April 11, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Incendiu puternic în Capitală. Patru case sunt în flăcări. 12 autospeciale intervin

4 min read



Patru proprietăți, case și anexe, ard, sâmbătă dimineața, în zona Prelungirea Ferentari, din Capitală. Pompierii intervin cu 12 autospeciale.

Potrivit ISU București – Ilfov, incendiul care afectează patru proprietăți, case și anexe, s-a produs pe Prelungirea Ferentari 65.

Unei femei i s-a făcut rău și a leșinat. Ea și-ar fi revenit ulterior și nu a avut nevoie de ajutor din partea medicilor.

“În acest moment sunt 8 autospeciale. Suprafață e de 300m pătrați, o zonă cu locuințe lipite între ele, motiv pentru care propagarea s-a făcut rapid. Se lucrează pentru localizarea incendiului și limitarea extinderii. Până în acest moment la ambulanță SMURD nu a fost nicio persoană pentru ajutor.

Este o degajare foarte mare de fum, flacăra vizibilă de la distanță foarte mare, e un incendiu cu o dezvoltare destul de puternică. În ceea ce privește alimentarea cu apă, în zona respectivă sunt rezerve de apă. Există posibilitatea că incendiul să se extindă dar această posibilitate a fost redusă cu resursele pe care le avem”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București.

Suprafața afectată este de 350 mp.

În zonă acționează 12 autospeciale de stingere.

La ora transmiterii știrii, incendiul este localizat.

Una dintre anexele afectate de incendiu este lipită de un bloc P+ 3, la care incendiul nu s a extins.

Sursa: Mediafax


Patru proprietăți, case și anexe, ard, sâmbătă dimineața, în zona Prelungirea Ferentari, din Capitală. Pompierii intervin cu 12 autospeciale.

Potrivit ISU București – Ilfov, incendiul care afectează patru…


Unul dintre cei doi agenţi de poliţie răniţi în atacul produs vineri după-amiază la Capitoliu a murit la spital, anunţă autorităţile americane, conform CNN.

Unul dintre agenţi a decedat în urma rănilor…


Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat vineri lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, printre care Franța, Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria și Turcia.

„Se aprobă lista țărilor…


Individul care a lovit cu un vehicul agenţi de poliţie, în incidentul produs la Capitoliu, a murit în urma rănilor suferite prin împuşcare, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de agenţia…


Doi agenţi de poliţie au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce au fost loviţi cu un vehicul, într-un incident produs la Capitoliu, iar autorităţile anunţă că un suspect a fost reţinut.

Din cauza…


Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri seară că a primit asigurări din partea omologului său american, Joseph Biden, că Statele Unite vor apăra Ucraina în cazul unei “agresiuni” a Rusiei,…


Primarul general al Capitalei anunță desființarea Asociației Centru Municipal pentru Dialog Social București (ACMDS), care „nu făcea decât să cheltuiască de pomană banii publici”: „Era o companie…


Administraţia Joseph Biden a confrmat, vineri după-amiază, reluarea negocierilor cu Iranul în format multilateral în scopul relansării Acordului nuclear, iar iniţiativa a fost salutată de Germania.

“Suntem…


Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a catalogat drept “inacceptabile” violenţele produse într-un parc din oraşul Bruxelles, soldate cu zeci de răniţi, însă un epidemiolog a avertizat că incidentele reflectă st…


Un tânăr de 22 de ani și un adolescent de 15 ani au murit, vineri seara, după ce mașina în care se aflau a lovit un camion, pe DN 7 București – Găești.

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al…


Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate în România 57.969 de persoane.

Dintre acestea,…


Prefectura Ilfov a anunțat că de vineri, de la ora 22.00, va fi instituită carantina în comuna 1 Decembrie pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit ordinului DSU, în comuna 1 Decembrie, din județul Ilfov,…


Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au făcut vineri un apel la responsabilitate de Paștele Catolic. Aceștia au făcut recomandări către persoanele care vor participa la slujbele religioase.

„Facem…


Până la 1 aprilie, termenul limită pentru depunerea candidaturilor, s-au înregistrat 36 de candidaturi pentru funcția de Guvernator al Rezervației Delta Dunării. Pe 26 aprilie va fi prezentată lista scurtă de…


Datele INS ne arată conturarea unui adevărat dezastru în agricultura României, care, din grânarul Europei, a ajuns să importe porumb și grâu de peste 540 de milioane de euro într-un singur an, acuză…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.