April 20, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

iLikeIT. Un român furnizează soluții AI pentru cel puțin 140 de aeroporturi din lume

4 min read



Astăzi am învățat cel puțin două lucruri noi despre securitatea online. Nu-i subestima pe cei care îți pot accesa oricând și de oriunde telefonul și lasă-i pe cei care îți păzesc spatele să își facă treaba.

  Depindem de oamenii din jurul nostru, inclusiv pe internet – iar ăsta nu e un lucru neapărat rău. Schimbăm doar puțin registrul: discutăm tot despre securitate, dar ne mutăm pe aeroporturi. Nu prea am călătorit în ultimul an, în schimb, am urmărit cu atenție tot ce înseamnă adaptarea la noua normalitate.Ei bine, studiind fenomenul, am descoperit că peste 20% din transportul aerian de pasageri – la nivel global, vorbesc! – este asistat digital de o companie din România. În Cluj-Napoca, mai precis, au fost create tot felul de sisteme inteligente și aplicații, pe care le regăsim, acum, în Dubai sau prin Germania. Soluțiile smart s-au înmulțit, însă, în toată lumea. Pandemia a forțat și industria transportului aerian să găsească soluții, indiferent de costuri.
40 de tineri programatori și ingineri, pasionați de aviație, din Cluj –Napoca au dezvoltat în ultimii ani soluții digitale bazate pe inteligența artificială pentru mai bine de 140 de aeroporturi din întreaga lume. Compania se numește AirportLabs, iar fondatorul ei este Ligiu Uioreanu, stabilit în Londra. De acolo coordonează totul.Ligiu Uioreanu, fondator Airportlabs:„În general toate produsele noastre se concentrează pe eficientizarea aviației prin comnicare în timp real, dar și prin inteligență. Am început cu soluții simple, care permiteau aeroporturilor se elimine circuitul lent și scump al notificărilor prin hârtii, sms s.a. Am dezvoltat o platformă mobilă de comunicare în aeroporturi, iar acum am avansat la platforme de comunicare cu pasagerii prin sistemul de afișaj, platforme de management ale aeroportului în timp real//care permite aeroportului să înțeleagă ce se întâmplă fie pe pistă, fie în interior în timp real.” Ideea a plecat din Dubai
 Ligiu a lucrat ani de zile la infrastructura tehnologică a aeroporturilor din Emiratele Arabe. Așa a înțeles nevoile personalului din domeniu, dar și ale pasagerilor. A propus apoi, print intermediul companiei sale, tot felul de soluții.Vision Air FIDS, de exemplu, este un sistem de informare și ghidare a pasagerilor, integrat pe mai toate ecranele din zonele de tranzit. Iar Airport Community Ap este o soluție digitală, unică în lume, prin care toți angajații unui aeroport pot comunica mai ușor între ei.
Ligiu Uioreanu, fondator Airportlabs:„Ce este interesant este că e o singură aplicație pentru întreaga lume și operatorii din aeroporturi care operează pe mai multe aeroporturi trebuie s-o instaleze o singură dată. Membrii care se înscriu în aplicație au acces la toate aeroporturile pe care zboară și a devenit o platformă foarte importantă pentru noi în aviație.”Tot AirportLabs a dezvoltat și sistemele prin care operatorii de trafic aerian monitorizează în timp real activitatea la sol, între zboruri. Dar și o soluție AI prin care este anticipată…aglomerația.Ligiu Uioreanu, fondator Airportlabs:„Am dezvoltat un senzor care stă în tavan și identifică persoanele care se mișcă prin aeroport și pot identifica poziția lor și poate identifica și distanța dintre ele, zonele aglomerate ș.a// Soluția nu este nouă, dar în contextul pandemiei am adaptat-o în mai multe feluri pentru a încuraj distanțarea socială și a face aeroporturile mai eficiente.” Activitatea în aeroporturi, automatizată din cauza pandemiei
 Aeroporturile sunt de nerecunoscut în prezent. Avem mai multe avioane la sol… decât în aer. Deși au recurs la modalități de dezinfectare și sterilizare a aeronavelor ingenioase, oamenii sunt încă sceptici în privința zborurilor. Sau… ținuți acasă de restricții.Numai în țara noastră, transportul aerian a scăzut cu două treimi în 2020, în comparație cu 2019. În plus, pe aeronavele operate de români, nu avem nicio garanție că au fost montate sisteme de filtrare a aerului, cum se întâmplă în cazul Delta, de exemplu. Mai bine de jumătate din aerul din cabină este constant proaspăt mulțumită unor filtre HEPA de ultimă generație, care rețin inclusiv virusuri.Impresionante și tot mai utile sunt, însă, sistemele autonome de preluare, sortare și predare a bagajelor, folosite în Dubai și în Germania. Dar și aplicațiile gratuite puse la dispoziția pasagerilor pentru a comanda produsele din Duty Free sau restaurante. Plătești și ridici singur pachetul, fără a mai intra în contact cu cineva.Un exemplu urmat, evident, și de statele asiatice, unde au fost impuse probabil cele mai stricte măsuri de securitate de la declararea pandemiei. Zonele comune din aeroporturi sunt dezinfectate chiar și de patru ori pe zi, iar personalul este sterilizat, la propriu, într-o capsulă creată special pe dimensiunile lor.Cât despre controlul de securitate…evident că nu este nici acum simplu. Procedurile nu prea diferă. Unii sunt mai răbdători sau au încredere în roboți. Alții…mai puțin pregătiți. Și, din păcate, există și categoria celor resemnați. Călătoriile nu vor mai fi oricum ca înainte…Așadar, dacă vreți să plecați în vacanță, e bine să știți că soluții inteligente există. Dar tot masca și spălatul pe mâini rămân cele mai bune arme împotriva SARS-COV-2. Nu o spunem noi, ci Organizația Mondială a Sănătății. 



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.