Mondială a Sănătății, EMA și Agenția de Reglementare a Medicamentelor și Produselor pentru Sănătate (MHRA) au recomandat continuarea vaccinării cu serul AstraZeneca deoarece beneficiile depășesc riscurile. Majoritatea țărilor au reluat de imunizarea cu AstraZeneca, dar câteva state – inclusiv Franța, Germania, Italia, Franța, Spania, Olanda și Canada, au suspendat administrarea pentru anumite categorii de vârstă.

EMA analizează 14 decese în rândul persoanelor vaccinate, raportate până la 22 martie, și care sunt legate de cheaguri de sânge neobișnuite în creier, cunoscute sub numele de tromboza sinusului venos cerebral (CVST), însoțite de un număr scăzut de trombocite. Cele mai predispuse ar fi femeile tinere și de vârstă mijlocie.

Potrivit Financial Times, simptomele de tromboză la cei vaccinați în UE sunt de aproximativ trei ori mai frecvente la femei decât la bărbați, iar vârsta medie a celor afectați este de 33 de ani. Europa a administrat vaccinul AstraZeneca mai multor persoane sub vârsta de 60 de ani decât Marea Britanie, care a vaccinat mai întâi lucrătorii din domeniul sănătății și persoanele în vârstă, împărțind egal dozele de Pfizer și AstraZeneca. Marea Britanie a raportat 30 de cazuri de coagulare a sângelui și 7 decese din cauza trombozelor la persoanele vaccinate cu AstraZeneca după ce au fost administrate populației 18,1 milioane de doze din acest vaccin.
În acest context, Marea Britanie este pregătită să restricționeze vaccinul AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 30 de ani, dacă autoritatea de reglementare își schimbă recomandarea, a declarat Nadhim Zahawi, şeful campaniei de vaccinare. Pe fondul acestor probleme, Universitatea Oxford a anunțat, luni seară, că a întrerupt administrarea vaccinului AstraZeneca la copii, în cadrul unui studiu clinic la care participă în jur de 300 de voluntari cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani.
În România, peste 300.000 de persoane au refuzat să le fie administrat serul de la AstraZeneca

Aproape 400.000 de români s-au vaccinat cu prima doză de vaccin. Din cauza controverselor apărute în jurul reacţiilor adverse, oamenii devin însă tot mai reticenţi. De săptămâna viitoare începe rapelul cu AstraZeneca. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă însă în continuare folosirea vaccinului. Controversele legate de vaccinul de la AstraZeneca au determinat sute de mii de români să renunţe la imunizarea cu acest ser.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Au fost peste 207.000 de anulări în platformă iar dintre persoanele programate care şi-au confirmat programarea, avem circa 99.000 de persoane care nu s-au prezentat, care şi-au anulat programarea, ceea ce reprezintă 28% din cei care confirmaseră programarea.”
În clipa de faţă, mai avem în ţară aproximativ 19.500 doze de vaccin produs de AstraZeneca, însă oamenii refuză să se programeze pentru imunizare. Cu toate acestea, coordonatorul campaniei de vaccinare spune că serul de la AstraZeneca va continua să fie folosit. Cu anumite restricţii însă.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Ne aşteptăm să se facă recomandări particulare poate pentru un anumit profil de persoană care eventual să fie la risc să dezvolte aceste tipuri de evenimente trombotice particulare.”

În Regatul Unit, unde majoritatea celor imunizaţi a primit acest ser, un specialist din comitetul de vaccinare a cerut suspendarea inoculării serului la adulţii sub 50 de ani. Şi Universitatea Oxford a oprit temporar testarea clinică a serului la copii. În vreme ce în Europa scepticismul cu privire la vaccinul AstraZeneca este în creştere, Australia face eforturi pentru aducerea acestui ser. Premierul australian a spus că livrarea a peste 3 milioane de doze ar fi fost blocată în Uniunea Europeană.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.