April 11, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Peste 300.000 de persoan și-au anulat sau nu s-au prezentat la vaccinarea cu AstraZeneca

3 min read



Peste 300.000 de persoane și-au anulat programarea sau nu s-au prezentat la vaccinarea cu serul AstraZeneca, după ce au apărut informații legate de tromboze asociate acestui vaccin, a declarat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a menționat că 207.000 de români și-au anulat programarea, iar 99.000 nu s-au prezentat.

„Da, este un procent mare, avem aproape o treime dintre persoanele programate care nu s-au prezentat, este clar un aspect pe care l-am sesizat cu toţii. Considerăm că avem nevoie de o mai bună înţelegere a acestui aspect de către orice om care doreşte să se vaccineze. Apreciem absolut firească şi legitimă ezitarea oamenilor la acest moment, avem nevoie de mai multe informaţii oficiale de la Agenţia Europeană a Medicamentului”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că „vaccinurile disponibile, vaccinurile care au fost autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului sunt vaccinurile care aduc beneficia maximale în ceea ce privește protecția față de boala simptomatică, față de complicațiile bolii, față de internare, față de deces”.

Un oficial EMA a declarat, într-un interviu publicat marți, că există o legătură între serul anti-COVID produs de AstraZeneca și cazurile de tromboze depistate în cazul persoanelor imunizate.

 

 


Senatorul PSD Gabriela Firea îl întreabă retoric pe Florin Cîțu„ unde e viața “fantastică” promisă în campania electorală. Parlamentarul social democrat susține că românii o…


Peste 300.000 de persoane și-au anulat programarea sau nu s-au prezentat la vaccinarea cu serul AstraZeneca, după ce au apărut informații legate de tromboze asociate acestui vaccin, a declarat, marți, coordonatorul…


Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că România așteaptă recomandările Agenției Europene a Medicamentului în ceea ce privește AstraZeneca după…


Judeţul Ilfov înregistrează o incidenţă a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 de 8,68 de cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară (8,97), potrivit datelor comunicate, marţi, de Grupul…


Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat, referitor la furnizarea deficitară a apei calde în Sectorul 2, că a fost vina ELCEN, fiind o avarie repetată la CET Sud.

„A fost o avarie la CET Sud….


Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat marți două modificări importante în ceea ce privește platforma de programare pentru vaccinare: persoanele vor fi notificate o singură dată, iar…


Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat că de miercuri capacitatea de vaccinare pe fiecare flux va crește de la 60 la 90 de persoane pe zi, la Moderna și AstraZeneca, și la 72 pe zi, la…


Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu susține impunerea pașapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieșire, în contextul în care nu se știe cu siguranță dacă vaccinările previn sau nu transmiterea…


Vaccinarea şi respectarea tuturor măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii sectorului HoReCa după 1 iunie, a declarat premierul Florin Cîţu, marţi, la finalul…


500 de profesori de gimnaziu din România vor participa la cursuri de educație financiară. Este vorba despre cursuri gratuite și acreditate care sunt organizate de fundaţia Institutul de Studii Financiare,…


Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunţat că, în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 5.231  de noi cauri de infectare.

“Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul…


Un reprezentat al Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a confirmat existența unei legături între vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboze observate după administrarea serului.

„Putem de…


Prevederea potrivit căreia, în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul DNA poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă, este neconstituțională, au decis…


Industria ospitalității ia în calcul testarea clienților, pentru a putea funcționa la interior cu o anumită capacitate, între 30 și 50%, începând cu 1 iunie, a declarat marți Dragoș Petrescu, secretar…


Piața berii s-a menținut în 2020 la nivelul anului anterior, cu o creștere de 0,5% în volum, ajungând la 16,75 milioane hl. Ponderea sectorului HORECA în vânzările de bere a scăzut la 8% în 2020, de la 15%…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.