April 12, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Weekend AGLOMERAT pentru autorități, la malul mării! VIDEO

3 min read




Weekendul acesta se anunță unul de foc pentru oamenii legii din Constanța. Inspectoratul de Poliție Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Constanța au convocat o conferință de presă unde au transmis măsurile care vor fi luate pentru ca Sărbătorile Pascale, dar și celelalte manifestări, să se desfășoare fără incidente. De asemenea, forțele de ordine vor controla centrele comerciale, restaurantele și piețele pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități. Cele două instituții au fost reprezentate de purtătorii de cuvânt, Cristina Gavriloaie, IPJ, respectiv Răzvan Ivan, ISU Dobrogea.Peste 230 de polițiști vor fi pe terenPeste 230 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, la nivelul județului Constanța, împreună cu jandarmii constănțeni și cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. Referitor la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, subliniem faptul că acestea vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali. Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.Protejarea sănătății cetățenilor este prioritarăProtejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este foarte importantă în această perioadă. Cei mai mulți dintre polițiștii aflați la datorie în această perioadă – aproximativ 200 – sunt din structurile de ordine publică, iar peste 30 sunt poliţişti de la rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi și de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.Este permisă deplasarea la slujbele religioase, între 20.00-2.00Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 5.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00. Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00. De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.Virgil STOIAN



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.