April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cum putem preveni transformarea guvernului într-un Frankenstein?

2 min read



„…preşedintele Kennedy spunea: «Nu întreba ce poate face ţara pentru tine – întreabă ce poţi face tu pentru ţara ta» (…) Niciuna dintre cele două părţi ale afirmaţiei nu exprimă o relaţie între cetăţean şi guvern care să fie demnă de idealurile oamenilor liberi într-o societate liberă. Formularea paternalistă «Ce poate face ţara pentru tine» implică postura de patron a guvernului şi cea de tutelat a cetăţeanului, o viziune care contrastează cu viziunea omului liber că este răspunzător pentru propriul său destin. Iar formularea organicistă «Ce poţi face tu pentru ţara ta» presupune că guvernul este stăpânul sau zeitatea, iar cetăţeanul, servitorul, adoratorul. În accepţiunea omului liber, ţara este ansamblul indivizilor care o compun, iar nu ceva dincolo sau mai presus de ei. El se mândreşte cu moştenirea comună şi este credincios tradiţiilor comune. Însă priveşte guvernul ca pe un mijlocitor, ca pe un instrument, iar nu ca pe un furnizor de favoruri sau împărţitor de daruri, nu ca pe un stăpân sau zeu venerat şi servit orbeşte. Omul liber nu recunoaşte niciun alt scop naţional, decât acela care reprezintă suma scopurilor pe care fiecare cetăţean se străduieşte să le servească în mod individual. Omul liber nu recunoaşte niciun alt ţel naţional, decât acela care reprezintă suma ţelurilor pe care fiecare cetăţean se străduieşte să le atingă în mod individual. Omul liber nu se va întreba nici ceea ce poate face ţara pentru el, nici ceea ce poate face el pentru ţara sa. El va ridica mai degrabă chestiunea «Ce putem face eu şi compatrioţii mei prin mijlocirea guvernului» pentru a ne achita de responsabilităţile individuale, spre a ne atinge fiecare din scopurile şi ţelurile noastre şi, mai presus de orice, spre a ne apăra libertatea? Şi va însoţi această întrebare cu o alta: Cum putem preveni transformarea guvernului pe care-l creăm într-un fel de Frankenstein, care va distruge tocmai acea libertate pe care am instaurat-o pentru a o apăra? Libertatea este o floare rară și delicată. Judecata noastră dezvăluie și istoria confirmă că amenințarea cea mai mare pentru libertate o reprezintă concentrarea puterii”.

 

Milton Friedman, „Capitalism şi Libertate”, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1995, „pentru Janet și David și contemporanii lor, care trebuie să transmită făclia libertății schimbului următor”, paginile 15-16.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.