April 11, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Vânzările de ciubere s-au triplat în ultimul an. Cât costă un astfel de „jacuzzi” popular românesc

2 min read



Ciubărul, acest jacuzzi popular românesc, a devenit un obiect extrem de căutat, de când s-au închis piscinele.

Mai toate pensiunile şi-au cumpărat așa ceva, ca să-şi distreze turiştii, dar şi mulţi oameni care au casă la curte şi-au dorit aşa ceva.Vânzările s-au triplat în ultimul an, chiar dacă preţul cerut de producători nu-i tocmai mic.La o pensiune de lângă Cheile Turzii, turiştii vin în special pentru ciubărul din curte.Iosif Vincze, proprietarul pensiunii: „În fiecare seară, turiştii se bucură de un pahar de vin în ciubăr şi admiră priveliştea. După ce îl testează, se îndrăgostesc. Şi stau până seara târziu înăuntru. Este cu apă sărată, aşa că are şi proprietăţi terapeutice”.
La fel stau lucrurile şi într-o pensiune tradiţională din Maramureş. Apa din ciubăr este încălzită cu lemne pe foc la 37 de grade.Diana Haiducean, proprietarul pensiunii: „Ideea de achiziţionare a venit de la cererea mare din partea turiştilor”.Unii şi-au luat ciubăr acasă.Cristian: „Odată cu restricţiile au fost închise piscinele şi nu am mai avut posibilitatea să ne mai recreem cu familia, cu copiii. Atunci a venit ideea. Am optat pentru ciubăr tradiţional, dar cu apă sărată. Te poţi simți în concediu în fiecare zi”.Cum cerere există, meşteşugarii stau mult timp în ateliere. Este şi cazul unui tânăr care a lucrat în domeniul IT în Bucureşti, dar s-a retras recent în Mureş, unde face ciubere.Meșteșugar: „Principiul pe care funcţionează ciubărul este lemnul, faptul că lemnul, în momentul în care ciubărul va fi umplut, se va umfla şi va sigila toate golurile, să nu mai curgă”.Claudiu Ţăran, proprietar de firmă: „Ne-am focusat mult pe vânzări online. Dacă la început ciuberele erau cerute de cabane şi pensiuni, când lumea a început să stea acasă în pandemie a fost un bum în perioada asta, lumea a încercat să se mute din oraşe la ţară”.
Ciuberele pot fi personalizate cu lumini colorate sau au funcţii de masaj.Nicolae Tomescu, proprietar al unei companii de distribuție a ciuberelor, Cluj: „Am observat o creştere a vânzărilor de ciubere, s-au triplat. Mai ales anul acesta, am ajuns la aceeaşi cifră de afaceri pentru ciubere în trei luni cât pentru tot anul trecut”.Un ciubăr de molid costă 6.700 de lei, dar unul din fibră de sticlă, 20 de mii de lei.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.