April 11, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Traian Băsescu a reacţionat în cazul condamnării fiicei sale, Ioana

2 min read




Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, la începutul lunii martie, în dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009. Decizia nu este, însă, definitivă.Traian BăsescuTraian Băsescu a reacționat luni, 5 aprilie, la Realitatea PLUS, cu privire la condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare primită de fiica sa.„Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva.În schimb, am văzut foarte mulți care au furat milioane și care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni”, a declarat Traian Băsescu, în emisiunea lui Laurențiu Botin, scrie stiripesurse.ro.Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, și Elena Udrea au fost condamnate la închisoare cu executare. Ioana Băsescu a primit cinci ani de închisoare cu executare.Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.Totodată, în același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.Ioana Băsecu a primit o pedeapsă de 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.Decizia nu este definitivă.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.