April 19, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

STB a introdus biletul de călătorie care este valabil o oră. Ce trebuie să știe călătorii

2 min read



Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, începând de luni, o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicaţie), este valabilă timp de o oră din momentul achiziţionării.

El a mai adăugat că poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul, iar preţul biletului rămâne tot 1,3 lei, transmite News.ro.„Începând de astăzi (luni – n.r.), o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicaţie), este valabilă timp de o oră din momentul achiziţionării şi poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul. Preţul biletului rămâne neschimbat, 1,3 RON.
De exemplu, pentru o călătorie urbană, cineva care vrea să meargă de la staţia Râul Doamnei la Piaţa Presei Libere, trebuie să călătorească 3 staţii până la Braşov, de acolo schimbă cu tramvaiul 41 pentru a ajunge la destinaţia finală. Acea persoană nu mai plăteşte ca până acum 1,3 lei pentru cele trei staţii scurte şi apoi încă 1,3 lei pentru restul traseului, ci un singur bilet, valabil o oră, cu plata prin SMS la 7458 sau prin aplicaţia B-pay.
Unul dintre motivele introducerii biletului orar este încurajarea plăţii electronice. În perioada pandemiei trebuie să ne adaptăm la situaţii noi, care să ne ofere cât mai multă siguranţă în viaţa de zi cu zi. Un alt avantaj al acestui bilet orar este faptul că orice persoană care schimbă mai multe mijloace de transport economiseşte bani şi timp, tocmai pentru că, în decurs de o oră, va plăti o singură dată preţul biletului. O consecinţă directă a introducerii acestui mod de plată ne dorim a fi încurajarea achitării călătoriei de cât mai mulţi beneficiari şi, astfel, evitarea pierderilor prin neplată din diferite motive, aşa cum se întâmplă din păcate, în prezent.

Cel mai important acum, pe termen scurt, îmi doresc ca mijloacele de transport în comun să fie civilizate, să fie curate şi predictibile. Pentru a încuraja bucureştenii să folosească mai mult transportul în comun, trebuie să le oferim cu prioritate aceste condiţii”, a scris Nicuşor Dan luni pe Facebook.  



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.