April 11, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Haos în Bruxelles: Polițiști pe cai, dotați cu tunuri de apă, au spart o falsă petrecere cu mii de oameni

2 min read



Video

O păcăleală de 1 aprilie s-a transformat în haos în capitala belgiană Bruxelles. Circa 2.000 de oameni au dat iama în parcul Bois de Cambre după anunțul fals al unui festival de muzică, polițiștii fiind nevoiți să îi disperseze călare, dotați cu scuturi și tunuri de apă. 

Vezi și

Fără muzică, dar nedispuși să plece din parc, oamenii au intrat inevitabil în conflict cu forțele de ordine trimise să restabilească ordinea. Petrecăreții chiar au făcut și un foc de tabără, scadând lozinci
Intervenția polițiștilor a semănat cu un adevărat atac de cavalerie, mai ales că mulțimea a refuzat să plece de bunăvoie. În formație militară, ofițerii au înaintat pas cu pas, ajutați de puternice tunuri de apă ce au țintit petrecăreții deveniți protestatari.​

Nu a durat mult până când unii au început să arunce cu sticle și alte obiecte în forțele de ordine, strigând “Libertate”. Cel puțin 11 persoane au fost rănite în urma altercațiilor, trei polițiști au suferit răni la rândul lor.
Cum s-a ajuns la confruntări între poliţie şi cetăţeni, după o farsă de 1 aprilie

O farsă de 1 aprilie a generat confuzie şi a dus la confruntări între poliţie şi oameni în Belgia. Peste două mii de persoane s-au adunat într-un parc din Bruxelles pentru a participa la un festival anunţat în mediul online. Evenimentul era doar o păcăleală de 1 aprilie, însă, mulţi oameni au crezut că este real.
Chiar dacă autorităţile au făcut un anunţ pe reţelele de socializare şi au specificat că festivalul nu are loc, oamenii nu au ţinut cont. Aşa că s-a ajuns la o adevărată confruntare între autorităţi şi dornicii de petrecere. Conform măsurilor impuse de autorităţile belgiene, adunările în aer liber sunt limitate la patru persoane.
Procurorii au transmis că au început o anchetă pentru a afla cine se află în spatele anunţului de pe Facebook. Primarul capitalei belgiene, Philippe Close, a spus că înţelege că oamenii îşi doresc să iasă, dar că astfel de adunări nu vor fi tolerate. Belgia, cu o populaţie de 11,5 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent peste 882.000 de cazuri de Covid-19 şi 23.000 de decese asociate.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.